Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Mihaela Helmis în dialog cu Angelin Preljocaj. „Romeo şi Julieta – o poveste care tulbură”

Mihaela Helmis în dialog cu Angelin Preljocaj. „Romeo şi Julieta – o poveste care tulbură”

Purtând amprenta originilor şi culturii sale albaneze, Angelin Preljocaj a ales să ancoreze povestea universală de dragoste într-⁠un regim totalitar dintr-⁠o ţară din Europa de Est.

Foarte aproape de graniţa teatrului, evoluat în dans contemporan, graţiosul balet clasic şi-⁠a multiplicat spectaculos orizonturile. Publicăm, în continuare, un dialog relizat la Bucureşti cu celebrul coregraf fancez de origine albaneză Angelin Preljocaj. Spectacolul Fresca prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru în anul 2016 e o producţie a Companiei Ballet Preljocaj, Franţa. Co-⁠producţie: Grand Théâtre de Provence, Théâtre National de Chaillot, Théâtre de la Ville-Paris, Scène Nationale d’Albi, Belgrade Dance Festival (Serbia), National Taichung Theater (Taïwan) „O aventură extraordinară, inpirată de celebrul basm chinez, ce povesteşte despre o călătorie într-⁠o altă dimensiune, în care pictura devine un loc de transcendenţă, iar fiinţele fizice intră în relaţie cu desenul. Pictura devine centrul investigaţiei coregrafice. Ea evocă şi peştera lui Platon, cu umbrele sale, care ne pun existenţa sub semnul întrebării. Baletul explorează relaţia misterioasă dintre reprezentare şi realitate, acolo unde dansul face legătura dintre imaginea fixă şi mişcare, instantaneu şi durată, dintre insufleţit şi inert. Metafora aceasta ce răzbate din întregul basm conduce către chestiunea reprezentării din civilizaţia noastră. Ne vorbeşte despre locul artei în societatea contemporană.” (Angelin Preljocaj)

Spectacolul de dans Romeo si Julieta a fost prezentat la Festivalul Naţional de Teatru în ediţia 2017. Purtând amprenta originilor şi culturii sale albaneze, Angelin Preljocaj a ales să ancoreze povestea universală de dragoste într-⁠un regim totalitar dintr-⁠o ţară din Europa de Est. Lupta dintre familii din povestea clasică este înlocuită aici de confruntarea dintre miliţia responsabilă cu menţinerea ordinii sociale şi „familia” celor fără adăpost.

„Într-⁠o Veronă improbabilă, mai degrabă fictivă decât futuristă, aproape în ruine, cu o clasă conducătoare favorită (familia Julietei) şi o populaţie săracă şi exploatată (lumea lui Romeo), întâlnirea celor doi iubiţi este interzisă şi declarată în afara legii; omniprezentă şi puternică, miliţia aflată la ordinele familiei Julietei este nu doar imaginea shakespeariană a fatalităţii, ci şi a influenţei puterii asupra libertăţii individuale exprimate în esenţa sa: libertatea de a iubi. Deşi uneori par a se supune regulilor, Romeo şi Julieta reneagă modul de viaţă impus de clasele sociale cărora le aparţin, închise oricărei comunicări, după cum dictează miliţia conştiinţei colective, de unde şi cauza scandalului produs de iubirea celor doi tineri. Amândoi şi-⁠ar dori să fie altundeva, amândoi aspiră la ceea ce are celălalt. Şocul pasional le va permite să meargă mai departe, să aibă curajul să plănuiască evadarea din limitele impuse de destin.” (Angelin Preljocaj)

Polina, danser sa vie, filmul inclus în programul Festivaluluii Naţional de Teatru din 2017 a completat portretul de creator al unui artist al sec. XXI, prezent pentru a doua oară la Bucureşti. „M-⁠a interesat foarte tare cum fragilitatea şi slăbiciunile unui om pot deveni o trambulină pentru creativitate şi succes. De când am început să dansez, am văzut o mulţime de dansatori. Unii foarte talentaţi, alţii mai puţin. Se pare că cei foarte talentaţi nu au mereu cariere strălucitoare. Unii uimesc de-⁠a dreptul, apoi flacăra lor se stinge – este valabil atât pentru dansatori, cât şi pentru coregrafi. Unii actori îşi iau puterea din longevitate, încăpăţânare şi anduranţă. Când a apărut romanul grafic, mi s-⁠a părut foarte realist din acest punct de vedere“. (Angelin Preljocaj despre Polina) „Dincolo de arta grafică minunată, ceea ce mi s-⁠a părut fabulos la romanul grafic al lui Bastien Vivès a fost faptul că a evitat complet clişeele pe care le întâlnim de obicei în poveştile despre dansatori faimoşi, mai mereu victime anorexice ale rivalităţii şi competiţiei. De exemplu, suntem în mijlocul unor tineri care muncesc şi se lovesc de probleme morale şi fizice. Îi vedem trăind şi distrându-⁠se. E ceva foarte real.” (Valérie Müller despre adaptarea romanului grafic care stă la baza scenariului filmului Polina) Proiecţia filmului Polina, în cadrul celei de-⁠a 27-⁠a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, a avut loc în prezenţa regizorilor Valérie Müller şi Angelin Preljocaj şi a actriţei Juliette Binoche.

Mihaela Helmis: De ce aţi ales să montaţi din nou Romeo si Julieta – după 20 de ani?

Angelin Preljocaj: Pentru că e o poveste care tulbură oricând şi care revine mereu în actualitate ori de câte ori apare un conflict social sau politic, ca, de altfel, şi unul familial. Atunci apare o problemă asemănătoare cu cea din Romeo şi Julieta, cea a libertăţii de a iubi. Să zicem că un palestinian se îndrăgosteşte de o israeliancă… Şi istoria se putea repeta, să zicem, în Irlanda, cu un catolic şi o protestantă în timpul trecutului război civil, de pildă. Povestea nu are nevoie decât de câteva asemenea detalii, pentru a ne afla, iar şi iar, în faţa unei drame. Identice!

Nimic nou sub soare… Doar forma diferă. Sau ideea de a pune această temă dintotdeauna, nu doar a lui Shakespeare, pe alte, noi, date… Foarte interesante.

La Shakespeare vorbim despre un conflict familial din nobilime, cu tineri de acelaşi rang social. Eu am plasat acum problematica la un nivel politic. E vorba de o luptă de clasă şi de tema puterii, ca şi de cea a tiraniei. Tirania asupra conştiinţei şi, mai exact, asupra libertăţii de a iubi pe cineva. Şi aşa am imaginat un Romeo & Juliet puţin orwellian – ca în romanul 1984 – cu un big brother care supraveghează totul. Un fel de dictatură pe care a cunoscut-⁠o şi ţara dumneavoastră la un moment dat, în vechiul context istoric. Julieta e fiica dictatorului, a puterii, iar Romeo e un fel de om al străzii care traieşte pe sub poduri. Iar diferenţa de clasă socială duce la o luptă între cele două clanuri. Cam asta e ideea spectacolului.

Fortaţi, după cum se poate vedea şi în câteva fotografii ale spectacolului acest antagonism.

Ce m-⁠a interesat a fost cum vom putea trata coregrafic acest conflict. Astfel a fost adaptată gestica şi exprimarea corporala a fiecărui clan, o gestică a puterii, a tiraniei, a dictaturii, care e mai mecanică, e mai structurată şi mai rigidă la cercul Julietei. Şi acestea sunt foarte puternice în termeni de imagine şi de virtuozitate. În timp ce gesturile familiei lui Romeo sunt mult mai fluide, mai suple, mai senzuale. Deci, coregrafic am căutat mult adaptarea actuală la dramaturgia acestui balet.

În Fresca găseam fabuloasă lumea iluziei! Aici cum aţi ales să lucraţi cu sugestia nu doar gestuală?

Scenografia îi aparţine lui Enki Bilal – autor de benzi desenate, originar din Belgrad. El a fost influenţat de estetica blocului de est, aşa cum o numim în Franţa, aşa că în decor sunt elemente care îl fac opresiv. Sunt poduri de supraveghere pe care trec gărzile cu lămpi, cu lanterne de observare, cu câini de urmă. Aşa că totul dife­ră de elementele care alcătuiau universul din Fresca.

Ca un fenomen pe care l-⁠aţi trăit şi îl trăiţi, cum consideraşi că a evoluat coregrafia şi teatrul-⁠dans în ultimii 30 de ani?

Aş putea să spun că în ultima vreme şi dansul contemporan a decis să integreze elemente ţinând de agresiunea umană, într-⁠un nou ABC. Au început să apară multe elemente ce ţin de viaţa reală, ancorate mai puternic în realitate. A existat mult timp ideea că dansul era neapărat ceva frumos, graţios, diafan, plutitor, lăsând astfel această formă de expresie într-⁠o formulă de paseism uşor romantic, în timp ce lumea în care trăim e mult mai violentă. Umanitatea însăşi are germeni ai violenţei încă de la începuturi. Şi a trebuit să facem efortul de a aduce în această formă de exprimare care apăra dansul de elemente ale realităţii, de realitatea însăşi, pe care o integraseră deja celelalte arte! Să ne gândim doar la Guernica lui Picasso – care vorbea despre violenţă şi despre război – ca şi muzica, filmul, literatura… Toate artele se făceau ecou al acestei violenţe. Arta nu înseamnă însă că totul trebuie să fie violent. Dansul s-⁠a văzut în ipostaza de a veni din urmă.

„Teatrul schimbă lumea” a fost motto-⁠ul acestei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Ce spuneţi dumneavoastra e invers: lumea a schimbat dansul! Ce credeţi că trebuie să se întample după ce vedem timp de o oră şi jumătate un spectacol al dumneavoastră.

N-⁠aş exagera. Nu ştiu dacă un spectacol poate schimba lumea, dar sigur lumea a schimbat şi schimbă dansul. Şi dacă spectatorii îşi pun în forul interior măcar câteva întrebări legate de ceea ce văd, cred că putem fi mulţumiţi. Eu sunt dintre cei care prin ceea ce fac, nu dau răspunsuri, ci pun întrebări.

Cu lungmetrajul Pauline aţi descoperit domeniul filmului ca o formă de a spune o poveste şi de a pune, puţin diferit, tot întrebări!

Se ştie că în film uneltele sunt faţă de cele din teatru, iar detaliile fiecărui cadru îl fac atât de bogat. Există, desigur, şi similitudini cu preocupările mele obişnuite: pentru că dansul e mişcare, dar şi filmul înseamnă mişcarea personajelor, la care se adaugă mişcarea camerelor de filmat. În dans există ritmul natural, în film e ritmul dat de montaj, care înseamnă dinamică, pulsiuni. Iar faptul că sunt coregraf îmi sprijină intuiţiile pentru a face şi film.

Cu Pauline, cu acel subiect dramatic legat de lumea dansului, aţi legat cu succes povestea, coregrafia şi regia. Dar ce se va întâmpla cu dansul şi cu compania Ballet Preljocaj?

Început pe teritoriul meu de predilecţie şi sprijinit de Valerie Muller, împreună cu care am realizat filmul, am decis deja să continuăm şi cu alte proiecte care să vorbească despre corpul uman şi care nu vor fi legate neapărat direct de dans. Şi fiţi fără grijă: lucrând şi în domeniul filmului, am constatat că îmi rămâne destul timp să mă ocup ca şi până acum de coregrafie.

Înseamnă că vă vom aştepta cu noutăţi şi la anul viitor, la Festivalul de la Bucureşti, aşa cum s-⁠a întâmplat cu Fresca, dar şi cu Romeo & Juliet, aduse la FNT la puţine luni de la premiera din Franţa.

Da! Iar eu revin la Bucureşti pentru că îmi face o mare plăcere să fiu în acest festival. Mai ales pentru că ştiu ce efort face Marina Constantinescu pentru a selecţiona, pentru a căuta spectacole de calitate, de nivel înalt, alături de care eu sunt onorat să mă aflu.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest