Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Magda Ursache: De ce am nevoie de Paul Goma

Magda Ursache: De ce am nevoie de Paul Goma

Vă spun La mulţi ani rodnici! cu respect şi cu afecţiune, Paul Goma. Eu am nevoie de dumneavoastră, de scrisurile dumneavoastră de forţă, de opiniile dumneavoastră de pe site. De ceea ce numesc ars bene dicendi et scribendi Goma.

„Sufletul este memoria însăşi”
Sf. Augustin
    
„Dar acum eşti convins că te-⁠ai apucat de scris ca să nu ucizi.”
Emil Nicolae, Paranoima

Recent, în 10 iulie 2015, după două decenii de la prima formulare, s-⁠a repus pe un post de televiziune întrebarea: „Mai avem nevoie de Paul Goma?” În reformularea invitatei, Mariana Sipoş, autoarea volumului Destinul unui disident. Paul Goma (ediţia întâi, Universal Dalsi, 2005; a doua, Eikon, 2014), întrebarea sună astfel: „De ce nu am avut nevoie de Paul Goma?”.

Răspunsul meu e net: pentru că este în felderinţa lui curajul de-⁠a spune lucrurilor pe nume, iar intransigenţa nu place aliniaţilor, oportuniştilor, turtelor ideologice. Scriitorul („rostitor de adevăr”, cum îl defineşte Bujor Nedelcovici) a promis: „Voi vorbi când nu voi fi întrebat” şi şi-⁠a ţinut cuvântul, asumându-⁠şi rolul inconfortabil de igienist al memoriei. Interzis în RSR până în acel Decembrie, a fost lăsat şi postsocialist fără drept de replică, gomofobii dorindu-⁠şi să-⁠l cufunde iBuciu-paul-goma-reprezarăşi în tăcere. S-⁠a cerut interzicerea lui în revistele româneşti, i s-⁠a topit Culoarea curcubeului, apărută la Humanitas cu o greşeală în titlu: Culorile curcubeului, i s-⁠a spus Adio (replica sa „Adio şi-⁠un praz verde”), a fost hulit de cobreslaşi ca egocentric, megaloman (şi încă galopant), mincinos, pieziş, trivial, porno(grafic). Nu cred să fi adunat alt mare scriitor român mai multe ofense: resentimentar, bârfitor frustrat, otrăvicios, conflictual, scandalagiu, critic în exces. CTP a făcut analogia Goma-⁠Gomora.

Reconcilierea cu USR ar fi fost posibilă dacă Uniunea şi-⁠ar fi făcut mea culpa. Măcar cei care i-⁠au cerut capul în ’77: Eugen Barbu, Titus Popovici, Dan Zamfirescu, Virgil Teodorescu, Zigu Ornea, Emil Lotreanu ş.a. Din USR a fost eliminat când se afla în arest, la Rahova. Citesc în jurnalul Constanţei Buzea, din anii 1967-⁠1971, Creştetul gheţarului: „La şedinţa de excludere a lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor, Zaharia Stancu n-⁠a venit din motiv de zi de naştere, iar Marin Preda – din motiv de gâlci. Băşcălia lor, oricât de semnificativă, miroase a dezastru…”

Locul său pe dreptate, de lider moral al României, de cel mai radical opozant al comunismului, a fost luat de fostul scânteist Silviu Brucan (forţa imposturii e uriaşă), iar Goma este încă, fapt pe cât de incredibil, pe atât de incalificabil, refugiat politic, statut obţinut în 1977, actul fiind reînnoit odată la cinci ani. Precizare necesară: Paul Goma nu a fost expulzat de Ceauşescu, retragerea cetăţeniei nu s-⁠a întâmplat, deşi Pleşiţă a cerut-⁠o în repetate rânduri. Goma a plecat în 20 noiembrie 1977 cu paşaport turistic, schimbat pe un certificat de refugiat. Şi azi e la fel: cetăţean român, cu paşaport de refugiat politic. În 26 aprilie 2013, a primit cetăţenia Republicii Moldova. Nu şi soţia sa, Ana Goma, după câte ştiu.

I-⁠a pedepsit cineva pe cei care au dat ordin să fie ucis Goma? Nu, dimpotrivă. Pe OTV, Pleşiţă îl mai considera duşman al poporului şi-⁠al patriei şi se fălea că l-⁠a bătut „şi pe stânga, şi pe dreapta”. Nici excluderea din Franţa a asasinilor comandaţi de Securitate nu s-⁠a întâmplat; ba chiar cei din stirpea „Organei”, cum o numeşte Goma, i-⁠au cerut (culmea!) expulzarea din Franţa pentru… antisemitism. Toate astea şi altele încă le-⁠a rememorat Mariana Sipoş în emisiune, excelentă ca atitudine şi ca personalitate.

De ce a ajuns Goma persona non grata ante şi post-⁠decembrist? Pentru că a ascultat de imperativul memoriei corecte şi pentru că a spus şi spune toate numele (sintagma lui Saramago). Or, nu-⁠i sănătos să spui toate numele, e foarte inconvenabil. Ştiţi ce le scapă „motoarelor de căutare” GOMA? Nimic. Pe cale de consecinţă, a avut şi are parte de singurătatea opozantului de cursă lungă (îi conced: opozant, nu disident, membru PCR n-⁠a fost decât 3 zile, în momentul de glorie al lui Ceauşescu, din 1968, când s-⁠a opus invadării Cehoslovaciei), de singurătatea de martor prob. „Exilat până şi din… exil”, cum mărturisea cu amărăciune, Goma n-⁠a dat înapoi un pas în faţa obstacolelor sau a criticilor nedrepte; nu s-⁠a temut când a fost drogat cu aconitină (aconitum e o plantă otrăvitoare, folosită în Antichitate la otrăvirea săgeţilor; floarea letală apare la Apuleius: transforma omul în animal; cu Goma, aconitina n-⁠a reuşit), nici când a primit o droaie de bonjurături (patent P.G.). În loc de succes de critică, vot de blam; în loc de susţinere pentru premiul Nobel, hăituială.

Goma ştie bine că libertatea de opinie nu poate fi circumstanţială, că aceeaşi libertate nu se dă la raţie, ci se ia. Aceste aserţiuni fac parte din crezul gomic. Iar locul memoriei este în Bellville, unde Omul din Calidor, ca să uzez de titlul monografiei lui Petru Ursache, depune mărturie despre vremi crâncene (cum să convină cărţile despre perioada sângeroasă Dej-⁠Pauker fiilor de kominternişti veniţi pe tanc, în uniformă sovietică să prefacă România în lagăr de exterminare), dar şi despre vremile noastre, cu aberaţiile lor. Goma nu-⁠i împăcat nici cu trecutul, nici cu prezentul.

Într-⁠o ţară aproape desmemoriada, în derivă etică (Paul Goma îi spune „nesimţitorism etic” şi are dreptate, de vreme ce facem groapă de gunoi între ruinele unei cetăţi romane şi stână în vechea cetate getică de la Beştepe), inepuizabilul scriitor rămâne purtător de memorie. Memoria activă înseamnă conştiinţă activă. Iar Goma e liber în ultimul hal, cum ar spune poetul Marius Dumitrescu. Deţine o voce amplă, de neacoperit, un instinct etic şi etnic de excepţie: om moral într-⁠o istorie imorală.

Orice ar spune Lucian Boia, eu îl cred pe Cicero (De oratore): Historia magistra vita est. Ca istoria să ne înveţe ceva nu trebuie falsificată, scrisă şi re-⁠scrisă conform dogmei, fie ea marxistă, fie corect politică. Goma a trăit istoria comunistă pe pielea proprie, plină de echimoze. Rănile nu s-⁠au închis. Şi cum să se închidă dacă marele insurgent continuă să fie victimă, iar torţionarul lui, gen. Pleşiţă, a fost „conservat” de regimul iliesc; Goran, care l-⁠a „cercetat” la Rahova, a ajuns consilierul lui Gelu Voican-⁠Voiculescu, apoi colonel, la comanda municipiului Bucureşti? El, Goran, a formulat proiectul de decret pentru înfiinţarea Consiliului Siguranţei Naţionale. Asta ca să ne simţim în securitate, cum ricana Petru Ursache, într-⁠un ziar iaşiot.

A fost exmatriculat din şcoală pentru că vorbea despre partizanii din munţi, ucişi a doua oară de nepăsarea noastră (poziţia psihologului Maria Iordănescu, din Dilema de 20-⁠26 august 2015 e că n-⁠avem nevoie de sfinţi şi martiri); a fost eliminat din fabrica de scriitori din Kisseleff din cauza Basarabiei; dictatorului i-⁠a adresat celebra scrisoare: „Domnului Nicolae Ceauşescu, la Palatul Regal Bucureşti”; a fost puşcărizat prin sentinţă de închisoare corecţională doi ani, primiţi în martie ’57, urmaţi de Domiciliu Obligatoriu prelungit pentru „comportare rea”; a suportat iernile în Bărăgan, la Lăteşti, dar n-⁠a semnat angajament cu Securitatea.

Torţionarii mor liniştiţi sau sunt medaliaţi din greşeală, ca Vasile Ciolcan, decorat de Emil Constantinescu. Sentinţa lui Vişinescu nu este, Doamne Dumnezeule, definitivă. În comisia pentru Analiza Dictaturii Comuniste, Goma n-⁠a intrat; au intrat de-⁠a valma disidenţi autentici şi nu prea, turnători şi turnaţi, sub şefia lui Tismăneanu Apostatul. Bes­tiarul comunist l-⁠a văzut din interior, de pe bicicleta cu care se plimba prin Cartierul Primăverii, nu din arest, ca Goma.

Nu-⁠i putred mărul la noi? Ba da. Tot repet faptul ăsta de-⁠a surda. În decembrie 2006, comunismul a fost trimis la muzeu, să se hodinească, pesemne, nu să moară. Condamnarea activului: formală, nu penală. Cei care au slujit regimul s-⁠au re-⁠socializat: conduc cotidiane de tiraj mare şi de manipulare pe măsură. Scriitori de aparat, până-⁠n ultima zi a Ceauşescului, iau indemnizaţii de merit şi se laudă cu medalii primite şi-⁠n socialism, şi-⁠n nesocialism: simetric. Şi-⁠s mereu premiabili şi premiaţi.

Goma n-⁠a intrat nicicând în graţiile Puterii. În vremi de minima moralia, el scrie o maxima moralia: limpede, sonor, mereu la cea mai înaltă tensiune, neintimidat de intelighenţia flotantă. Este „incontrolabil”? Pentru mine, nu-⁠i o acuză. Goma nu s-⁠a lăsat şi nu se lasă controlat, atâta tot. E prea impulsiv? Omul din Bellville face parte din familia de condeieri Pandrea-⁠Şeicaru. E ne-⁠cuminte. Şi n-⁠a putut rămâne indiferent la ce se întâmplă în ţara lui. De la Paris, din apartamentul modest, se vede mai bine ce se întâmplă decât din avion prezidenţial ori de la Neptuniş. Reformulez ce-⁠am mai scris: ni se tot repetă că nici opera, nici capodopera nu se judecă moral, ci estetic. Ba nu. Asta ar însemna să nu recunoaştem laşităţile, oportunismele, trădările de sine. Aproape că s-⁠a sinucis social Goma, acuzându-⁠i pe oportunişti (şi-⁠s câtă frunză, câtă iarbă), pe laşi, pe informatorii Securităţii, pe slugile îndatorate Puterii.

Goma scrie ego-⁠literatură: navetează între biografeme proprii şi document (Habemus documentum!), verificat atent. Întâi a fost nerozia din sursă Securitate că n-⁠ar avea talent (Mariana Şora a declarat că nu poate citi ororile lui Goma din Ostinato, că universul închisorilor politice n-⁠o atrage din p.d.v. estetic; contraargument: Ostinato, roman tradus şi tipărit în ’71 simultan în Germania şi în Franţa, s-⁠a epuizat în două săptămâni, a fost un boom editorial; Gherla a apărut la Seuil). Alta-⁠i buba, nicidecum lipsa talentului: rezistenţa morală şi intelectuală provoacă resentimente celor care s-⁠au lăsat şi se lasă dresaţi de Putere: scriitorucilor, cuvânt derivat din politruci.

Apoi a apărut altă nerozie, deosebit de periculoasă: „antisemitismul” lui Goma. Şi asta pentru că, bazat pe documentare riguroasă, a scris Săptămâna roşie, despre un episod din Memorialul durerii, care nu se învaţă la şcoală. Inconfortabilă carte, incomode adevăruri. De altfel, tot ce-⁠a scris Goma e inconfortabil: amintirile de „repatriat” basarabean, evocările de la Şcoala de literatură, memoriile carcerale, jurnalele de vreme rea… Şi-⁠l citez iarăşi pe Eco: „Să-⁠ţi aminteşti e o muncă, nu un lux”. Toată opera acestui imens creator ne spune răspicat să nu ne aşternem pe iertare-⁠uitare, fie ele voite sau impuse, dirijate sau nedirijate. Numai sprijinindu-⁠ne pe memorie, agăţându-⁠ne de ea, ne putem salva. Naţiunea înseamnă propria-⁠i memorie, iar adevărul trebuie ajutat să iasă la suprafaţă. Iese el până la urmă, cu capul spart, dar dacă nu-⁠l ajutăm să răzbată e mai greu. Dacă nu strigăm în deşert, vom fi o ţară de piteştizaţi, re-⁠educaţi de Rollerii II. Deja delictul de opinie a ajuns fapt penal prin Legea 217/2015. Ca să intrăm iarăşi în lumea celor care nu cuvântă?

Ferm pe toate subiectele sensibile, marele insurgent, insurgenţă de durată, cât o viaţă de om (Omul din Calidor, i-⁠a spus Petru Ursache; el trebuia să scrie acum despre Goma), nu eludează nimic: Goma e mereu şi mereu Goma.

Singur s-⁠a solidarizat în ’72 cu Charta cehilor şi slovacilor. „De-⁠am fi fost măcar trei”. N-⁠am fost, a fost el singur. Şi pentru asta a fost izolat şi batjocorit de confraţi, cu argumente rizibile. Solidaritate scriitoricească? A salamului cu soia, poate. Replica lui Goma e mai dură: „n-⁠au mâncat soia, ci căcat”. Cât despre salam, acum avem Salam (dar Florin) din belşug, pe toate canalele TV. Domnul Salam face rating. Ne pasă de efectele legii 217, numită şi Legea anti-⁠legionară? Despre Che Guevara putem vorbi, despre Moţa şi Marin – nu, pe motiv de fascism-⁠legionarism. Bustul lui Mircea Vulcănescu, din Mântuleasa ar trebui distrus (zice presa că primăria sectorului 2 a primit cerere oficială de demolare) al cutărui ilegalist, nu.

Faptul că se urmează calea trasată de Securitate, ca Goma să fie subapreciat, ignorat, discreditat, blamat, să rămână nedreptăţit, minimalizat şi marginalizat arată că România se află, de 25 de ani, în aceeaşi stare de bardo, cum afirma sociologul Nicu Gavriluţă. Cu toate că, vor nu vor confraţii, Goma e cel mai cunoscut scriitor român din străinătate. Basarabeanul ar fi putut lua Nobelul, ca reprezentând sufletul românesc în lume. Nu s-⁠a vrut.

Istoricul Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma (avea 8 ani în ’77, eu, cu vreo 20 mai mulţi), ştie bine că „memo-ria-⁠conştiinţă” a lui Goma deranjează şi se întreabă ce-⁠ar fi câştigat dacă ar fi cedat. Îi răspund: Opera Omnia la Humanitas, domiciliu după dorinţă la Lac I, II, III, distincţii-⁠medalii, prezenţă în manualele de română şi la orele de educaţie etică şi civică din şcoli, în lumina reflectoarelor, pe scena Atheneului ca Herta Müller… A preferat să rămână o pavăză la uitare; e necruţător Goma, dign şi integru, iar mărturia sa pentru cercetătorii viitori va fi de neocolit. Peste ea nu se trece.

Sper, cum zic Scripturile, că picătura de memorie va sparge piatra ignoranţei, a indiferenţei, a delăsării. Semn bun: doi editori tineri din Oradea au deschis sertarul Goma, plin cu scrieri în româneşte, pentru români şi le tipăresc la Editura Ratio et Revelatio.

Vă spun La mulţi ani rodnici! cu respect şi cu afecţiune, Paul Goma. Eu am nevoie de dumneavoastră, de scrisurile dumneavoastră de forţă, de opiniile dumneavoastră de pe site. De ceea ce numesc ars bene dicendi et scribendi Goma.

** Corespondență**

Dragă Paul GOMA,

Chiar dacă dubioasa „elită intelectuală” românească V-a uitat, noi, cei câţiva care nu ne uităm adevăraţii martori ai istoriei noastre recente, Vă salutăm şi Vă urăm din toată inima ani buni şi sănătate, curaj în continuare în această existenţă aşa cum este ea.

Iar nouă ne dorim şi visăm să Vă avem aici, lângă noi, în România, la Bucureşti.

Spre ciuda şi furia neputincioasă a zeci şi sute de oportunişti şi ticăloşi, care vor să ne facă să credem că ar fi o ruşine să ne mândrim cu neamul în care ne-am născut, părăsindu-i pe adevăraţii săi eroi şi calomniindu-i.
Doamnei Dvs., Dvs. şi lui Filip – multă bucurie şi o satisfacţie cât de cât umană în anii ce ne-au mai rămas.

La mulţi ani, Paul Goma!
Aura Christi, Cristina şi Nicolae Breban


Mulţumiri pentru cuvinte şi pentru urări,
Paul Goma

Bref ■ eveniment

Simpozion internaţional
Paul Goma – 80 de ani

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat simpozionul internaţional „Paul Goma – 80 de ani” la Jockey Club din Bucureşti (Str. Episcopiei nr. 9).

„Lucrările simpozionului se concentrează pe rolul jucat de Paul Goma – acest «Soljeniţân al României», cum îl numea Eugen Ionesco – în formarea unei dizidenţe româneşti anticomuniste după modelul Cartei 77 şi cunoscută drept «mişcarea Goma». De asemenea, în centrul dezbaterilor se află importanţa lui Goma pentru revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în plină perioadă totalitară. Momentul aniversar ţinteşte, aşadar, activitatea sărbătoritului de dinaintea căderii regimului Ceauşescu. În acest context, polemicile din postcomunism generate de o personalitate complexă nu fac obiectul evenimentului organizat de IICCMER”, menţionează institutul într-⁠un comunicat.

Printre invitaţi: Liviu ANTONESEI, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Flori BĂLĂNESCU, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din Bucureşti; reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România, Matei CAZACU, Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, Ana-⁠Maria CĂTĂNUŞ, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din Bucureşti, Liliana COROBCA, expert IICCMER, Dan CULCER, critic literar şi jurnalist, Aliona GRATI, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ioana Macrea TOMA, Open Society Archives, Central European University, Budapesta, Sergiu MUSTEAŢĂ, Facultatea de Istorie şi Geografie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, Radu NEGRESCU-⁠SUŢU, scriitor şi ziarist, membru activ al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) şi al Uniunii pentru Regele Mihai (UPRM) din Franţa, între 1990 şi 2000, Ion SIMUŢ, Universitatea din Oradea, Mariana SIPOŞ, scriitoare, traducătoare, critic şi istoric literar, Andrei ŢURCANU, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; prof. univ. la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Magda Ursache

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943. A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967. A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, [...]

Vezi descriere completă

  1. ccaracaleanu@yahoo.com'

    Aura Cristi, Ștefan Borbely, Magda Ursache și compania, vă iubesc!

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest