Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Victor Voicu: Academia Română luptă pentru interesele naţiunii române

Victor Voicu: Academia Română luptă pentru interesele naţiunii române

logo-academia-romana

Clubului Ideea Europeană

 Bogdan Rădulescu în dialog cu Victor Voicu:

„Academia Română luptă pentru interesele naţiunii române”

 

„Datul cu părerea” şi „aflatul în treabă” au dus la distrugerea multor domenii de cercetare în România, care erau de vârf. Inclusiv Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare era o instituţie de referinţă. Acum e pe cale de dispariţie. Mă întreb: De ce? Qui prodest? De ce acest lucru?

Armata Română, statul român au demonstrat că sunt capabile să deplaseze asemacad-Victor-Voicuenea formaţiuni de mare anvergură şi de mare interes pentru politica, pentru capacitatea României de a organiza astfel de instituţii. A fost un moment interesant şi am fost felicitaţi în maniera cea mai elegantă de către cei care, mă rog, răspundeau… Noi am lucrat atunci sub drapel englezesc

Academia Română are misiuni mari, misiuni care nu pot să presupună substituţia vreunor autorităţi ale statului român. Academia Română este o instituţie a românilor, a naţiunii române. Este cea mai reprezentativă instituţie a românilor, cea mai reprezentativă şi cea mai valoroasă, este o instituţie fundamentală. Nu pot fi enumerate multe instituţii de dimensiunea aceasta. Biserica, da!

Ignorarea deliberată a istoriei, a geografiei ţării, a limbii române, este extrem de periculoasă. Pentru că orice popor este o entitate definită de limba şi cultura specifică, de spiritualitatea sa. Dacă se consideră că eu sunt naţionalist pentru că sunt patriot, vă mulţumesc foarte mult. Poate fi considerat un omagiu.

Academia Română se va implica din ce în ce mai mult în viaţa societăţii; a existat un reproş şi anume că Academia Română nu se implică, deşi are valori remarcabile. Adunarea Generală a Academiei Române, care reuneşte membrii Academiei Române din cele 14 domenii – nu le enumăr, pentru că n-avem timp – înseamnă eminenţe, personalităţi de mare anvergură, care pot genera un mesaj pentru România, pentru viitorul imediat, pe termen mediu şi lung al României.

O şcoală de farmacologie

Bogdan Rădulescu: Veşti de acasă la Radio România Internaţional. Invitatul nostru de astăzi este Secretarul General al Academiei Române, Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale, domnul acad. Victor Voicu. Bine aţi revenit.

Victor Voicu: Bine v-am regăsit. Îmi face plăcere să vă reaud şi să vă revăd personal de data asta.

Aş vrea, în debutul dialogului nostru, să vorbim puţin despre vasta dumneavoastră carieră, şi aş începe cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, pentru că acolo a început totul.

Da, aşa este. A fost un moment care mi-a hotărât destinul. Am ales-o… n-aş putea spune că puteam să cred, sau să spun, sau să susţin că aveam o pasiune pentru medicină atunci. Pot să spun acum că am o pasiune, şi aş lua-o de la capăt. Eram fost elev al Liceului „Sfântul Sava”, m-am transferat în ultimul an la Liceul Militar „Ştefan cel Mare, atunci era în Iaşi, acum la Câmpulung Moldovenesc. A venit o echipă de selecţie a celor mai buni elevi din Liceul Militar de atunci, pentru Institvictor-voicu-poza-2utul Medico-Militar, Facultatea de Medicină din Bucureşti, adică viitorii ofiţeri medici ai Armatei Române. Şi aşa am început Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1962.

…Urmând ca să rămâneţi asistent universitar la…

Da, şi aici este interesant. Am ales farmacologia, v-am mai spus eu cândva de ce am ales farmacologia, iar acum pot să spun: pentru că îmi plăcea, mă amuza, era extrem de interesant, era un instrument cu care poţi să vindeci bolnavul, să i te adresezi, să vorbeşti cu el într-o manieră extraordinar de eficientă şi remarcabilă uneori. Deci, să vii în ajutorul celui care suferă. Acolo era un profesor cu mare farmec, cu o carismă deosebită, Alfred Teitel, un evreu de mare anvergură, unul dintre marii noştri evrei care s-a identificat cu interesele românilor. Alfred Teitel a fost maestrul meu, deci.

Asta timp de trei ani, până în 1966, fiind apoi aţi fost cercetător ştiinţific la Centrul de Radiobiologie şi Biologie Moleculară Bucureşti, condus de prof. Claude Nicolau, până în 1968.

Corect. Am fost numit, tot de către conducerea armatei de atunci, cercetător în domeniul radiobiologiei. De ce radio-biologia? Şi asta este o întrebare. Şi, cum se făcea că eram farmacolog, am trecut să fac radiobiologia experimentală! Era povestea cu ameninţarea atomică, cu Războiul Rece. Sper să nu ajungem din nou acolo; lumea repetă istoria în mod penibil, adesea. Am lucrat acolo, iar ulterior, după 1970, tot la recomandarea maestrului meu Alfred Teitel, am ajuns conferenţiar prin concurs, şef de disciplină la Facultatea de Medicină, înfiinţată în Craiova prin anii 1970.

Urmând din ’68 până în ’87 să lucraţi la Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare din Bucureşti, fiind şeful laboratorului de farmacologie şi toxicologie. O perioadă destul de productivă, trebuie să menţionăm ascultătorilor noştri că în 1972, împreună cu un grup de colaboratori, aţi elaborat primul antidot administrat în clinica umană din România, antidot pentru care s-a obţinut şi un brevet de invenţie.

Aşa e. A fost o perioadă destul de intensă ca activitate, cu rezultate frumoase, cu rezultate interesante. Într-adevăr, a fost primul antidot de mare eficienţă. Noi făceam parte din Tratatul de la Varşovia, a fost pe locul unu-doi într-un experiment comparativ pe Tratat, efectuat la Leningrad – cum i se spunea atunci Sankt Petersburg-ului de azi.

În acelaşi an, 1972, aţi înfiinţat Catedra de Farmacologie a Facultăţii de Medicină din Craiova, organizând şi primul curs de farmacologie cu activităţi practice.

Aşa este. Acolo eu am început farmacologia, aveam 32 de ani; e bine când eşti tânăr şi ai resurse, nu oboseşti sau oboseşti mai greu. Acolo am reuşit să fac o şcoală de farmacologie şi mă mândresc cu cei care sunt continuatorii mei, sunt deja în conducerea Facultăţii de Medicină şi a Universităţii, sunt profesori universitar şi conducători de doctorat şi mă onorează că sunt la acest nivel.

Din ’72 până în ’90, şeful disciplinei de farmacologie, conferenţiar universitar, vorbim, aşadar, despre educaţie şi trebuie să menţionăm că, din 1987 până în 2001 aţi fost comandantul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare din Bucureşti.

Da. Până în 2013, întâi general activ, pe urmă general în retragere şi director până în 2013 când am plecat, n-o să vă dau detalii, fiindcă nu e partea frumoasă a lucrurilor, am plecat prin demisie.

Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-militare – unicat în România, un reper

Vorbiţi-mi despre această perioadă.

Centrul de Cercetări este o instituţie care a fost, ar trebui să rămână o instituţie reper, pentru că e unicat în România. Se ocupă de problemele acestea cu totul speciale, de agresiuni atipice din clasa aşa-zisă CBRN, adică Agenţi Agresori de tip Agresiune Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară, adică partea cea mai rea a unui atac, care poate să fie şi terorist, perfid etc. Nu se mai face pe faţă acum, se face într-o manieră disimulată, perfidă şi cumplită adesea.

S-a creat o şcoală, am învăţat ceva, sunt oameni care au rezultate din toată această muncă, a centrului condus aproape trei decenii de dumneavoastră?

Aş vrea să audă şi cei care au hotărât de-a lungul a vreo treizeci de ani, mai ales în ultimii 26 de ani: politica în domeniul ştiinţei e cea corectă? Ba bine că nu. Cei care fac politică ar trebui să aplece urechea, să se aplece cu atenţie la sfaturile celor care sunt competenţi în domeniu. Politica în domeniul ştiinţei, a cercetării şi a învăţământului trebuie s-o facă cei care sunt performanţi în domeniu, nu la nivelul unor opinii, la datul cu părerea. Îmi cer scuze pentru expresie. Dar „datul cu părerea” şi „aflatul în treabă” au dus la distrugerea multor domenii de cercetare în România, care erau de vârf. Inclusiv Centrul de Cercetări, care era o instituţie de referinţă. Acum e pe cale de dispariţie. Mă întreb: De ce? Qui prodest? De ce acest lucru?

După Revoluţia română, din 1990 până în 1995, aţi fost şeful Direcţiei Medicale. În această perioadă aţi organizat şi teatrul de operaţii din zona Golfului Persic a primului spital militar de campanie românesc în afara teritoriului naţional.

A fost un efort uriaş, remarcabil. A fost un spital de dimensiuni poate puţin exagerate, dar românii, Armata Română, Statul român au demonstrat că e capabil să deplaseze asemenea formaţiuni de mare anvergură şi de mare interes pentru politica, pentru capacitatea României de a organiza astfel de instituţii. A fost un moment interesant şi am fost felicitaţi în maniera cea mai elegantă de către cei care, mă rog, răspundeau… Noi am lucrat atunci sub drapel englezesc.

Ajungem, vom ajunge şi vom vorbi despre activitatea dumneavoastră în educaţie, dar şi funcţiile deţinute de-a lungul timpului, inclusiv în Ministerul Sănătăţii. Eram la începutul anilor ’90, perioadă în care, de atunci şi până în prezent aţi fost implicat în educaţie. Vorbim despre catedra de farmacologie, toxicologie şi psihofarmacologie clinică din Universitatea de Medicină din Bucureşti.

Deci, după circa 20 de ani petrecuţi la Universitatea din Craiova, Facultatea de Medicină, am constatat că ar fi cazul să revin la Bucureşti, împlinisem deja 50 de ani – destul de mult pentru o persoană, am făcut naveta la Craiova, în acelaşi timp fiind implicat în cercetarea ştiinţifică medico-militară. Am făcut faţă se pare. La Bucureşti am dat concurs, deşi eram profesor, am ocupat locul prin concurs şi am înfiinţat o nouă catedră. N-am ocupat locul nimănui. Catedra de farmacologie, farmacologie clinică, toxicologie clinică şi psiho-farmacologie…

„Şcoala este cea care generează valoarea unui popor”

N-aţi vrut să ocupaţi niciun loc, aşa că aţi înfiinţat o catedră!

Am înfiinţat o catedră necesară, în Europa existau deja, din păcate, însă, a cam rămas singura în sistemul de învăţământ superior medical din România, pentru că nu e uşor să faci. E uşor să distrugi, să desfiinţezi, după cum v-am sugerat mai devreme. Aici sigur că s-a creat pe un fond victor-voicu-poza-3al activităţii medicale practice din România. La Spitalul Floreasca exista un colectiv de toxicologie clinică, un colectiv de activitate medicală. Deci, în cadrul urgenţelor specifice unui spital de urgenţe de toate felurile, come etc. exista şi această categorie, intoxicaţie acută. Intoxicaţiile acute, repet, care sunt grave, letale adesea, dacă sunt evident de gravitate peste medie. Şi am profitat de acest context, armata a profitat de aceste… Aş vrea să audă şi alţii, să înţeleagă că armata avea nevoie să pregătească toxicologi. Şi acum armata are nevoie să pregătească toxicologi clinicieni, analişti şi oameni care sunt capabili să pună diagnosticul în intoxicaţii acute, generate accidental sau în condiţii speciale: terorism sau atacuri deliberate de alt tip – nu numai de tip terorist. În acest context am creat un colectiv şi o catedră; problema e să formezi oameni, să faci o şcoală. Atenţie celor care nu pricep! Şcoala este cea care generează valoarea unui popor. Un popor educat este altceva decât unul needucat şi analfabet. Atenţie! Creşte analfabetismul în România! Am desfiinţat şcolile de la ţară. Această catedră a avut destinul să formeze cadre, resurse medicale e anvergură. Şi a creat. Dar, uşor-uşor, acestea dispar, pentru că generaţiile sunt trecătoare, pentru că sunt noi generaţii care trebuie să se substituie în contextul şcolii.

Rămânem în ’98, pentru că vorbim despre Comisia de Toxicologie şi Toxico-dependenţă. Aţi fost preşedintele acestei comisii după 1998, aş vrea să ne vorbiţi mai multe despre rolul pe care-l are şi importanţa tratamentului dependenţei de droguri.

A fost un moment în care am reuşit şi atunci, în mod poate surprinzător, să creăm, să înfiinţăm. Era ministru doamna profesor Daniela Bartoş, eu eram consilier neplătit, onorific, eram preşedintele comisiei respective şi preşedintele comisiei de transparenţă a ministerului sănătăţii, şi am sugerat, am rugat-o să fie de acord să înfiinţăm două secţii de combatere a dependenţei de droguri la Spitalul Clinic de Psihiatrie. La Obregia. În acest context într-adevăr s-au înfiinţat două secţii de tratament şi de combatere a dependenţei la persoanele consumatoare de droguri. A fost un succes. Aceste secţii, după câte ştiu, există. Deci, în acest context, am avut un rol. Şi am avut un rol chiar şi în instruirea unor ofiţeri din poliţie care se ocupau de droguri, se înfiinţau structurile, era Agenţia Antidrog; toate se ocupau de distribuţia ilicită, de furnizori, de dealeri, pentru că problema se pune aşa: poliţia se ocupă de cei care răspândesc şi distribuie ilicit aceste droguri, iar medicina se ocupă de tratamentul celor care sunt dependenţi şi care sunt, de fapt, nişte victime ale contextului, ale mediului, ale particularităţilor lor individuale, ale nevoii de a fi dependent, de la tutun, alcool şi până la droguri etc.

Avem cadre medicale bine pregătite în acest domeniu, al tratamentului dependenţei?

Avem, dar nu se face o activitate organizată, specifică, nu specializăm oameni în domeniu. În domeniul acesta pot fi specializaţi psihiatrii, de exemplu, care vin în contact poate printre primii cu cei dependenţi, dar este deja o contingenţă, o supraspecializare. Nu e brusc psihiatrul e şi specialist în dependenţă de droguri. Deci, preocuparea asta trebuie organizată, instituţionalizată. Asta vreau să spun.

„Nu putem să luăm totul de la capăt!”

Rămânem în aceeaşi perioadă, pentru că aţi fost ales preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Aţi avut un rol foarte, foarte important în elaborarea legislaţiei medicamentului în România, şi aş vrea să atingem un subiect pe care-l consider de actualitate: studii de cercetare, studiile clinice. Vorbiţi-ne vă rog mai multe despre acest domeniu.

Să punctez doar o chestiune. Cred că am fost nouă sau zece ani preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, format din circa douăzeci şi ceva de oameni, personalităţi, profesori din diverse domenii ale medicinii, care am avut ca misiune – preşedinta era atunci Magdalena Bădulescu, preşedinta agenţiei – împreună am elaborat reglementări. Reglementări în domeniu3-acad-victor-voicul medicamentului, în domeniul cercetării clinice a medicamentului, în domeniul controlului calităţii produselor medicamentoase din România, acordării certificatului sau avizului GMP, adică de Reguli de Bună Practică, adică producţie în fabricile respective, ei, cei care nu atingeau acest standard nu puteau să funcţioneze în continuare pentru că ne-am armonizat cu Uniunea Europeană. Am introdus reglementările de bază. Am introdus reglementările pentru avizarea noilor medicamente, avizarea noilor entităţi, armonizarea cu reglementările europene, încât Agenţia Naţională a Medicamentului a devenit în anii aceia una dintre cele mai bune din Europa, remarcată oficial de oficialităţi europene în drept să facă asemenea evaluări. Din păcate, resursa umană a scăzut. Revenind la studiile clinice… Noi am introdus atunci şi reguli de bună practică clinică, GLP sau şi bună practică de laborator. Acestea sunt lucruri extrem de importante, pentru că aceste proceduri sunt nişte standarde internaţionale, europene, care trebuie urmărite cu atenţie. Pe mine mă surprinde acum că sunt oameni – nota bene, oameni cu responsabilităţi – care… În sfârşit, am senzaţia că luăm totul de la început. Ceea ce este extrem de grav! Nu putem să luăm totul de la capăt! Sunt nişte trenduri, nişte urme lăsate, nişte aspecte educative, legislative, de reglementări! Aceste standarde nu pot fi uitate! Studiile clinice, în general medicamentul este un domeniu extrem de bine reglementat! Se urmăresc trei caracteristici. Asta ca să vorbim foarte general. Sunt, aşadar, trei componente: calitatea, siguranţa şi eficienţa unui medicament. Toate acestea înseamnă o lume extrem de bine conturată, standardizată şi controlată. Medicamentul, iertaţi-mă, nu e ca orice marfă care se vinde pe piaţă. De aceea până şi aceste reclame, promovări – cel puţin la o anumită categorie de medicamente – nu trebuie făcute fără reguli. Şi acestea se controlau, pentru că induci în eroare şi manipulezi populaţia. Studiile clinice sunt un domeniu extrem de bine conturat şi standardizat. Se fac după protocoale, avizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi de Comisia de Etică a Academiei de Ştiinţe Medicale. Se face în aşa fel încât să nu lezeze drepturile individului. Cum se selectează? Sunt mai multe etape ale studiilor clinice. Patru sau cinci, dacă începi cu 0, 1, 2, 3, 4. Se numesc etape ale cercetării sau faze clinice ale medicamentului. De ce se face cercetarea clinică pe om? Pentru că aşa se face progresul! Dar persoanele, indivizii care participă sunt voluntari. Se face prin proprie voinţă, prin înscriere. Există criterii de includere în aceste studii şi criterii de excludere. Se semnează un consimţământ informat, i se explică ce şi cum, ce va fi, ce se va întâmpla. Există riscuri în aceste studii. Există şi beneficii, există şi experimente clinice care se fac fără beneficiu terapeutic, deci, pentru evaluarea unei noi entităţi, a unui nou medicament, sau cu beneficiu terapeutic, ca în cazurile de cancer! Aceste studii se fac numai pe baza unor dosare extrem de complexe de cercetare preclinică, nonclinică, adică pe animale de laborator, pe modele experimentale şi pe studii de mare anvergură. Studiile clinice durează ani de zile şi costă. Nu vorbesc în numele industriei de medicamente, dar vă spun că acesta e realitatea. Costă miliarde de euro, adesea. Durează circa zece ani ca să scoţi o nouă entitate, antibiotic, în domeniul bolilor sistemului nervos central şi aşa mai departe. Această discuţie… nu ştiu cum s-a făcut şi nu ştiu cum s-a întâmplat, este redundantă… ori încălcăm legea, ori nu ştim legea, ceea ce este tot atât de grav, de fapt, ne duce la acelaşi lucru. De faptul că nu ştim legea, nu ne iartă nimeni.

Spuneaţi că vorbim de un interval de ani şi o sumă de bani considerabilă pentru dezvoltarea medicamentelor. Nu ştiu dacă sunt scumpe sau sunt ieftine în general medicamentele, dar vreau să vă întreb dacă avem un cadru legislativ pentru preţul medicamentelor, la noi în ţară.

Sigur că avem un cadru. În urmă cu aproape zece ani, personal am fost implicat în elaborarea ordinului nr. 75 al Ministerului Sănătăţii, care se ocupa, atunci, de preţul medicamentelor. Am luat ca reper, după câte îmi amintesc, vreo 12 ţări. Aşa s-a ajuns la preţul cel mai mic. Problema se analizează în foarte puţine cuvinte… Există medicamente generice, adică medicamente care reproduc originalul. Reproduc nu înseamnă copiat, cum se spune. Medicamentul e reprodus în condiţii tehnologice adecvate, corespunzătoare. Adesea forma medicamentoasă este superioară originalului, căci vine după vreo 20 de ani, ori progresul e implicit. E vorba de entităţi originale şi generice. Genericele sunt cele care nu mai sunt protejate de brevete, care sunt prin definiţie, aşa se acceptă – toată lumea acceptă asta – mult mai ieftine. Circa 40-60% din preţul originalului. Şi acest ordin 75 de atunci, care am constatat – cel puţin cu un an-doi în urmă – că încă nu era implementat, ceea ce pentru mine este… nu o surpriză, pur şi simplu mă simt indignat. Pentru că am constatat atunci, pe lista aceea… Atunci, era ministru al sănătăţii Ionuţ Bazac, şi eu eram consilier tot neplătit… tot neplătit. Nimeni nu mi-a mulţumit, să ştiţi, nimeni nu mi-a mulţumit niciodată. Ba au încercat să mă discrediteze. Vezi bine, am intrat în conflict de interese cu alţii. Diverse, diverse… Nu le analizăm acum… Am constatat că, atunci, nu se putea aplica; cine răspundea de preţuri a spus că-i trebuie treizeci de ani să implementeze. Şi când ne-am uitat pe listă am constatat că genericele, deci, cele produse după entităţile originale, erau mai scumpe decât entităţile originale cu 120-150%. Lucru care pur şi simplu ne-a indignat şi ne-a determinat să constatăm că, de fapt, trăim într-o lume extrem de ciudată. Să constat, deja relativ recent, că încă nu este implementat ordinul 75 privind preţul la medicamente. De ce? Qui prodest? Nu ştiu, să răspundă cei care sunt în funcţie sau au fost în funcţie.

Vorbim despre probleme cu care se confruntă ţara noastră, precum şi alte ţări, iar identificarea şi soluţionarea acestor probleme îi revine şi Academiei Române.

„Unitatea spirituală şi culturală a românilor”

Academia Română are misiuni mari, misiuni care nu pot să presupună substituţia vreunor autorităţi ale statului român. Academia Română este o instituţie a românilor, a Naţiunii române. Este cea mai reprezentativă instituţie a românilor, cea mai reprezentativă şi cea mai valoroasă, este o instituţie fundamentală. Nu pot fi enumerate multe instituţii de dimensiunea aceasta. Biserica, da. Academia Română are 150 de ani, i-a împlinit în 2016. Şi noi, membrii conducerii celui mai înalt for ştiinţific şi cultural din România, am dat semnalul că suntem de „150 de ani în slujba naţiunii române”, în serviciul naţiunii române. Ceea ce este adevărat, pentru că înfiinţarea ei a dat semnalul unităţii românilor de pretutindeni. Academia a fost reprezentată, atunci, de două, trei, patru personalităţi din toate regiunile locuite de români. A fost un semnal extraordinar al unităţii românilor de pretutindeni! Cel puţin din zona apropiată. Ceea ce înseamnă de fapt unitatea spirituală şi culturală a românilor. Acesta este primul semnal. Cine înţelege acest lucru trebuie să înţeleagă totul, pentru că nu geografia te uneşte, ci spiritualitatea, cultura, baza culturală, baza spirituală, gândirea şi limba. Starea de spirit şi limba, care generează şi comunică starea de spirit.

Vorbeaţi despre Academia tuturor românilor… Ţin să vă întreb – pentru că suntem la Radio România Internaţional – de rolul jucat de Academie pentru românii din ţară şi din diaspora, şi care este viitorul acestui rol?

Rolul Academiei Române pentru România va fi din ce în ce mai ferm, chiar dacă uneori deranjăm pe mulţi. Pentru că ne spunem opinia şi deja suntem din ce în ce mai prezenţi, vom fi prezenţi în scurt timp cu câteva proiecte de anvergură, finanţate din resurse europene. Am reuşit să le aducem la nivel de implementare destul de greu, beneficiari vor fi Ministerul Educaţiei şi alte structuri ale statului român, inclusiv Ministerul Sănătăţii. Aceste proiecte vor fi analize de mare obiectivitate, de mare profunzime, fără părtinire. Vom detalia cu exactitate nevoile, trendurile, căile şi mijloacele, pentru ca să se revină la un nivel adecvat la educaţia şi performanţa poporului român. Aş vrea să subliniez că, de exemplu, unul dintre proiecte vizează o analiză a performanţei învăţământului superior versus nevoile societăţii româneşti. Această chestiune e de o importanţă şi de o semnificaţie cu totul specială, pentru că am vrea să demonstrăm că un popor needucat este un popor fără performanţă şi fără viitor. Un popor educat pe termen mediu şi lung înseamnă un popor care are un viitor, care e conştient de sine şi care poate implementa democraţia. Un popor needucat nu înţelege democraţia, nu înţelege selectarea şi alegerea valorilor, nu înţelege să-şi hotărască soarta. Probabil că, pentru unii, un popor needucat este mai uşor de manipulat.

„Academia Română vrea şi va reuşi, cred,

să dea un semnal de renaştere naţională”

 

Un studiu foarte important, mai ales că suntem în perioada bacalaureatului, aveţi vreun sfat?

Aş putea să le spun aşa tinerilor, copiilor şi urmaşilor, noilor generaţii, că fără educaţie n-avem nicio şansă. Românii educaţi sunt extrem de performanţi. Românii educaţi au dacademia-p-5-foto-jos-mare-sub-textat valori europene şi mondiale de o anvergură cu totul specială. Gândiţi-vă la Enescu, gândiţi-vă la Eminescu, gândiţi-vă la Paulescu, descoperitorul insulinei, mai recent George Emil Palade, marii noştri scriitori, marii noştri literaţi, de la Arghezi, Rebreanu şi alţii, între care Bacovia, Blaga, Stănescu, au fost oameni de nivelul Premiului Nobel, pe care nu l-au primit niciodată. De ce nu l-au primit? Pentru că soarta noastră ne-a împins adesea pe margine, dar valorile românilor, atunci când sunt educaţi, sunt cu totul speciale şi cu totul deosebite. N-aveţi decât o singură şansă: să mergeţi la şcoală, să vă educaţi. Atunci poporul român va fi performant, va fi conştient de soarta lui.

Există un export al inteligenţei româneşti? Putem construi o platformă de atragere a specialiştilor, a absolvenţilor?

Există un export major. Pe mine mă îngrijorează cel mai mult plecarea medicilor tineri, generaţia de mijloc, generaţia între 25 şi 40 de ani, care prospectiv va fi o dramă. Se va vedea chestiunea asta şi consecinţele ei în circa 5-10 ani, pentru că generaţia din care am făcut eu parte, sau ceva mai tineri, vor ieşi la pensie, se vor retrage – mă rog, fizic sau biologic – şi atunci deficitul major de resurse, de cadre medicale, se va vedea. Cu consecinţe grave pentru români. Pentru că nu numai că scade demografia, aspectul demografic, scade natalitatea. Mortalitatea infantilă e încă mare. Media de vârstă la români nu e ca cea din Occident, chiar dacă a mai crescut. Deficitul de resurse umane în domeniul sanitar va fi extrem de grav. Pleacă şi oameni din alte domenii. Sigur că noi am încercat şi încercăm, în continuare, să-i atragem, dar oferta trebuie să fie atractivă. Trebuie să oferim ceva. Ce să oferim? Resursa financiară nu trebuie să fie foarte mare, dar să fie predictibilă pe termen mediu şi lung! Nu un an da, şi unul nu. Se cuvine analizat contextul instituţional, deci, se impune un cadru tehnologic adecvat, şi implicit resursa umană, atât indigenă, cât şi cea mai performantă din diaspora.

Vorbim despre Academia Română şi vă rog să ne spuneţi mai multe despre importanţa, rolul culturii şi al educaţiei.

Academia Română vrea şi va reuşi, cred, să dea un semnal de renaştere naţională. Cam la stadiul ăsta suntem. A existat o renaştere naţională târzie, în anii 1850 şi după, când s-au format marile instituţii ale acestei ţări: universităţile, Curtea de Conturi a României – vă rog să reţineţi! – Academia Română. Atunci, au fost fondate marile instituţii ale acestei ţări de marile personalităţi formate în afara ţării: şcoala franceză – avem mari datorii faţă de această şcoală – şcolile europene. Aceşti oameni s-au întors acasă. Aceşti oameni au devenit personalităţi de anvergură şi au format şcoli, nuclee de cultură, de formaţie în domeniul şcolii medicale româneşti, în domeniul tehnologic, în domeniul ingineriei, al construcțiilor – vezi Saligny –, s-au format nuclee şi universităţi de mare anvergură, de importanţă europeană, recunoscute pe vremea respectivă şi până la jumătatea secolului al XX-lea. Erau şcoli de mare anvergură, medicii din jur se formau în România. Eu am avut colegi studenţi din RDG. Sute de absolvenţi au terminat la Bucureşti, deci, în perioada socialistă! Şcoala bulgară medicală s-a format în România! Aceste şcoli reprezintă fundamentul educaţiei unui popor şi al performanţei lui. Renaşterea naţională trebuie să înceapă cu educaţia. Cultura nu se poate face pe fondul analfabetismului. Cultura se face pe fondul unei educaţii. Ignorarea deliberată a istoriei, a geografiei ţării, a limbii române, este extrem de periculoasă. Pentru că orice popor este o entitate definită de limba şi cultura specifică, de spiritualitatea sa. Dacă se consideră că eu sunt naţionalist pentru că sunt patriot, vă mulţumesc foarte mult. Vă rog să mă caracterizeze „prietenii” noştri – în ghilimele. Pentru că a-ţi iubi ţara înseamnă a-ţi iubi limba, cultura şi spiritualitatea poporului tău. Şi toate, toate naţiunile europene se comportă ca atare. Aş vrea să vă reamintesc că pământ nu se vinde nicăieri la nivelul şi atât de necontrolat ca în România. Se înstrăinează suprafaţa ţării! Se defrişează pădurile! Putem să-i felicităm pe „patrioţii” noştri – în ghilimele? Unde e responsabilitatea faţă de viitorul unui popor, de viitorul unei naţiuni? Mă întreb, şi n-am răspunsuri, şi mă îngrijorez. Trebuie cineva să iasă cinstit şi fairplay să facă un bilanţ – nici nu le trebuie mai mult de zece pagini – cu ce s-a întâmplat în ultimii 26 de ani.

Vorbeaţi despre viitorul României şi aş vrea să vă întreb: ce ne puteţi spune despre copiii de la ţară?

Este o mare dramă. Ţărănimea a suferit un cumplit şoc, o agresiune inimaginabilă, fiind deposedaţi de proprietatea lor, de pământul lor care constituia vatra lor. Ţara lor era casa lor. De aceea s-au sacrificat şi au murit cu milioanele în războaiele pentru apărarea României cel puţin de la 1918 încoace. Sacrificiile au fost imense! E o lipsă de echitate faţă de poporul nostru, care de fapt este de origine ţărănească, şi care a dat nişte valori extraordinare! Recent un coleg făcea o analiză că în ultimii 10 ani, la o universitate mare din România, nu a fost niciun absolvent din mediul rural! Ceea ce este o mare dramă! E vorba de inegalitate de şanse pentru acest popor, pentru ţărănimea noastră care a constituit fundamentul acestui popor! A existat o cultură ţărănească, o civilizaţie ţărănească, meşteşuguri ţărăneşti. Atunci, încotro ne îndreptăm? Ce facem cu aceşti copii de la ţară? Desfiinţăm şcolile pentru că sunt doar trei sau cinci elevi la o şcoală? Nu! Aducem acolo doi învăţători! Nu se poate să dezmoştenim acest popor! Clasa ţărănească a reprezentat fundamentul acestei naţiuni. De aceea trebuie să fim extrem de atenţi în ceea ce înseamnă educaţia românilor.

Vă rugăm să ne spuneţi care sunt semnalele, în toate domeniile importante ale ţării noastre, transmise în domeniile importante de Academia Română.

Academia Română, cum spuneam, dă un semnal de Renaştere Naţională. Academia Română va da, prin studiile sale, o strategie pe termen lung… Noi deja am conturat o strategie, deja am publicat două volume, poate lucrurile n-au concreteţea şi mesajul cel mai definit, dar acolo sunt nişte studii care dovedesc stadiul la care suntem. De fapt, în orice studiu se analizează stadiul actual şi ce se poate genera în perspectivă pentru îmbunătăţirea domeniului sau ieşirea din impas, din criză. Academia Română se va implica din ce în ce mai mult în viaţa societăţii; a existat un reproş şi anume că Academia Română nu se implică, deşi are valori remarcabile. Adunarea Generală a Academiei Române, care reuneşte membrii Academiei Române din cele 14 domenii – nu le enumăr, pentru că n-avem timp – înseamnă eminenţe, personalităţi de mare anvergură, care pot genera un mesaj pentru România, pentru viitorul imediat, pe termen mediu şi lung al României.

Aţi fost implicat în publicarea multor volume, e vorba de zeci de volume, sute de lucrări ştiinţifice şi foarte multe brevete – peste 25 de invenţii. Ce a însemnat toată această muncă şi pe ce v-aţi concentrat atenţia dumneavoastră?

N-am renunţat la activitatea de cercetare ştiinţifică, deşi eu nu mai am un cadru instituţional de care să aparţin. Eu am creat un grup de oameni pasionaţi de mare anvergură, din domenii conexe cu domeniul meu – farmacologia, toxicologia – cu chimişti, farmacişti, analişti, sinteticieni etc. – cu care continui drumul pe care l-am început în urmă cu vreo 50-60 de ani – că n-am „decât” vreo şaizeci şi ceva de ani experienţă în domeniul respectiv, deci, pe domeniul intoxicaţie acută şi farmacologia domeniului – antidoturi etc. Publicăm în reviste prestigioase. Acest grup este realizat prin contingenţă camaraderească, colegială, şi prin fidelitate faţă de domeniu. Colectivul meu, de care sunt mândru, este foarte performant.

Vorbeaţi despre un colectiv care este implicat în cercetare, în educaţie. Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru cei tineri? Fie că vorbim despre educaţie, cercetare, pentru cei tineri care sunt la început de drum.

Aş vrea să le reamintesc ceva. Sigur că s-a dus perioada romantismului. Aparţinem unui popor. Unui popor glorios, care a trecut prin drame şi are o experienţă istorică de-a lungul celor 2000 de ani cu totul dramatică. Şcoala românească din diverse domenii a fost făcută de români care s-au întors de la studii, s-au întors, au renunţat la poziţii extrem de semnificative acolo unde au făcut şcolile, au făcut universităţile – că a fost în Franţa, că a fost în Germania, că a fost în Anglia sau în Statele Unite – ei s-au întors şi au făcut nuclee performante. O mare personalitate, care nici măcar nu era de origine română – îl evoc pe Carol Davila – a înfiinţat structurile sistemului sanitar românesc ale armatei în primul rând, după care a înfiinţat Facultatea de Medicină din Bucureşti. Carol Davila era de origine franceză, cum bine se ştie. Deci, iată ce înseamnă dedicaţie! Carol I, de origine germană, s-a dedicat intereselor României şi este întemeietorul României Moderne! Ferdinand este unificatorul României mari. Iată, sunt oameni cu dedicaţie, faţă de care românii le sunt recunoscători pentru totdeauna.

În finalul dialogului nostru dumneavoastră mai aveţi  altceva de adăugat?

Rămân optimist. Rămân luptător, chiar dacă deranjăm prin lupta şi perseverenţa noastră, noi luptăm pentru interesele Naţiunii române. Şi acesta ne este destinul, atâta timp cât rămânem vii.

Domnule general Victor Voicu, Secretar General al Academiei Române, vă mulţumesc pentru faptul că aţi acceptat invitaţia de a fi alături de noi.

 

Din sumarul nr. 9/ 2016:

Nicolae Breban · Amprenta naţionalălogo_contemporanul-rev

Bogdan Creţu. Mihai Ursachi – religia poeziei

Modele

Mircea Platon. Nicolae Iorga și demnitatea unui popor

Cultura memoriei

Vasile Muscă. Despre Noica şi Ardeal

Cultura ştiinţelor

Cristian Hera. Criza cercetării ştiinţifice din agricultura României

Cultura istoriei

Alexandru Surdu. Mergentheim. La sediul cavalerilor teutoni

Editura Academiei Române

Mircea Braga. Istoria ca oracol

Ardere de tot, Ecce homo şi alte poeme de Aura Christi

 

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest