Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Marina Almăşan în dialog cu Xiao Yunru. Drumul Mătăsii… şi al vieţii

Marina Almăşan în dialog cu Xiao Yunru. Drumul Mătăsii… şi al vieţii

Mă aflu, de aproape două săptămâni, la Xi’an, vechea capitală a Chinei, oraşul din care 13 dinastii au condus, timp de o mie de ani, destinele celui mai mare popor din lume. La rugămintea mea de a include, în filmarile pentru documentarul pe care-⁠l realizez pentru TVR un interviu cu un om de cultură reprezentativ pentru această parte a lumii, Asociaţia de Prietenie a Poporului Chinez cu Popoarele Lumii – organizatorul acestui info-⁠trip – îl numeşte, de îndată, pe Xiao Yunru. „Este ambasadorul culturii din provincia Shaanxi!” Aşa îmi este motivată sugestia primită. Ca o paranteză, provincia Shaanxi, a cărei capitală este Xi’an-⁠ul, se află în nord-⁠vestul Chinei şi ocupă o felie de Terra egală cu cea pe care stă România. Populaţia sa este însă mult mai mare: peste 35 de milioane de suflete! Iar Xiao Yunru este, deci, ambasadorul lor cultural, în lume.

Mărturisesc că, deşi cariera mea de om de televiziune a înregistrat câteva mii de interviuri, în ziua acestei întâlniri am avut emoţii. Nu poţi discuta orice cu un om de cultură pe care nu-⁠l cunoşti deloc. În plus, nu e sigur că maniera relaxată de interviu, pe care o practic de obicei, îi va fi pe plac. Dacă e o persoană rigidă, oficială, fără pic de simţ al umorului? Nu mă dau în vânt după genul acesta de interlocutori. Dar… arta cere sacrificii, nu-⁠i aşa? În plus, recomandările călduroase ale gazdelor mele mă determină să mă simt onorată că voi sta de vorbă cu unul din oamenii de cultură de primă mărime ai unei privincii cât România.

… În drum spre locul întâlnirii – sala de oaspeţi a Hotelului Sofitel din Xi’an – fac o succintă documentare. Xiao Yunru este, în acelaşi timp, scriitor şi critic literar, dar şi unul din caligrafii cei mai vestiţi din zonă. În China, obiceiul străvechi al caligrafiei se află la loc de cinste şi în zilele noastre. Principala calitate a lui Xiao Yunru rămâne însă cea de scriitor. Are la activ 27 de cărţi publicate, multe dintre ele dedicate studiului Drumului mătăsii. Poate e interesant de precizat că acest Drum istoric al omenirii, care a legat, cu două milenii în urmă, China antică de restul lumii, îşi are punctul de pornire aici, în Xi’an. Cărţilor focusate pe acest subiect li se adaugă cele autobiografice, care se referă la bogata viaţă şi carieră a scriitorului, apoi cele de critică, avându-⁠i în centru pe cei mai populari scriitori şi artişti ai Chinei. Cele mai importante lucrări rămân însă cele trei volume dedicate, spuneam, Drumului Mătăsii: Din vestul Chinei, spre Vest, Paşii lui Yunru pe Drumul Mătăsii (tradus şi în limba engleză) şi, respectiv, Cercetările mele asupra Drumului Mătăsii, care anul acesta, la Târgul Internaţional de carte de la Beijing, şi-⁠a negociat deja apariţia în cinci limbi străine.

Ajung la locul întâlnirii. Domnul Yunru şi staff-⁠ul său sunt deja în eleganta sală. Facem cunoştinţă, iar translatorul nostru Luo Dongquan, un jurnalist chinez, care şi-⁠a făcut studiile la Bucureşti şi vorbeşte o română impecabilă, intră în acţiune. Singurul lucru pe care nu trebuie să-⁠l traducă este, firesc, zâmbetul meu. Îi asociez o sticlă de vin de Cotnari, dintre cele pe care le-⁠am adus de la Bucureşti pentru astfel de ocazii. O primeşte cu bucurie şi… cred că gheaţa a fost spartă! Domnul Xiao Yunru îmi mărturiseşte, din capul locului, că în tinereţe a fost, timp de 20 de ani, ziarist (acum are 77 de ani) şi, deci, ne putem considera colegi! Asociază acestui îndemn propriul zâmbet larg, sincer, cu efectul de a-⁠mi stinge definitiv emoţiile.

Marina Almăşan: Cum se face de vă bucuraţi de aprecierea şi dragostea tuturor? Toţi mi-⁠au vorbit atât de frumos despre dumneavoastră!
Xiao Yunru: Cred că faptul că scriu lucruri care îi interesează pe cei mulţi, m-⁠a apropiat de aceştia. Nu am scris pentru elite, am scris pentru oamenii de rând, am scris despre viaţa lor, despre preocupările lor, m-⁠am străduit ca tot ceea ce aştern pe hârtie să fie interesant pentru ei, şi nu pentru critica literară.

Aţi scris foarte mult despre Drumul mătăsii. Este acesta, oare, un subiect de interes pentru publicul larg?

Aveţi dreptate: în trecutul nu foarte îndepărtat, chiar nu era un subiect de prea mare interes pentru oamenii de rând. Era o pagină de istorie şi atât. Însă în ultimii ani, când în China a fost pus pe picioare programul naţional O centură, un drum, care-⁠şi propune să intensifice schimburile de toate felurile cu naţiunile lumii şi care implică peste 70 de ţări ale Planetei, subiectul a devenit unul de mare interes. Cărţile mele dedicate acestui subiect s-⁠au vândut foarte bine.

În ce tiraj au apărut?

100.000 de exemplare.

Oho! Înseamnă că sunteţi un om tare bogat!

Ei, China are cititori foarte mulţi, iar raportat la dimensiunile ţării, 100.000 nu e chiar foarte mult! Ceea ce este cel mai important pentru mine nu au fost neapărat câştigurile materiale, ci aprecierea de care s-⁠a bucurat munca mea. Bunăoară, cărţile mele au fost nu o dată ecranizate, devenind subiecte de filme artistice, documentare şi chiar seriale de televiziune.

Zilele trecute, când am filmat la Televiziunea din Shaanxi, cei de acolo mi-⁠au vorbit despre o iniţiativă de mare răsunet, ajunsă deja la a treia ediţie: Caravana Drumul mătăsii. (Un număr de 50 de jurnalişti şi oameni de cultură urmau să se „îmbarce” în 15 microbuze frumos branduite cu titlul proiectului, şi să pornească prin lume, pe traseul anticului Drum al Mătăsii: o călătorie care presupune 15.000 de kilometri, străbătând 17 ţări, fiecare din acestea urmând să realizeze subiecte de presă – n.a. ) Am fost surprinsă să aflu că sunteţi şi dumneavoastră printre participanţi! Cum e la 77 de ani? E greu sau…?

Deloc! Pornesc pentru a treia oară pe Drumul Mătăsii, iar de data aceasta unul din popasuri va fi şi ţara dumneavoastră, unde mă voi afla, recunosc, pentru prima oară. În mod firesc, în urma acestei călătorii, un nou volum va prinde viaţă.

Doamne, mi se pare istovitor! Pe mine m-⁠au răpus cele 17 ore, petrecute cu avionul până aici, la Xi’an, darămite 55 de zile, cât am înţeles că va dura călătoria! Îmi permit o curiozitate: ce faceţi atâtea ore în maşină? Cum vă omorâţi timpul?

Nu uitaţi că am 77 de ani! Prea multe nu fac: observ, notez impresii. În călătoriile anterioare, trimiteam, în fiecare zi, câte o corespondenţă, în ţară, despre cele văzute în ziua respectivă. Două ziare, foarte populare în provincie, mi-⁠au publicat, zi de zi, aceste articole. Ţin minte că într-⁠una din zile, nu mai ştiu din ce motiv, articolul meu nu a apărut şi conducerea ziarului a fost, pur şi simplu, asaltată de întrebările cititorilor!

Care din cărţile dvs. s-⁠au bucurat de cel mai mare succes?

Pot să spun că volumul despre cultura din partea de vest a Chinei, în care am adunat toate articolele publicate de mine pe acest subiect, a fost deosebit de apreciat, reuşind să câştige Marele Premiu acordat cărţilor chineze. S-⁠a bucurat de mare succes şi antologia de proză Dumul meu în atâtea zeci de ani. Acesta a numărat 400.000 de caractere! Deosebit de citite au fost şi cele două volume de proză literară, dedicate unor vechi concepţii confucianiste, cum ar fi politeţea, virtuţile oamenilor ş.a.m.d.

Aţi scris şi romane de dragoste?

Din păcate nu, deşi mi-⁠ar fi plăcut. Dar perioada în care am trăit a fost asemănătoare cu ceea ce aţi trăit şi voi, pe timpul lui Ceauşescu. Atunci subiectele de acest gen erau interzise…

Apropo, unde vă simţiţi mai confortabil: în Trecut sau în Prezent?

Atât din punctul de vedere al creaţiei, cât şi al vieţii mele personale, mă simt mult mai bine acum, decât în trecut. Când în România era preşedinte Gheorghe Gheorghiu Dej, în China era sărăcie mare; ţin minte că eram student şi eram mai tot timpul flămând! Apoi, la voi a venit Ceauşescu, iar la noi s-⁠a declanşat Revoluţia Culturală. Însă schimbările cu adevărat uriaşe s-⁠au petrecut în ultimii 30 de ani, iar progresul Chinei a fost unul de excepţie. Anul trecut, bunăoară, am fost în vizită la New York. M-⁠am plimbat cu metroul, am făcut cumpărături. Nu am văzut nici o diferenţă faţă de China. Ba mai mult: mi s-⁠a părut că aici, la noi, e mult mai frumos, oamenii trăiesc mult mai bine. Până şi eu m-⁠am adaptat vremurilor (îmi arată smartphone-⁠ul său – n.a.). Folosesc telefonul mobil, îmi scriu textele la laptop. Cel puţin din punctul de vedere al telefoniei, pot să spun că am fost martorul unei mulţimi de etape: de la telefoanele cu manivelă, până la cele inteligente, de astăzi! Sunt, pur şi simplu, fascinat cum poţi folosi telefonul mobil chiar şi pentru a face plăţile la supermarket! (În China funcţionează, de câţiva ani, sistemul AliPay, prin care, cu ajutorul unei aplicaţii de pe mobil, poţi accesa contul tău bancar şi plăti în orice magazin şi la orice ghişeu! – n.a.)

Şi nu vi se pare că, într-⁠un fel, viaţa ni s-⁠a complicat? Reuşiţi să faceţi faţă acestor noutăţi ale tehnicii?

Bineînţeles că sunt mari diferenţe între cei de vârsta mea şi cei tineri. Noi… învăţăm ceva mai greu, capacitatea noastră de acceptare a Noului este mai mică decât la cei tineri. Spre exemplu, fiul meu, care are 40 de ani, foloseşte telemobilul inclusiv pentru a-⁠şi comanda, de la serviciu, aparatele de acasă! Înainte de a porni spre casă, la terminarea programului, acţionează nişte taste şi… cuptorul cu friptura pusă de dimineaţă şi maşina de spălat, pornesc singure, iar la venirea acasă îl aşteaptă mâncarea gata făcută şi rufele spălate şi uscate!

Ei, probabil că nu este chiar peste tot aşa!

O să râdeţi, dar progresul a pătruns peste tot! Cu ceva timp în urmă am făcut o vizită într-⁠un sat. Nu am mai recunoscut, pur şi simplu, atmosfera satului de altădată! Peste tot tehnica îşi vârâse coada! Am văzut serele moderne, am văzut cum se irigă, cum se aerisesc, cum se obţin, din acelaşi loc, culturi de câte două-⁠trei ori pe an! Şi totul se conducea de la un computer! La început nu mi-⁠a venit să cred. Văzându-⁠mă atât de derutat, tehnicianul de acolo mi-⁠a spus: „Dacă vreţi, vă dau şi dumneavoastră acest soft şi veţi putea face de acasă toate aceste comenzi!”.

Să nu-⁠mi spuneţi că acum vă scrieţi cărţile de la distanţă, comandându-⁠vă laptopul prin telefonul mobil!

Ei, nici chiar aşa! Mărturisesc că eu nu reuşesc să ţin pasul cu noutăţile în plan tehnic, dar mă bucur enorm să văd că societatea progresează într-⁠un asemenea ritm! Până la urmă, şi viaţa mea s-⁠a uşurat foarte mult: fiul meu, care are o mare grijă de mine şi mereu e atent să nu mi se întâmple ceva, îmi comandă, prin telemobil, taxiul, care vine şi mă ia de acasă, ştiind exact, de la bun început, unde trebuie să mă ducă. Iar fiul meu se amuză, spunându-⁠mi: „Nu-⁠mi mulţumi mie, ci telemobilului!”

Aveţi 77 de ani – mulţi înainte vă doresc! – de aceea este oarecum îndreptăţită următoarea mea întrebare: care credeţi sunt, pentru dumneavoastră, lucrurile cu adevărat importante în viaţă?

Am ieşit la pensie de 10 ani; toată viaţa mea am fost un om de litere. Scrisul e, fără îndoială, lucrul cel mai important pentru mine. Continui să scriu şi acum, şi parcă sunt şi mai ocupat decât eram înainte, când eram angajat. Menţionez că cele trei volume celebre ale mele, dedicate Drumului Mătăsii, le-⁠am scris după ce ieşisem deja la pensie. Mai am trei ani până fac 80, iar visul meu este să public cele 16 volume ale operelor mele complete. Conform previziunilor, ele vor apărea pe piaţă toate deodată!

Sunteţi un om activ, cumpătat, aveţi un stil de viaţă sănătos, deci, premisele pentru a scrie până la 100 de ani sunt îndeplinite!

Vă spun un secret: soţia este cea care are grijă de sănătatea mea! De când mă ştiu, îmi tot repetă: „1) Să dormi bine; 2) Să fii sănătos şi pentru asta să faci multă mişcare şi… 3) Să te hrăneşti corect! Şi abia apoi să te gândeşti la creaţiile tale!”. Mărturisesc că încalc de multe ori aceste reguli!

Vă fac şi eu o mărturisire: acum, după ce am apucat să vă cunosc, am sentimentul că sunteţi genul de scriitor care stă toată ziua aplecat asupra laptopului şi nu mai are timp de nimic altceva. Aşa să fie?

Nu sunteţi foarte departe de adevăr! Din păcate, la capitolul sport am stat cam prost încă de când eram copil. Cu distracţia iarăşi nu pot spune că am cochetat prea mult. Acum 30 de ani mi-⁠am descoperit însă un hobby şi am reuşit să fac performanţă în acest domeniu: caligrafia. Nu mă laud, dar stau foarte bine la acest capitol, iar lucrările mele se vând foarte bine. Poate nu ştiţi, dar la caligrafie trebuie să stai în picioare, corpul şi mâinile se mişcă neîncetat, deci, se poate spune că… fac şi mişcare! Nu ştiu dacă aţi vizitat Turnul Clopotului (unul din obiectivele de bază ale oraşului Xi’an; dau din cap, afirmativ – n.a.). Acolo, la intrare, este expus un tablou mare, cu nişte versuri caligrafiate de mine! Este o mare onoare pentru mine ca lucrarea mea să fie expusă într-⁠un loc vizitat de milioane de oameni de pe întreaga planetă!

Care este crezul dumneavoastră în viaţă?

Mă bucur să-⁠l transmit cititorilor prestigioasei reviste Contemporanul, în care am înţeles că va fi publicat acest interviu: „Viaţa unui om reprezintă un drum foarte lung, pe parcursul căruia avem foarte multe lucruri de văzut. Cu cât trăim mai mult, cu atât ni se pare că timpul nu ne va ajunge să vedem tot acest drum şi lucrurile frumoase din jurul nostru”.

Şi care sunt, pentru dumneavoastră, bucuriile cele mai mari ale vieţii?

Caligrafia (obişnuiesc să stau până noaptea târziu cu pensula în mână) şi joaca cu nepoţica mea, care are 7 ani. Nu sunt sigur însă că le-⁠am enumerat chiar în ordinea importanţei!

Vă mulţumesc foarte mult pentru acest interviu!

Şi eu vă mulţumesc şi, în final, vă fac o mărturisire: nu cunosc decât patru nume din ţara dumneavoastră: Eminescu, Gheorghe Gheorghiu-⁠Dej, Ceauşescu şi acum… Marina Almăşan!

P.S.: Nu ştiu dacă să mă bucure sau nu „compania” numelor între care inclusă, dar mă amuz copios la auzul acestui final inedit de dialog. De fapt, dialogul continuă, la invitaţia interlocutorului meu, în centrul oraşului, unde suntem însoţiţi şi de echipa de filmare de la TVR. Imortalizăm pe peliculă o frumoasă prezentare a Xi’an-⁠ului, făcută de scriitorul îndrăgostit de aceste locuri, prezentare cu care decid să-⁠mi încep documentarul de la TVR.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest