Contemporanul » (Con)texte » Despre ştiinţă cu un grăunte de fantezie

Despre ştiinţă cu un grăunte de fantezie

Ceea ce scapă înţelegerii sale de moment e povestea unor foşti deţinuţi politici, de origine umilă, care îşi riscaseră viaţa, şi aşa precară, îngropând în forja de la Gherla săbiile minunat de frumoase ale unor ofiţeri, trimişi probabil peste Prut şi executaţi la întoarcere.

Înţeleg alarma din mintea interlocutorului meu, aşezat la taifas de cealaltă parte a măsuţei de ceai, când îmi spune că nu înţelege, deoarece nu există dramă mai profundă pentru cei educaţi prin şi pentru ştiinţă. Ceea ce scapă înţelegerii sale de moment e povestea unor foşti deţinuţi politici, de origine umilă, care îşi riscaseră viaţa, şi aşa precară, îngropând în forja de la Gherla săbiile minunat de frumoase ale unor ofiţeri, trimişi probabil peste Prut şi executaţi la întoarcere… După Decembrie 1989, preţiosul arsenal fusese descoperit la locul indicat şi pus la păstrare într-⁠un muzeu. „Tu poţi să-⁠ţi explici de ce au riscat să fie împuşcaţi?” mă întreabă. „Desigur!”, răspund, după un scurt moment de reflecţie. Nu ştiu dacă literatura mi-⁠a deschis poarta către sufletul omenesc, dar intuiesc foarte bine nevoia acelor oameni de a Tupan-Fotografie0105trăi cu sens chiar şi în inima leviathanului puterii şi absurdului. Era o probă a tăriei lor de caracter, o împotrivire la rău în numele unui scop nobil, o reacţie la bestialitate prin solidaritate şi loialitate pecetluite de taină.

Nu mică mi-⁠a fost surpriza când mi-⁠am aruncat privirea pe sumarul cărţii Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea, a cunoscutului istoric literar Mircea Anghelescu. Titlul fusese suficient pentru a mă face să achiziţionez cartea, iar acum eram nerăbdătoare să citesc despre generaţia de puşcăriaşi care scrisese o mare şi valoroasă parte a cărţilor de după război. Prin ei, românii îşi recuperaseră filosofia – cultă (Noica) şi populară (Vulcănescu) –, poezia (Voiculescu, Ştefan Aug. Doinaş), puterea de judecată (Balotă, Streinu, Al. George, Paleologu). Despre detenţia lui Voiculescu, motivată de protestul că nu i se publică Ultimele sonete… care chiar erau cenzurate, consumată într-⁠un scenariu de martiraj şi încheiată cu o lună înainte să-⁠şi dea duhul, citisem o broşură în Biblioteca Judeţeană din Buzău, prizărită, dar cu atât mai credibilă, deoarece nu o puteai bănui că e un document învechit artificial cu carbon radioactiv. Sumarul cărţii publicate de Mircea Anghelescu în 2013 la Polirom menţionează doar şapte scriitori, cu o reputaţie pe care o putem numi cu o expresie vagă „de stânga”, printre care doi arhangheli ai compromisului politic: Zaharia Stancu şi Geo Bogza. Cel dintâi ajunsese după gratii după ce-⁠l lăudase pe Stalin în presă pentru că procedase „just” la procesele celebre din 1937, iar al doilea, pentru pornografie. Ne umple de melancolie constatarea că scriitorul român a citit istoria cu totul altfel decât Orwell, inspirat de aceleaşi procese în scrierea coşmarescului roman O mie nouă sute optzeci şi patru, şi cu totul eronat. Poate de aceea am trăit-⁠o şi noi ulterior, dar nu şi britanicii avertizaţi prin ceea ce Orwell numeşte într-⁠un eseu „rolul prevenitor al literaturii”. Mai mult decât atât, Bogza şi Stancu au contribuit prin scris la demonizarea adversarului politic al oligarhiei comuniste, prezentat drept adversar al poporului. Acelaşi interlocutor îmi spunea că Teleormanul a avut doi boieri, că Anghel Capră trimitea copii de ţărani la şcoală pe cheltuiala sa, iar Mişu Daia boteza, cununa săteni sau stătea la un pahar de şampanie cu surugiul său… Cu aceeaşi uimire ştiinţifică la inadvertenţe citise, aşadar, în proza lui Zaharia Stancu despre copiii care lucrau la via boierului purtând botniţe, ca să nu mănânce struguri…

Prin comparaţie, scenele literaturii ştiinţifico-⁠fantastice coboară adesea sub aparenţele realităţiii cotidiene, declanşând semnale de alarmă bine motivată. Publicat iniţial sub forma unei trilogii (Uezen şi alte povestiri, Conştiinţa lui Uezen, Echilibrul lumilor) la Editura FIDES din Iaşi în 2010-⁠2011, romanul Uezen de Ionuţ Caragea a fost tradus de Petru Iamandi pentru Editura Wildside Press, unde a apărut sub pseudonimul Snowdon King in 2012. Romanul aparţine Noului Val de SF, în accepţiunea lansată de Judith Merrill în anii ’60, de „ficţiune speculativă”: povestiri menite să exploreze şi să descopere, prin proiecţie, extrapolare, analogie, experiment ipotetic pe hârtie, ceva despre natura omului, universului, realităţii.”

Autorul lui Uezen compensează caracterul futurist al peisajului, recuzitei, tehnologiei genetice şi al zborurilor intergalactice prin familiaritatea analogiilor (de obicei, răsturnate, negative) cu o tradiţie esoterică de diverse provenienţe: biblică, hermetică, gnostică…

La nivelul cuantic al experimentelor genetice şi al transformărilor de personalitate, Dumnezeu însuşi apare fragmentat; Uezen şi perechea sa, Mud, sunt anagrama lui Dum⁠nezeu, moştenind trupul de lumină şi o cvasi-⁠nemurire, prin re-⁠producere (informatică, genetică, simulată). Protagonistul romanului, Lerman, pleacă în căutarea lui pe un drum iniţiatic (lernen/ lehren: a învăţa) presărat cu cadavrele predecesorilor, care au eşuat asemeni căutătorilor Graalului din ciclul arthurian, deoarece au fost nevrednici. Lerman e alesul, care, tentat ca şi Hercule din Memorabilia lui Xenofon, face alegerea corectă, refuzând smaraldele bogăţiei în favoarea înţelepciunii.

Am putea compara dilema din miezul acestei intrigi cu reevaluarea condiţiei umane în lumina teoriilor eredităţii de la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Zola sau Thomas Hardy, care doreau să scrie „roman ştiinţific”, se confruntau cu dificultatea de a crea personaje înzestrate cu liberul arbitru ce defineşte condiţia umană şi, în acelaşi timp, determinate în mod absolut de factori genetici. Aşa cum Tess refuză să ştie ceva despre strămoşi, pentru a nu descoperi că repetă viaţa altcuiva, citim şi în Uezen o declaraţie de independenţă a unei… clone faţă de originalul său, clamându-⁠şi dreptul la destin diferit, propriu. Identitatea speciei umane nu rezidă în biologie, ci ţine de cultură: relaţii instituţionale, comportament etic. Clonele, ca şi prototipurile, sunt inserate în discursuri ale drepturilor jurdice şi politice: „Comitetul de Bioetică al Vechii Federaţii căzuse de acord cu organismele Noii Federaţii din Laponia ca toate clonele să capete drepturi egale în societate şi în faţa legii. […] Clonele aveau acces la istorie, cultură, religie şi întregul sistem de educaţie.”

Printre experimente genetice nebuneşti, care reifică noţiunea de om şi o degradează în regimul comutabilităţii, printre tare potenţate tehnologic ale societăţii noastre alienate de droguri şi pornografie şi ameninţate cu dispariţia de hipertehnologii militare, adevărata natură umană rămâne să fie definită în termeni etici moşteniţi de la Socrate. Piatra de încercare e alegerea: „liberul arbitru, necesitatea adevărului, asumarea responsabilităţii şi capacitatea fiecăruia de a se autodepăşi”. Asocieri subtile, de exemplu între pământul pârjolit de steaua roşie Uta’h şi uzinele de clonare Raptor şi Eldena, ne fac să ne gândim, nu la progres, ci la regresie către devoratorul Utahraptor din cretacic, devenit model al Elenei într-⁠un Eden inversat (planeta Nede).

Plecat din Zayon în căutare de smaralde (simbolizând piatra verde, filosofală a alchimiştilor, Tabla de Smarald a hermeticilor), Lerman întruchipează omenirea. Nepotul lui Oshua şi Adama (inversare a sexelor, între Joshua, urmaşul lui Moise şi Adam), fiul lui Tobiah şi al Leniei (contopirea tradiţiiilor biblice şi greceşti), războinicul în versiunea Prinţului Zăpezii din Elder Scrolls (mitologia jocurilor video din zilele noastre) peregrinează între Zayonul biblic şi Edenul mereu pierdut şi iar câştigat, într-⁠o geografie planetară situată la mijloc de Celestia şi Obscuris şi disputată de Democles, zeul luminii, şi Z’Davaar, stăpânul întunericului. Oezen îl învaţă pe fiul lui Lerman, Namur, că noua ipostază a răului e transferul de conştiinţă, inocularea unor idei în minţile oamenilor pe care aceştia şi le însuşesc necritic, devenind robii lor. Iată de ce finalul, modelat pe Apocalipsa Sfântului Ioan, aduce în scenă pe Ethiel (Etaiel), un înger al înţelepciunii şi învăţăturii esoterice, al cărui nume divin a fost obţinut prin combinarea a 72 de litere din trei versuri din Exodus (Cap. Versetele 19, 20, 21) referitoare la salvarea israeliţilor de egiptenii care-⁠i urmăreau. Autorul pare astfel să sugereze că zgomotul de ape mari din Apocalipsa este cel produs de marea despicată de Dumnezeu pentru a-⁠şi salva poporul ales. Ethiel îl înlocuieşte pe Isus/ Mielul din Noul Testament: „Peste câteva minute se auzi un nou bubuit de tunete puternice şi se deschise o altă fisură prin care trecea marele înger Ethiel, care avea glasul ca un vuiet de ape dezlănţuite. Din spatele aripii sale stângi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri, cu care se lupta împotriva îngerilor răzvrătiţi”.

În plan istoric, omenirea îşi poate regăsi căminul, „Noul Destin”, realizând că zeii tehnologiei distrug lumea în care trăim, că „doar meditaţiile sunt menite să elibereze sufletul, în timp ce ştiinţa caută să transforme fiinţa umană într-⁠un avatar cibernetic…” Maşinile au capacitatea de a interrelaţiona cu utilizatorul, dezumanizându-⁠l, transformându-⁠l într-⁠un produs hibrid, jumătate om-⁠jumătate maşină.
Folosind scenariul biblic drept cadru de referinţă al unei bune părţi din umanitate, Ionuţ Caragea a refuzat să dea Ştiinţei, mai ales celei aliate cu Puterea, tributul pretins, precum scriitorii naturalişti ai secolului trecut. Dragonul numit maşinărie nu va fi niciodată mai puternic decât răul sădit într-⁠o minte de om. Sau, dacă mă gândesc la salvatorii săbiilor, decât Binele.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest