Din ultimul număr:
Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Ce spun academicienii Realitatea TV (I)

Ce spun academicienii Realitatea TV (I)

Realitatea TV la… Clubul Ideea Europeană
Ce spun academicienii (I)

Invitaţi: Nicolae Breban, Augustin Buzura, Gheorghe Păun, Eugen Simion, Victor Voicu
■ Amfitrion: Octavian Hoandră

Eu nu m-⁠aş întoarce în istorie, prezentul e prea, prea dur, catastrofal, e prea accentuat, prea vizibil, prea neaşteptat după aproape 30 de ani de când am obţinut libertatea. Pentru unii poate e uimitor că românii nu ştiu ce să facă cu acest dar formidabil, libertatea căzută odată cu destrămarea imperiului de la Moscova. Nu e atât de ciudat, pentru că noi nu am fost pregătiţi pentru asta. Chiar şi pentru noroc. Nu numai pentru nenorociri, ci şi pentru noroc trebuie să fii pregătit

Academia Română – 150 de ani în serviciul naţiunii române

Octavian Hoandră: Trebuie să vă mărturisesc că am mari emoţii, deoarece sunt aici cu o parte dintre cele mai minunate minţi şi cele mai talentate condeie ale României actuale. Îmi face plăcere să stau cu Domniile lor de vorbă. Avem de discutat un document foarte important pe care Domniile lor, alături de    peste 100 de academicieni, reprezentanţi a jumătate din Academia Română, l-⁠au semnat: „Identitate, suveranitate şi unitate naţională” – un apel al domnilor academicieni. Invitaţii mei au construit o bună parte din conştiinţele României. Eu cel puţin am trăit şi m-⁠am format cu cărţile scrise de mulţi dintre Domniile lor. Cred că suntem într-⁠un moment în care România are nevoie de lămuriri în legătură cu destinul ei. Îi avem ca invitaţi pe domnul academician Gheorghe Păun, matematician renumit, pe domnul academician Victor Voicu, secretarul general al Academiei Române, şi pe inconfundabilii scriitori, poate cei mai mari scriitori, cei mai mari romancieri ai României – domnii Nicolae Breban şi Augustin Buzura –, precum şi cel mai mare critic pe care îl avem la această oră, domnul Eugen Simion.

Victor Voicu: Aparent, este un moment special. Recunosc sincer că, fără să vrem, am generat un test de reactivitate a societăţii româneşti prin apelul nostru, care este intitulat „Identitate, suveranitate şi unitate naţională”. Aş vrea să-⁠mi permiteţi foarte pe scurt, foarte sintetic – încerc să economisesc timpul – să stabilim câteva repere. Fondatorii au înfiinţat Academia Română în 1866 şi au avut, atunci, câteva repere. Trebuie să subliniem că noi le păstrăm ca pe nişte repere majore: limba, identitatea românească şi unitatea românilor. Să încercăm să definim lucrurile. Academia Română s-⁠a format, atunci, prin participarea, coparticiparea fondatorilor, care erau 21 la număr şi veneau din toate regiunile locuite de români, existând în acel moment ca entitate naţională doar Principatele Române. Erau reprezentanţi din Banat, Transilvania, Bucovina, Basarabia, Moldova, Muntenia şi Sudul Dunării, macedo-⁠românii. Patrioţi străluciţi, fondatorii Academiei Române au avut o viziune extraordinară, impresionantă, cu totul remarcabilă, care a sugerat ideea de unitate. A fost primul gest major al mesajului de unitate a românilor din toate regiunile locuite de români. Deci, aceasta a fost în 1866. Problema este dacă noi păstrăm acum aceste mesaje, dacă noi considerăm că este o datorie să ne manifestăm în virtutea acestor mesaje şi noi considerăm că este o datorie. Nu cerem aprobarea nimănui, această obligaţie ne revine atât prin lege, cât şi prin statut, prin cutumă, prin tradiţie, ca noi să ne manifestăm, să ne spunem punctul de vedere, să emitem concluzii, să abordăm diferite aspecte ale temei respective, să facem analize, studii, la iniţiativa proprie sau la cererea autorităţilor statului român.

Este o datorie exprimată în sintagma folosită de Academia Română cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani: Academia Română – 150 de ani în serviciul naţiunii române. Aşa a fost. Academia Română şi membrii ei au trecut prin momente dramatice, cu excluderi din Academia Română, cu închisori etc., cu pierderea vieţii unor mari valori.

Aş vrea să subliniez o chestiune legată de statutul instituţiei noastre, pentru că şi acesta a circulat foarte ciudat, aş putea spune – şi mie nu-⁠mi place cuvântul, dar nu-⁠mi vine altul acum, ca inspiraţie: noi suntem în acest moment 206 membri ai Academiei Române, 168 de membri titulari şi corespondenţi şi 37 de membri de onoare. Nu suntem sute, iar în Academia Română se intră greu. Pătrunderea se face pe bază de criterii, se face prin vot secret, 2/3 dintre membrii Adunării Generale votează şi toate celelalte etape sunt prin vot secret, două treimi în condiţiile atingerii cvorumului. Deci, nu se intră în Academia Română prin adeziune. Este o selecţie extrem de exigentă, aşa a fost şi aşa rămâne, suntem o instituţie apolitică, suntem o instituţie autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică de drept public şi cu un buget de stat. Aceasta este definiţia Academiei Române. Aş vrea să subliniez aceste lucruri pentru a da un răspuns unor comentarii care ne-⁠au afectat.

Octavian Hoandră: Vă spun că sunt oameni care contestă, printre ei fiind un grup de istorici simpatizanţi, participanţi la protestele ultimelor zile din Piaţa Victoriei, printre care Ion Boca, Florin Matei Popescu, Cristian Vasile – n-⁠am auzit de ei, dar îi citez, pentru că aşa e frumos. Şi mai sunt oameni de care am auzit, de la Observatorul Cultural, am înţeles, de la doamna redactor-⁠şef pe care am avut-⁠o ieri invitată, că au făcut două pagini, domnul Mircea Martin a scris şi, parcă, domnul Gabriel Andreescu.

Eugen Simion: Şi mai este cineva, domnul Michael Finkenthal. Are un articol foarte dur împotriva Academiei Române. O să discutăm, poate, de el.

Octavian Hoandră: Sigur că trebuie să discutăm. Să vedem ce aţi scris şi care este opinia dumneavoastră.

Victor Voicu: Să avem întâi viziunea generală asupra… Ce am scris noi este foarte simplu. Dar voiam întâi să răspund la povestea aceea, că primim buget. Şi aş fi vrut să…

Octavian Hoandră: Dar nu, domnule profesor…

Victor Voicu: Toată lumea vorbeşte, ştiţi, şi opinia publică n-⁠are informaţie. Noi aducem la bugetul Academiei Române – şi cu asta închei aspectul, dar voiam să vă menţionez şi nişte studii din fonduri europene nerambursabile care ţintesc exact aceste domenii: învăţământul, sănătatea şi aşa mai departe. Deci, noi aducem 35 de milioane de Euro în 3 ani la bugetul Academiei, pentru studii şi cercetări. Eu doar le enunţ, şi colegii mei, distinşii mei colegi de platou, care au o competenţă cu totul specială, de ce am ales noi aceste aspecte?! De exemplu, defrişările masive. Cred că suntem singura ţară în Europa care permite asemenea lucru. De ce am ales acum momentul? am fost întrebaţi. Iertaţi-⁠mă, am să dau un exemplu.

Interesul naţional este prioritar

Octavian Hoandră: Asta cu alegerea momentului şi mie îmi scapă. Care-⁠i problema? Pentru aşa un subiect, cred că orice moment este potrivit, şi cu cât e mai repede, cu atât e mai bine.

Victor Voicu: Noi ne-⁠am exprimat punctele de vedere atât în emisiuni televizate, în interviuri la radio, la diverse posturi de televiziune, şi am afirmat faptul că învăţământul, educaţia românească se află în marasm, într-⁠o stare critică, demonstrată de rezultatele şi analizele concrete, inclusiv ale instituţiilor statului. 30% dintre tinerii între 15 şi 18 ani nu au acces la şcoală, nu sunt şcolarizaţi! 42% sunt analfabeţi funcţionali. Încotro mergem? Subliniem tot timpul, suntem membri ai Uniunii Europene şi ai NATO. Oare Uniunea Europeană şi NATO au numai obligaţii faţă de noi? Noi nu trebuie să avem un popor educat, care să coparticipe şi să aibă repere majore, reperele Uniunii Europene şi ale structurilor Nord-⁠Atlantice? Cum venim noi? Se spune aşa: orice ţară care-⁠şi proiectează viitorul pe termen mediu şi lung investeşte în educaţie, cultură şi în învăţământ, pentru că resursa umană e cea care dă plusvaloare. Fără resursă umană performantă nu poţi să faci faţă exigenţelor viitorului şi nici exigenţelor Uniunii Europene. Este o chestiune foarte clară: românii educaţi sunt performanţi. Românii au dovedit în ultimul secol şi jumătate, ultimele două secole, că sunt foarte performanţi. Educaţi, românii sunt la nivelul culturii europene şi performanţei ştiinţifice europene şi mondiale. Şi putem da numeroase exemple.

Starea sistemului sanitar. Demografia. Suntem în cădere liberă din punct de vedere demografic. De ce? Nu numai pentru că avem de-⁠a face cu emigraţia. Avem de-⁠a face cu o mortalitate infantilă dintre cele mai mari, cea mai mare din Europa: 8,4‰. Avem o mortalitate cardiovasculară care nu s-⁠a schimbat în 25 de ani! Toate aceste lucruri, dacă avem timp astăzi, eu pot să le detaliez. Există metode şi căi de a creşte şi de a stopa degringolada în cele două sisteme… nu se poate! După o sută şi ceva de ani şi sistemul înfiinţat de marele Spiru Haret este prăbuşit? Nici măcar la nivelul acela nu mai suntem! Spiru Haret precizase că în fiecare sat trebuie să existe o şcoală. Noi am desfiinţat şcolile de la sate! La nivelul satului românesc este o adevărată „Vale a Plângerii”! E o tristeţe fără de margini! Eu m-⁠am născut într-⁠un sat. Sunt bolnavi, bătrâni fără ajutor, fără resurse, fără asistenţă medicală şi fără speranţă. Nu se poate aşa ceva! Astea-⁠s lucruri pe care trebuie să le tolerăm? Mă impresionează foarte neplăcut, pentru că oameni de anvergură se întreabă: „Dar de ce, care sunt problemele? Ce probleme de suveranitate? Ce probleme de identitate avem? Ce probleme de unitate?” Acestea niciodată nu dispar ca valori şi interes naţional! Interesul naţional este prioritar. Statul este cel care este în serviciul naţiunii, şi nu invers. Statul serveşte interesele naţiunii române şi ale poporului român.

Octavian Hoandră: Să vedem, domnule profesor, domnule academician Simion. De ce aţi stârnit atâta vâlvă? Ceea ce aţi remarcat acolo sunt lucruri pe care noi le ştim! Am vorbit în emisiuni de televiziune, toate sunt răs-⁠vorbite practic, numai că dumneavoastră le-⁠aţi pus într-⁠un volum – cum ar veni – şi aţi atras atenţia asupra lor de la înălţimea condiţiei dumneavoastră intelectuale.

Eugen Simion: Trebuie să recunoaştem că doi dintre cei care au iniţiat şi au făcut acest document sunt aici. Ioan Aurel Pop este un istoric foarte important şi am văzut că sunt unii jurnalişti care au relatat destul de grobian evenimentele. Acum, eu l-⁠am iscălit de prima dată. Sigur că, dacă îl redactam personal, îl făceam poate altfel. În stilul meu. Eu îl făceam poate niţel mai agresiv, dar m-⁠am asociat de îndată pentru că ideea este esenţială şi sunt de acord cu ea. Este o problemă a identităţii, este o problemă – cum s-⁠a spus aici – legată de felul cum gândim noi democraţia noastră şi cum o realizăm, ce facem cu şcoala noastră, şi-⁠mi pare bine că domnul academician Voicu a amintit aici ceva care mie mi se pare – şi am spus mereu, am spus chiar şi aici, în emisiunile cu dumneata – lucrul cel mai grav care ni s-⁠a întâmplat: desfiinţarea şcolilor săteşti! Este un lucru pe care l-⁠a putut imagina un diavol al educaţiei româneşti! Ce a făcut Spiru Haret desfiinţăm noi acum. M-⁠am uitat şi eu puţin… ciudat. Au fost nişte reacţii foarte ciudate la acest Apel, care atrage atenţia românilor şi autorităţilor româneşti. Atenţie! Sunt probleme foarte importante de pregătire a educaţiei, probleme care privesc sistemul nostru de valori, probleme care privesc viaţa noastră! Faptul că 30 sau 40% din terenul arabil s-⁠a vândut! Nu ştiu cum trebuie să ai mintea întreagă şi să nu fii puţin îngrijorat; înseamnă că n-⁠o ai, dacă nu eşti îngrijorat de această chestiune. Să spui că, dacă vorbeşti de problema învăţământului şi a felului în care sunt privite valorile româneşti, te duce cu gândul la caricatura lui Caragiale?! I se face o nedreptate lui Caragiale! Caragiale era un om foarte sentimental. Şerban Cioculescu, regretatul, marele critic, ne povesteşte că, atunci când a văzut la Blaj demonstraţia făcută de ţăranii ardeleni în cămăşile lor cu chimir, Caragiale a plâns! Caragiale a plâns văzând acest spectacol!

Octavian Hoandră: Dar mai contează acestea, domnule profesor?

Eugen Simion: Uite că mai contează! Sunt amintite, m-⁠am mirat… nişte lucruri extraordinare! De ce se ocupă academicienii ăştia, de ce sunt îngrijoraţi de problema identităţii, de problema spiritualităţii naţionale, de problema… şi nu se interesează de şoselele şi de calea ferată – care într-⁠adevăr este deplorabilă… Nu ne pricepem acolo. Ne îngrijorează, dar nu ne pricepem. Ne pricepem aici, când e vorba de istoria noastră.

Octavian Hoandră: Dar, domnule profesor, eu tot nu înţeleg. De ce se invocă momentul acesta de parcă e un moment în care naţiunea română îşi trezeşte o parte care răspunde unor probleme ale momentului, demonstrează, e o chestie cât se poate de… Ce legătură văd oamenii ăştia, de ce acum şi de ce nu…

Eugen Simion: Apelul pe care eu l-⁠am semnat era datat 8 februarie.

Octavian Hoandră: Deci, era ante…

Eugen Simion: El a apărut niţel mai târziu pentru că – o să explice domnii academicieni, eu nu văd… unii au spus că este o diversiune…

Octavian Hoandră: Diversiune ca să ce? Jumătate din Academia Română vrea să…

Eugen Simion: Este o prostie să spui că atunci când vorbeşti de identitatea românilor, când în lume se petrec atâtea lucruri agravante, că e o diversiune. Nu e o diversiune. Este o problemă esenţială, care rămâne în acelaşi timp. S-⁠a întâmplat. Fiecare cu… strada a avut discursul ei…

Octavian Hoandră: Da, ei îşi au dreptatea lor. Nu cred că astea se bat cap în cap!

Eugen Simion: Sigur că da, nici vorbă de aşa ceva! Le putem discuta pe toate. M-⁠a mirat şi pe mine asemenea… am auzit chiar la emisiunea dumneavoastră nişte colegi de-⁠ai noştri, colegi literaţi, care se întreabă: ce face Academia? Ce fac institutele astea care trăiesc? O să le răspundem dacă într-⁠adevăr sunt interesaţi ce facem…

Octavian Hoandră: Vedeţi? Asta înseamnă că trebuie să veniţi mai des la emisiunile noastre! Domnule Buzura, vă văd aşa de rar… Sunteţi tânăr, vă citesc cărţile, editorialele, şi sunteţi trist. Cum îi e României de astăzi? Dacă sunteţi semnatarul acestei scrisori – care mie-⁠mi place –, trebuie să fi ajuns într-⁠un punct în care n-⁠aţi mai putut. De ce?

Augustin Buzura: E un capitol foarte, foarte complicat. Vezi tot timpul aceste lipsuri îngrozitoare, dar, la un moment dat, te gândeşti că nu vezi bine. Cel puţin aşa eram eu, mi se părea că mă trezesc prea devreme, că n-⁠am văzut lucrurile cu ochii cu care trebuia. Însă după mine, suntem într-⁠un moment îngrozitor de trist şi anume atunci când sunt contestate cultura, limba, tot ce ne aparţine cu adevărat, tot ce e adus prin timp. Şi, în această situaţie, era momentul să ne oprim, să ne întrebăm ce se întâmplă şi să vedem ce se poate face. Mie mi se pare că e momentul să vorbim pentru a lua învăţătura de la capăt. Adică să ştim ce suntem, să ştim care este istoria, să ştim care ne este drumul, pentru că nu putem merge pe alte drumuri decât pe cele pe care au mers înaintaşii noştri. După mine, e un moment foarte important şi mi se pare teribil de necesar să medităm în public sau unde ne aflăm, despre ce suntem, ce trebuie să fim şi ce am fost, pentru că avem un trecut şi o istorie cu care trebuie să ne mândrim.

Prin cultură am fost, înainte de orice, europeni

Octavian Hoandră: Dar e o mare problemă, domnule Buzura, pentru că în şcoală, iată, se militează să nu se mai înveţe nici latina, cum spunea foarte bine şi cum puncta colegul dumneavoastră istoric, domnul Ion Aurel Pop, şi Dinu C. Giurescu – dânsul semnează, nu? Îl salut, îmi pare rău că nu este aici, este un om cu o absolută, cu o mare conştiinţă, ca şi dumneavoastră, a României. Domnule Breban, e bine să ne întoarcem în istorie, să ne cunoaştem istoria? Noi începem să nu mai cunoaştem limba română, majorităţii îi e greu să scrie cu virgulă, cu punctuaţie. Ne pierdem tot capitalul pe care ni l-⁠au dat strămoşii, marii oameni de cultură. Am aici, pe platou, cred pe cei mai mari romancieri ai României moderne!

Nicolae Breban: Eu nu m-⁠aş întoarce în istorie, prezentul e prea, prea dur, catastrofal, e prea accentuat, prea vizibil, prea neaşteptat după aproape 30 de ani de când am obţinut libertatea. Pentru unii poate e uimitor că românii nu ştiu ce să facă cu acest dar formidabil, libertatea căzută odată cu destrămarea imperiului de la Moscova. Nu e atât de ciudat, pentru că noi nu am fost pregătiţi pentru asta. Chiar şi pentru noroc. Nu numai pentru nenorociri, ci şi pentru noroc trebuie să fii pregătit. Or, ceea ce mi se pare că lipseşte acum, foarte grav, de care numai în mod aluziv şi lateral unii din clasa politică, care domină excesiv interesele naţionale, îşi dau seama: absenţa demnităţii naţionale. Absenţa demnităţii naţiunii în faţa conceptului european, dar şi absenţa individuală a fiecăruia dintre noi. Prietenul meu, doctor, Victor Voicu, a vorbit despre marasmul din învăţământ şi din sănătate, dar vreau să vă mai spun ceva: prima variantă, primul grup al Academiei Române s-⁠a chemat „Societatea Scriitorilor Români”. Deci, scriitorii români, câţiva mari scriitori, şi câţiva mari boieri luminaţi, au făcut Academia. În viaţa publică lipseşte azi cuvântul „cultură”, pe care comuniştii, în perioada Ceauşescu, îl băgau în seamă, nu pentru că ne stimau, dar de unii dintre noi, de vreo 10-⁠15 inşi, le era frică. De Buzura, de mine, de Nichita Stănescu, de Doinaş… le era frică, şi oricum, la ediţiile noastre, publicul era lângă noi…
Octavian Hoandră: Erau cozi, domnule Breban!…

Nicolae Breban: E o excesivă politizare a mass-⁠mediei, dar şi a Parlamentului. E o lipsă de personalitate a Parlamentului până acum o lună. Să vedem ce va face Parlamentul nou ales. Domnii politicieni şi toţi oamenii lucizi din România. Se ştie că nu poţi să ajungi la Bruxelles sau în America, în Germania, în Franţa, fără a avea un statut de demnitate foarte clar: de demnitate naţională, de demnitate culturală. Cultura şi ştiinţa îţi dau demnitate.

Povestea Victor Voicu de marasmul din cercetarea românească. Cercetarea în ştiinţă… Noi suntem prinşi nu numai de politică, dar toată lumea e fascinată de tehnică. Foarte multă lume confundă tehnica cu ştiinţa. Toată lumea e cu informatica, tehnica… Dar tehnica n-⁠are nicio legătură cu ştiinţa. Ştiinţa se apropie mult de poezie. Ştiinţa, cercetarea e vocaţia, nebunia unui individ care crede că găseşte o rezolvare a unei probleme formidabile ce pare imposibilă, primeşte un fond de la o fundaţie, de la un miliardar sau de la un stat, stă 10, 15, 20 de ani într-⁠un laborator, se înconjoară de asociaţi şi, la un moment dat, apar revoluţiile, apare medicamentul antibiotic, apar aviaţia fără elice şi atâtea, atâtea lucruri! Deci, noi suntem mai aproape de cercetare, ori cercetarea ţine de cultură, ţine, cum am spus, chiar de poezie. Pentru că este o alegere, o vocaţie… Nici Ceauşescu, nici comunismul nu ştiau ce este cercetarea, o confundau mereu cu tehnica. Voiau de la cercetare rezultate practice. Fac apel la forurile politice să instaleze o altă demnitate a acestei ţări în faţa Europei. Noi suntem europeni. Prin cultură am fost, înainte de orice, europeni, mai ales prin vârfuri, de la Dimitrie Cantemir, care a scris prima mare istorie a Imperiului Otoman, până la Kogălniceanu, de la cei doi regi, până la Titu Maiorescu, „doctor de Berlin”, care a împins la şcoală, la facultate la Berlin şi Viena pe Eminescu – alt european… Noi putem intra în Europa cu demnitate, cu siguranţă, cu un anumit aplomb, dacă avem o bază internă puternică. De 27 de ani nici un om politic, din orice partid, n-⁠a pronunţat cuvântul cultură. Sunt foarte trist, eu mi-⁠am dedicat viaţa romanului românesc, culturii române, m-⁠am întors de la Paris, deşi aveam o situaţie foarte bună, aveam şi eu cetăţenia celei mai bogate ţări, R.F. Germania, aveam familia în Germania. Totuşi, m-⁠am întors fascinat şi bucuros de noua libertate. Dar iată că libertatea întârzie să se instaleze, pentru că nu o folosim cum trebuie. În primul rând, una din corupţiile fundamentale, care nu se vede, nu este cea de suprafaţă, e că „se fură”. S-⁠a mai furat, se fură şi în altă parte – sigur, la noi s-⁠a furat haotic. Una din corupţiile fundamentale este că noi nu mai avem încredere în noi. Aşteptăm cu mâna întinsă de la alţii. Aşteptăm totul de la alţii. De la alţii nu pot să vină decât contracte pe care le negociem prost. Alţii ne vor ajuta dacă vor simţi că noi aici, pe solul nostru, suntem stăpâni, că recurgem la elementele, la motivele şi la soluţiile care ne-⁠au dat şi altădată putere şi succes, numai în felul acesta vom putea fi respectaţi de cei din jurul nostru, de unguri şi de polonezi, care se descurcă mult mai bine decât noi, care nu au uitat de valorile lor în ştiinţă şi în cultură, care au alt tip de comportament la Bruxelles, care nu au psihologia de… cum să-i spunem? Noi poate, după 50 de ani de sovieto-turcism, am uitat să stăm în picioare, am uitat să stăm drepţi în faţa ţărilor din Apus. Eu am stat multă vreme în Apus şi cred, aşa cum a spus şi domnul Victor Voicu, că avem valori comparabile cu ei. Când unii dintre noi am fugit, am devenit vârfuri ale culturii planetare, de pildă, Brâncuşi, care este vârf al sculpturii planetare. Sau Ionescu, care… Trăiam la Paris când a împlinit 70 de ani în toate bistrourile franceze, în miile de bistrouri, pe uşa aceea de sticlă cu perdeluţe, era pus portretul lui: românul Eugen Ionescu a împlinit 70 de ani! Cioran, care după o perioadă dură de după douăzeci şi ceva de ani, a ajuns probabil nu numai cel mai bun stăpânitor al limbii franceze clasice, dar şi un filosof de provenienţă nietzcheană, care cred că la ora asta face gloria Franţei! Când în România era comunism, Cioran era publicat de unguri şi de polonezi. La noi n-⁠a fost publicat! Românul Cioran… Acum nu ştiu dacă există opere complete Cioran… Eugen Simion a scris o carte splendidă despre Cioran, dar iată ce cer eu, ce strig eu încă o dată, noi, la vârsta noastră, ar trebui să stăm aşa, maeştri ai culturii, cu un cot pe masă şi să aşteptăm. Dar, din păcate, trebuie să intrăm din nou în luptă, pentru că o foarte mare parte din tinerii de geniu – probabil că există tineri de geniu şi astăzi – au plecat din România, uitând că, după marile catastrofe româneşti sau după marile crize româneşti, la ’48 şi, apoi, după Primul Război Mondial, tineretul a fost cel care a pus umărul la construcţia şi la reconstrucţia României. Or, tineretul după ’89, după ce s-⁠a sacrificat, a fugit, trăieşte de ani de zile din diverse burse, se întoarce în ţară, se pare că îşi ignoră trecutul, uită valorile culturale, valorile umaniste, e sub acest şoc al tehnicii – un şoc neruşinat! pentru că toată lumea vorbeşte pe internet… Spuneam într-⁠un studiu de-⁠al meu: „ce a adus internetul formidabil? Comunicarea!”. Dar eu spun că în secolele XVIII-⁠XIX oamenii nu comunicau, scriau! În scris comunicau eventual.

Octavian Hoandră: Dar şi cu comunicarea, trebuie să ai ce comunica!

Nicolae Breban: Dar acum doar comunică, nu mai scriu! Or, faptul că nu mai poţi să creezi o frază, o construcţie ideatică, înseamnă că devii sărac în gândire, devii puţin paralitic în gândire.

Octavian Hoandră: Cum să-⁠i spun domnului Păun, poet sau matematician?

Gheorghe Păun: Argeşean…

Octavian Hoandră: Înseamnă că sunteţi în mod automat şi poet. Au mai fost cazuri celebre…

Gheorghe Păun: E o fascinaţie să-⁠i ascultăm pe domnii scriitori.

Octavian Hoandră: Şi eu m-⁠am gândit că eu aş putea să… dar vă preţuiesc prea mult ca să pierd această întâlnire… vedeţi? Bine că aţi ieşit la luptă, atunci vă voi avea mai des invitaţi. E pentru mine o fericire să vă am lângă mine.

Gheorghe Păun: Eu am să mă întorc la unele întrebări anterioare. Am fost uimit la început, speriat apoi, dar în momentul al treilea, bucuros de efectul pe care l-⁠a avut revelatorul aruncat în… Pe vremuri se făceau poze într-⁠o baie cu nu ştiu ce chimicale.

Octavian Hoandră : … revelator, fixator, vă spun şi care-⁠i reţeta.

Gheorghe Păun: Numiţi aşa şi apelul acesta aruncat în societatea românească, revelând nişte surprize din multe puncte de vedere, pentru că, după mine, este un titlu atât de frumos, „Identitate, suveranitate şi unitate naţională”, şi atât de simplu, cum spuneaţi şi dumneavoastră.

Octavian Hoandră: Dar sunt lucruri pe care le ştim de la istorie, de la…

Gheorghe Păun: Exact! Iar conţinutul… ştim, au mai fost apeluri ale Academiei , e adevărat că n-au fost lansate în felul acesta, sub forma unui apel public semnat de multe persoane… Articolul 1 din Constituţie – pentru că am venit cu câteva lucruri notate, ca să nu le uit, matematicienii lucrează mai mult la tablă dacă nu-⁠şi scriu… – Articolul 1 din Constituţie spune următorul lucru: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Octavian Hoandră: Asta este Constituţia României.

Noi trebuie să avem un popor educat, care să coparticipe şi să aibă repere majore, reperele Uniunii Europene şi ale structurilor Nord-⁠Atlantice? Cum venim noi? Se spune aşa: orice ţară care-⁠şi proiectează viitorul pe termen mediu şi lung investeşte în educaţie, cultură şi în învăţământ, pentru că resursa umană e cea care dă plusvaloare. Fără resursă umană performantă nu poţi să faci faţă exigenţelor viitorului şi nici exigenţelor Uniunii Europene. Este o chestiune foarte clară: românii educaţi sunt performanţi. Românii au dovedit în ultimul secol şi jumătate, ultimele două secole, că sunt foarte performanţi

Gheorghe Păun: Punctum, vorba lui Eminescu! O ştim toţi şi citesc în ultima vreme în formularea lui Johan Galtung, un politolog absolut faimos… Pe vremuri se spunea „divide et impera”. Probabil că funcţionează şi acum: cred că mai modern este „nivelează” la minte şi impera – dar „nivelează” în jos, evident – sau, în formularea lui Galtung, citez: „dacă vrei să «ucizi» o naţiune, un popor, ia-⁠i identitatea şi pune-⁠i conducători corupţi”. Sau, spun eu mai îngăduitor, altfel nu-⁠mi permit, fă să se creadă că are conducători corupţi. Este o problemă juridică, nu mă amestec în subiect. Dar identitatea este acolo! Iar noi am pus un titlu: Identitate, Suveranitate, Unitate naţională. Şi după ce a rămas în titlu, mă gândeam: ce întâmplare interesantă! Seamănă puţin cu matematica: două paranteze, Identitate şi unitate, care sunt un pic mai literare, mai de vârsta noastră, şi la centru Suveranitate. Iar aici aş face o legătură cu ideea de a opune mesajul nostru demonstraţiilor din piaţă. Eu prevăd, fac preziceri la ore de vârf, precizări înregistrate, foarte curând tinerii din piaţă îşi vor da seama că cele trei cuvinte sunt în interesul lor pentru că – şi le sugerez eu acum – Suveranitate are legătură cu pensia mea, cu salariul copiilor mei, care sunt de vârsta celor din piaţă, şi cu viitorul nepoţilor mei. De ce? Suveranitate: pământ, păduri, educaţie, multe altele, proprietăţile statului român despre care Preşedintele României spunea sunt în proporţie de 30% vândute şi-⁠l contrazicea cineva că nu, sunt în proporţie de 40% vândute! Pădurile, la fel. Repet: „Proprietatea resurselor, solului etc. şi dreptul, libertatea de a folosi această proprietate!”. Asta este definiţia suveranităţii din dicţionar! Să ne uităm cum stăm noi cu suveranitatea? Pentru că de la proprietăţi şi folosirea lor bună vin bani la buget. Bugetul nu e făcut numai din taxe şi impozite, aşa cum credem în general şi aşa cum pare la prima vedere. Nu. E făcut şi din profitul Hidroelectricii, de pildă, pentru că acolo vreau să vin neapărat; am spus că sunt din Curtea de Argeş, Hidroelectrica are o reprezentanţă acolo care are grijă de celebra Hidrocentrală Vidraru. Iar acum câteva luni se vorbea despre privatizarea Hidroelectricii, în condiţiile în care este extrem de profitabilă, după ce acum trei ani era neprofitabilă. Paranteză: circulă un mit, nu ştiu cine ni l-⁠a inoculat, că statul este un prost administrator. Posibil că-⁠i mai bun un privat, pentru că stă acolo de dimineaţa până seara. Ce înseamnă stat? Legi şi administratori puşi de stat. Deci nu „statul” este un prost administrator, ci poate setul de reguli după care funcţionează administrarea. De ce o unitate care varsă bani la bugetul de stat să fie privatizată? Eu mă întreb şi mă sperii! Încă una, ce a mai rămas în buzunarul statului? Mă întreb, cum de la situaţia falimentară de acum 3-⁠4 ani s-⁠a trecut la o situaţie foarte productivă? Deci, se poate! Atunci când vrem!

Poporul român are sistem imunitar

Octavian Hoandră: Domnule profesor, vă citesc eu. Sun Tzu zice aşa: „Taie-⁠le rădăcinile, acoperă-⁠le cerurile, distruge-⁠le tradiţiile, dezbină-⁠i, fă-⁠i să se ruşineze de ceea ce sunt. Astfel nu va trebui să te lupţi pentru a-⁠i cuceri, pentru că speriaţi de ceea ce vor fi devenit, te vor implora pe tine să vii să-⁠i salvezi de ei înşişi!”.

Gheorghe Păun: Vi se pare cunoscut? Nu vi se pare… Revin la tineri… Am vorbit cu câţiva dintre ei. Dacă era acum 20 de ani, aş fi fost şi eu acolo. Pentru că pe vremea aceea mă ocupam şi eu de GO-⁠ul românesc şi toţi tinerii de la 15 la 25 de ani mă cunoşteau foarte bine. De data asta nu scrie în apel şi nu vreau să implic în niciun fel instituţia, de asta am şi venit mai lejer puţin, matematicienii aşa au obiceiul. După mine, în momentul acesta, după Colectiv, de pildă, şi după ce s-⁠a întâmplat acum în piaţă, în România politica se va face altfel. Jos pălăria pentru această generaţie extrem de reactivă, de activă, de delicată… Au făcut curat în urma lor, cu un umor formidabil! Vor rămâne cărţi, vor rămâne muzee, deci, de acum încolo politicianul român va avea grijă cum se poartă pentru că pe Facebook şi pe nu mai ştiu cum – nu mă pricep, mă învaţă uneori nepoţii cum se face – există o cenzură instinctivă, poporul român are sistem imunitar. Toată stima pentru el! Nu opuneţi apelul pieţei, Dumnezeule! Cine citeşte în felul acesta apelul e rău intenţionat. Punct. Nu există aşa ceva.

Eugen Simion: Aş putea să intervin într-⁠o anume chestiune, domnule…

Octavian Hoandră: Vă rog.

Gheorghe Păun: Dar îmi daţi voie mai târziu să adaug ceva la…

Eugen Simion: Sigur…

Octavian Hoandră: Dar sunteţi invitat! Simţiţi-⁠vă ca acasă!

Eugen Simion: Apropo de ştiinţa românească, două lucruri vreau să spun. Sigur că ştiinţa românească, vorbesc de „ştiinţa ştiinţelor tari” sau cercetarea ştiinţelor tari e importantă. Aici este o problemă: trebuie fonduri. Totuşi, în aceste condiţii, trebuie să recunoaştem că în cadrul Academiei, sunt institute performante. Din cele patru instituţii recunoscute de comunitatea europeană ca institute de excelenţă, instituţii europene, două sunt din Academia Română. Este unul la Iaşi, Institutul „Petru Poni”, Institutul de Matematică al Academiei şi Institutul de Biologie şi Patologie Celulară. Deci, chiar în aceste condiţii de subfinanţare cronică. Iar despre faptul că un coleg de-⁠al nostru întreba aici în emisiunea mai veche a dumitale: „Domnule, institutele astea cu ce se ocupă, domnule? Noi le dăm bani şi nu fac nimic!” Nu ştiu, poate mă întâlnesc cu el să-⁠i spun. De pildă…

Octavian Hoandră: Vă rog să spuneţi, ca să afle şi telespectatorii noştri.

Eugen Simion: De pildă, Academia a terminat şi a publicat Dicţionarul Limbii Române de pe vremea lui Haşdeu. Sunt 18 volume, dicţionar-⁠tezaur. A făcut Dicţionarul General al Literaturii, 7 volume, 7000 de pagini. Zilele astea vor apărea primele două volume din seria a doua, lărgită. A publicat Istoria Românilor în 10 volume…

Octavian Hoandră: Dar sunteţi zgârciţi, domnule profesor! Eu n-⁠am nici Cioran, nici n-⁠am de unde să cumpăr, n-⁠am nimic! Le-⁠am mai cumpăra şi noi, chiar dacă-⁠s scumpe…

Eugen Simion: Aici mi-⁠aţi ridicat mingea, ca să spunem aşa. Ştiţi că eu sunt un om ambiţios sub aparenţele mele modeste. Am vrut să dăruiesc românilor o serie de ediţii în format Pleiade. Pentru primele volume, Eminescu, m-⁠a ajutat statul român. De atunci nu m-⁠a ajutat nimeni. Totuşi, anul acesta vom ajunge la 200 de volume din clasicii literaturii române; aproape că avem toţi clasicii literaturii. Asta facem. Spun mereu: facem pe tăcute, tocmai pentru că există oameni care spun: „Ce fac, domnule, ăia mănâncă banii!”. Vai, ce nedrepţi sunt oamenii!

Octavian Hoandră: Dar cum se poate spune aşa ceva?

Eugen Simion: Ce fac universităţile? Ce fel de cercetare fac universităţile noastre? I-⁠am auzit pe unii care ziceau „să vină institutele alea!”. Păi au mai fost, le-⁠a adus Elena Ceauşescu şi le-⁠a preluat Academia aproape moarte, pe jumătate moarte. Acum sunt institute performante. Institutul de lingvistică, institutul de literatură, de istorie literară, de istorie. Este o generaţie mare de istorici în momentul de faţă.

Octavian Hoandră: Aveţi o carte acolo, domnule profesor!

Eugen Simion: Era al doilea lucru, apropo de… În două minute am să spun. Apropo de colegii noştri care spun ce se apucă Academia să vorbească acum de interesul naţional, de identitate, de istoricii care mistifică miturile noastre şi aşa mai departe. Am primit zilele trecute, acum nici zece zile, o carte care se cheamă Interesul nostru naţional, unde se discută despre ce politică străină trebuie să aibă Franţa. E semnată de un om cunoscut de dumneavoastră…

Octavian Hoandră: Mi l-⁠aţi prezentat la Paris. Am avut plăcerea.

Eugen Simion: Odată, dar a fost cred aici, la emisiunea domnului Cumpănaşu. Este vorba de Thierry de Montbrial, care este una dintre cele mai puternice personalităţi ale lumii. La origine e tot matematician, un teoretician al economiei. Mai are un merit: e un mare prieten al României. Şi mi-⁠a trimis cartea aceasta. Care este teza acesteia… Sunt aici vreo 30 de specialişti de la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, foarte cunoscut în Franţa, se ocupă de interesul naţional al Franţei. Teza lor spune: globalismul cu globalismul, cu ale lui, cu dramele pe care le-⁠a creat, cu performanţele sale, însă Franţa trebuie să revină la interesul ei, să se ocupe de interesul ei. Deci, Thierry de Montbrial cu Institutul Francez – el este şi membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice – se ocupă de interesul naţional, iar noi, dacă vorbim despre problemele noastre naţionale, fugim din istorie şi suntem nişte „ruginiţi”, cum spun colegii noştri.

Octavian Hoandră: Aşa spun?

Eugen Simion: Aşa spun. Părerea mea este că ei se înşală. Şi dacă Franţa… Mai spun ceva. În fiecare an, Academia de Ştiinţe Morale şi Politice, care e o instituţie formidabilă, are o sesiune şi publică o carte despre problemele naţionale ale Franţei. Începând cu limba…

Octavian Hoandră: De ce nu faceţi şi dumneavoastră, domnule profesor, la fel?

Eugen Simion: Facem.

Octavian Hoandră:… Pe urmele Franţei. Noi suntem francofoni, învăţăm de la francezi pentru că avem ce…

Eugen Simion: Facem, domnule Octavian Hoandră…

Octavian Hoandră: Primesc zeci de mesaje…

Eugen Simion: Dar niciodată o televiziune, nici măcar dumneavoastră…

Octavian Hoandră: Florian Bichir ne întreabă de ce nu facem o dată pe săptămână „Ora Academiei”.

Eugen Simion: De ce nu faceţi?

Academia Română a fost prima instituţie care a semnalat problema Roşia Montană

Octavian Hoandră: O facem, o fac, dacă-⁠mi garantaţi că veniţi.

Eugen Simion: Să spun ceva: niciodată televiziunea naţională n-⁠a venit la Academie să asiste la o dezbatere în aula Academiei, unde noi discutăm aceste chestiuni. Se uită faptul că Academia Română a fost prima instituţie care a semnalat problema Roşia Montană. Am trimis acolo o echipă de cercetători din patru secţii: economie, istorie, geonomie şi biologie. Ei au stat luni întregi, sub conducerea unui regretat economist, şi au venit cu o cercetare foarte bună. Toată mişcarea de apărare, de ocrotire de acolo, de la Roşia Montană, s-⁠a bazat pe poziţia Academiei Române. Noi nu intervenim în fiecare zi. Colegul nostru din Statele Unite zice că „de ce nu ne ocupăm de şosele”. Nu ne pricepem, dar ne ocupăm aici, pentru că la Roşia Montană sunt galeriile de pe vremea romană, sunt semnele romanităţii noastre!

Octavian Hoandră: Am făcut emisiuni şi de acolo.

Eugen Simion: Bineînţeles!

Octavian Hoandră: Vă rog ca, măcar o dată la două săptămâni, să avem „Ora Academiei”. Să vă hotărâţi între dumneavoastră ce-⁠i de comunicat către România.

Eugen Simion: Să dea Dumnezeu să puteţi să vă ţineţi de cuvânt!

Octavian Hoandră: Eu mă ţin de cuvânt! V-⁠am promis vreodată ceva şi nu m-⁠am ţinut? Şi acum vă promit că luăm pauză şi mă ţin de cuvânt. Pauză şi revenim.

(continuare în nr. următor)

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest