Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Ambasadorii de Florin-Corneliu Popovici

Ambasadorii de Florin-Corneliu Popovici

Marius Sala cunoaşte, ca nimeni altul, valoarea, sensul, semnificaţia şi importanţa cuvintelor. Paradoxal însă, portretele conturate de acesta nu debordează de cuvinte mari, pompoase, meşteşugite, tocmai fiindcă cei evocaţi se recomandă de la sine.

Zi memorabilă la mijloc de mărţişor a anului curent, în amfiteatrul Academiei Române, filiala Timişoara, cu ocazia lansării de către academicianul Marius Sala, a volumului intitulat Portrete şi evocări. Spun memorabilă fiindcă, dincolo de evenimentul cultural în sine, o fiesta, o sărbătoare a spiritului şi o onoare pentru oraşul de pe Bega, am avut şansa să întâlnesc un ,,altfel” de Marius Sala, Omul Marius Sala, care, preţ de căteva ore bune (care au trecut nu se ştie cum şi nu se ştie unde) a lăsat deoparte stilul academic, preţiozitatea şi rigurozitatea exprimării, alura sa de magister, de mare om de ştiinţă pe tărâmul lingvisticii şi a coborât în agora, în mulţime, nu în ipostaza de fervent căutător al etimologiei, sensurilor şi originilor cuvintelor, aşa cum ne-⁠a obişnuit deja, ci în aceea inedită, de scriitor, prin cartea sa de portrete (echivalentă a unor memorii consistente), optzeci şi cinci la număr, şi evocări, în cuantum de unsprezece pe care le face unor mari oameni de cultură, români şi străini, cu ale căror destine s-⁠a intersectat de-⁠a lungul vremii.

Înainte de volumul propriu-⁠zis, care vorbeşte de la sine prin monumentalitate şi prin anvergură, despre care s-⁠au spus cuvinte elogiatoare, m-⁠a frapat căldura şi simplitatea Omului Marius Sala, discursul său luminos, ,,avangardist” (simplu, poporal, voit în contra curentului academic, lipsit de exprimări bombastice, de strictă specialitate), care, cupoza-art-11-nr-05-2014 o sinceritate dezarmantă şi stăpânit de emoţii copleşitoare, avea să facă o mărturisire tulburătoare: ,,eu n-⁠am ştiut să scriu”, referindu-⁠se, fireşte, la literatură, la a scrie cartea sa de memorii, specializarea domniei sale fiind, cum bine se ştie, lingvistica. ,,Ianus”-⁠Sala, părinte al cuvintelor, un fel de guru al lor, bonom şi jovial, pus uneori pe şotii şi pe glume tonice, îşi leapădă simbolic veşmintele de academician sobru şi le îmbracă pe acelea ale ,,povestaşului”, ale omului cinstit, harnic şi onest din bătătură, ale bihoreanului şi ardeleanului aşezat şi de nădejde din Vaşcăul copilăriei sale, topos care alături de Beiuşul investit cu valenţe magice, constituie pentru savant, Centrul propriei fiinţe, Axisul în jurul căruia i se clădeşte întreaga existenţă, calea, adevărul şi propria-⁠i viaţă. Plăcerea spusului ia locul articolelor de dicţionar, cercetărilor ştiinţifice aplicate, anchetelor lingvistice din teren, iar tonul cald, patern, cu care rememorează, cu care se confesează introduce domol în atmosfera timpurilor evocate cu nostalgie. Chiar şi în ipostaza de ,,povestaş”, Marius Sala are întotdeauna cuvintele la îndemână, care se mlădiază duios şi cuminţi (îşi ascultă magistrul), cu tâlc şi cu ţintă precisă, asemenea cuvintelor de învăţătură, ,,cuventelor den bătrâni”. Nevoia de confesiune a lui Marius Sala se explică în primul rând, prin datoria morală pe care o resimte acesta faţă de marii săi prieteni şi distinşii săi înaintaşi portretizaţi şi evocaţi, spirite înalte, oameni de vază care fac cinste culturii româneşti şi de oriunde, pe care orice naţiune şi i-⁠ar dori.

Portrete şi evocări este o carte simbol, un reper cultural, şi, fără să exagerez, un manual de învăţătură, de maniere elegante şi de umanism. Cei cărora le este consacrată, apar asemenea autorului, într-⁠o ipostază ,,altfel”, Marius Sala insistând pe valorile umanului, pe virtuţile prieteniei, pe latura afectivităţii. Citind-⁠o, descoperim lesne Oamenii dindărătul savanţilor, intelectualii de mare calibru, caracterizaţi de o cultură fabuloasă şi deopotrivă de rasă şi de clasă, de un fel de aristocraţie a spiritului şi de o certă nobleţe a sufletului. Personajele sunt oamenii providenţiali din existenţa scriitorului, oamenii cu însuşiri, oamenii excepţionali, oamenii ale căror prietenii adevărate, deloc întâmplătoare, sunt resimţite ca un privilegiu, ca un dar divin: Iorgu Iordan, Emil Petrovici, Alexandru Rosetti, Al. Graur, Mioara Avram, Ion Coteanu, Florin Constantiniu, Dan Berindei, Ion Gheţie, Valeria Guţu Romalo, Gheorghe Ivănescu, Solomon Marcus, Eugen Simion, Flora Şuteu, G.I.Tohăneanu, Tudor Vianu ş.a. Lor, Marius Sala le dedică un emoţionant omagiu, un soi de laudatio, o odă, nu în metru antic, ci dedicată bucuriei şi celebrării miracolului existenţial.

Dincolo de galeria portretistică impresionantă, de numele (şi de renumele) vehiculate, cartea lui Marius Sala poate fi privită ca o colecţie de învăţături în care cel poreclit ,,Draculea” (dat naibii pentru inteligenţa sa sclipitoare remarcată de timpuriu de monştri sacri ai lingvisticii), ,,Scârţu”, ,,Gandhi”, ,,Mzala”, ,,conul Marius”, cu luciditate, prospeţime a minţii, fascinaţie pentru detaliu şi stil inconfundabil, în spiritul rostului, dar şi al rostirii cuvântului frumos, ne dezvăluie o lume mirifică, un microcosmos uman viu care plasează cartea în zona elogiului adus prieteniei. Carte cu prieteni şi despre prieteni, Portrete şi evocări reprezintă Şansa colosală a lui Marius Sala de a se fi înconjurat de o generaţie diamantină a culturii şi spiritualităţii române şi nu numai, căreia îi datorează anvergura sa intelectuală şi umană. Marius Sala nu poate avea prejudecăţi, parti-⁠pris-⁠uri, resentimente şi neprieteni, dovadă fiind simplitatea (simplitatea în complexitate) sa, atitudinea eminamente pozitivă, altruismul, ataşamentul şi bunătatea afişate, mare parte moştenire de la Bunicul său, personalitate (pro)eminentă, preot, învăţător, folclorist, om de cultură de la care dobândeşte de timpuriu pasiunea pentru carte, erudiţia, enciclopedismul şi spiritul iscoditor: ,,În ce mă priveşte pe mine, nepotul filolog, prefer să-⁠mi aduc aminte de figura lui luminoasă, de stăruinţa cu care stătea la masa de lucru, de felul cum mă alinta […] şi mai ales de felul cum îmi spunea mereu că poeziile publicate de el nu se găsesc în alte părţi […] şi că în ele sunt cuvinte (le zicea vorbe sau voroave) necunoscute în alte părţi. Era preocupat de viaţa cuvintelor […]

Dacă m-⁠ar întreba cineva să-⁠i spun în câteva cuvinte cine a fost bunicul meu, aş răspunde că a fost cel care, fără să ştie, mi-⁠a deschis ochii şi sufletul pentru lumea cărţilor.” (p.15-⁠17)

Ipostaza ,,paternă” în care evocă şi portretizează, împrumutând calităţi ale strămoşului său, îl plasează pe Marius Sala în zona înţelepţilor, a oamenilor cu haz şi cu tâlc care au mereu plină desaga de poveşti, de snoave, de eresuri şi de duioase amintiri. Mândru de originea sa ardelenească, de ,,oamenii Măriei Sale”, Marius Sala e pus adeseori în faţa unui paradox: faţă de cei omagiaţi se surprinde în imposibilitatea de a formula şi cuprinde în cuvinte (tocmai el, stăpânul cuvintelor) profilul intelectual şi uman al celor portretizaţi şi, de ce nu, ceea ce simte pentru aceştia în plan domestic. Carte caldă, Portrete şi evocări este totodată şi ,,povestea unui om norocos”, în sensul privilegiului scriitorului de a avea mentorii şi prietenii pe care îi are, de a fi trăitor într-⁠un context extrem de favorabil şi de prolific dezvoltării sale intelectuale, de a vieţui într-⁠un topos (geografic, cultural, spiritual, uman) cu încărcătură magică, de a se situa în slujba cuvintelor (pe care le învaţă, le înţelege, le însuşeşte, cercetează asiduu, le restituie ,,lăute” generaţiilor următoare). Odă adusă cuvântului şi rostirii, elogiu adus omului simplu, vieţii împlinite, dar şi omului complex, odă închinată limbii române (parte din marea familie a limbiportrete-si-evocari-marius-sala-fotolor romanice, studiate şi ele cu aceeaşi acribie şi dăruire), Portrete şi evocări ne prezintă apetitul pantagruelic (moştenire de la Bunic) al lui Mircea Sala pentru cercetare, pentru scris, pentru cuvântul frumos şi ziditor, pentru amintire, dar şi pentru oamenii valoroşi din imediata sa apropiere. Vădit cu un caracter recuperatoriu, cartea se dovedeşte extrem de tonică, de reconfortantă, fiind depozitara unor vorbe de duh, fapte şi întâmplări originare şi originale. Recuperarea atmosferei Vaşcăului şi a Beiuşului (cu liceul ,,Samuil Vulcan” şi Şcoala Normală Ortodoxă -⁠,,athanor” de oameni de ispravă) de altădată se face şi prin aducerea în prim-⁠plan a unor cuvinte şi expresii (aici e detectabil lingvistul Marius Sala) ce conţin savoarea epocii respective: ,,credenţ” (p.11), ,,vailing” (p.12), ,,sobă mare”, ,,sobă mică”, ,,verandă” (p.12), ,,laviţă” (p.13), ,,nane” (p.15), ,,ordul” (p.19), ,,octavanii” (p.22). Proeminente sunt portretele mentorilor tânărului Marius Sala, la rândul lor oameni erudiţi, personaje excepţionale, modele de umanism şi de erudiţie: Corneliu Sava, Ioan Negruţiu, Ştefan Musta, Vasile Popovici, Ioan Fluieraş, Ion Călugăru, Constantin Duma-⁠Suceaveanu, Vasile Bogza. Cu toţii populează o lume feerică prin excelenţă (întâlnim aici provincia ca sursă narativă inepuizabilă), de tip matrice, protectoare, ,,maternă”, a etern reîntoarcerii la origini. Fiind o literatură de tip confesiv-⁠memorialistică, portretelor şi evocărilor lui Marius Sala le lipseşte dimensiunea ficţională, romanescă (deşi unele persoane devenite personaje, prin suma de calităţi pe care le au şi care-⁠i propulsează la statutul de supraoameni, par descinse din ficţiunea pură). Fie că relatează despre profesorii din Beiuşul copilăriei, fie că povesteşte despre mentorii săi de la Bucureşti sau despre prieteniile legate dincolo de fruntariile ţării cu oameni dedicaţi limbii române (Manuel Alvar, Petar Atanasov, Klaus Bochmann, Luis Jaime Cisneros Vizquerra, Wim van Eeden, Jiŕi Felix, Pierre Gardette, Moses Gaster, Artur Greive, Claude Hagège, August Kovačec, Evanghelos Moutsopoulos, Teofil Teaha, Alonso Zamora Vicente ş.a.), scriitorul o face la modul drăgăstos, afectiv, tandru, sublim admirativ. Dar ce altceva poate fi această colecţie de portrete, unele cu tuşe subţiri, altele în contururi groase, dacă nu inspirate ,,exerciţii de admiraţie”, evocări necesare cu rol de document.

Dacă ar fi să parafrazez un vechi proverb românesc, aş spune următoarele: ,,spune-⁠mi cu cine te însoţeşti, ca să-⁠ţi spun cine eşti” sau, mai nuanţat, ,,spune-⁠mi ce prieteni ai, ca să-⁠ţi spun cine eşti”. În spiritul celor speculate mai sus, Marius Sala procedează la un act de legitimare prin ,,prieteni din adâncul inimii” (p.32), identitatea sa fiind una puternică, completă şi complexă. Scriitorul în cauză, om bogat din punct de vedere spiritual, profesional şi al relaţiilor interumane, este ceea ce este, este cine este şi prin prietenii săi, prin prieteniile sale de referinţă. Raportările la şi identificările cu mari nume ale lingvisticii (cu ,,oamenii mari, de fală”, ar fi spus ardeleanul de odinioară) onorează, dar şi obligă, constituie un atestat de mândrie personală şi de imensă responsabilitate. ,,Există în viaţa noastră zile pe care nu le putem uita” (p.107), spune Marius Sala în cartea sa şi, mi-⁠aş permite să adaug, există prietenii memorabile pe care nu le putem da uitării. Asta şi face cel în cauză, nu uită, nu se dezice, nu se leapădă de oameni, fiindcă, nu-⁠i aşa, înainte de a fi vârfuri de lance în meseria lor, prietenii lui Sala sunt, în primul rând, Oameni. La autorul Portretelor şi evocărilor, bogăţia nu se cuantifică în conturi bancare, în bunuri de preţ sau în averi, ci în profesionalismul, modestia, erudiţia şi calitatea prietenilor şi prieteniilor afişate. Marius Sala conturează geografii spirituale şi îşi croieşte drumuri prin memorie, conturează portrete remarcabile care par să coboare din propriile rame. Plăcerea lecturii cărţii sale e dată de felul în care povesteşte, calm, aşezat, ardeleneşte, similar povestitorului de basm la gura sobei. Rolul său paideic, de învăţătură transpare din dublul act de cunoaştere (cunoaştere în dublu sens): cunos­cându-⁠i prietenii lui Marius Sala, îl cunoaştem pe cel în cauză şi reciproc. Acelaşi rol paideic îl au evocările unor personalităţi de seamă ale culturii româneşti, faţă de care Marius Sala se simte solidar şi ataşat sufleteşte şi ale căror memorie, erudiţie, har şi vizionarism le cinsteşte şi preţuieşte: Theodor Aman, Corneliu Baba, Dimitrie Cantemir, Sergiu Cilibidache, Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Grigorescu, Eugen Ionescu, Nichita Stănescu ş.a.)

Dincolo de a fi cetăţeni ai lumii, Marius Sala şi prietenii săi sunt prieteni ai lumii cuvintelor (scrise şi deopotrivă vorbite). Pe principiul ,,cine se aseamănă, se adună”, Marius Sala are şansa uriaşă a unui anturaj de geniu, a unei ,,găşti” elitiste la umbra căreia a crescut şi s-⁠a format. Contrazicând oarecum preceptul biblic, prietenii scriitorului sunt mulţi chemaţi, toţi aleşi. Excepţionalul, integralitatea, bonomia, profesionalismul, vizionarismul, latura umană, exploziile de vitalitate a gândirii şi de rafinată şi cutezătoare inteligenţă, toate sunt construite pe pasiune, de la care pleacă toate, pasiunea fiind factorul coagulant. ,,Nimic mare nu se creează în lumea aceasta fără pasiune”, spunea undeva, D.D.Roşca, fapt demonstrat de pasiunea-⁠far-⁠călăuzitor care a stat la originea acestor legături umane dintre cele mai strânse.

Parafrazând un dicton care-⁠l include pe Eminescu, Mircea Sala fără prieteni ar fi mai altfel şi mai sărac. De prieteniile sale ajungem să ne ,,contaminăm” iremediabil citindu-⁠i cartea, carte care se parcurge în ritm alert, fără dificultăţi de lectură sau fără a face apel la un limbaj şi la o gândire de tip academic. Scrisă în litera şi în spiritul ,,cărţii pentru toţi”, poza-art-11-1-nr-05-2014Portrete şi evocări se doreşte, în egală măsură, şi o carte de popularizare. În cele peste optzeci de schiţe de portret, inevitabil incomplete, Marius Sala dezvoltă termenul de somitate, de personalitate, ducând confesivitatea sa la rang de artă. Fiind un excelent instrument de lucru pentru cei care doresc să aprofundeze dimensiunea culturală şi profesională impresionantă a celor portretizaţi, dar şi modelele de umanitate pe care le conţine, cartea lui Marius Sala, autentică în integralitatea ei, dar uşor atipică (în sensul punerii laolaltă a unei pleiade de oameni care seduc prin biografia, prin reputaţia şi prin erudiţia lor fascinante), este un antidot la adresa Crizei valorilor, a inculturii şi a surogatului de relaţii interumane din societatea în care trăim. Fără excepţie, galeria portretistică a lui Marius Sala conţine oameni excepţionali, cu o Operă solidă, excepţională, cu un statut intelectual aparte. Sumarul Autoportret pe care şi-⁠l face (nu într-⁠o oglindă spartă, ci pe pagina albă a cărţii) este o trecere în revistă a mulţumirilor adresate prietenilor şi mentorilor săi (unii încă în viaţă, alţii plecaţi prea repede dintre noi), oamenilor de seamă care i-⁠au punctat magistral existenţa. Despre sine vorbeşte cu modestie, cu umor şi cu ironie, dar şi la modul serios, responsabil, aşa cum îi stă bine unui om conştient de valoarea sa. Fraza următoare, definitorie pentru personalitatea sa remarcabilă, are rol şi de testament lăsat tinerei generaţii, în care îşi pune toată nădejdea şi încrederea: ,,Cred că am reuşit în viaţă pentru că am pus multă pasiune în tot ce am făcut (o fi fost ceea ce mi-⁠a fost ursit când m-⁠am născut?!). Le urez tinerilor care vor deveni lingvişti să fie întreprinzători şi să pună pasiune în tot ceea ce vor face. Le mulţumesc de pe acum dacă îmi vor urma sfatul.” (p.429)

Carte de relectură, carte de căpătâi, cartea de pe noptieră, Portrete şi evocări spulberă ideea preconcepută cum că lumea elitelor, lumea oamenilor cu ştiinţă de carte ar fi dominată, în cea mai mare parte, de orgolii nemăsurate, de instincte hübrice şi de invidii, de aroganţă şi de lipsă de fair-⁠play, de personaje solitare, cu un caracter şi cu o probitate morală îndoielnice. Prin contaminare, după familiarizarea cu textul, prietenii lui Mircea Sala devin şi ai noştri, prieteni pe care se cuvine să-⁠i onorăm, să-⁠i iubim şi să-⁠i cinstim. Paginile de sărbătoare sunt şi pagini de suflet şi cu suflet. Mircea Sala nu hiperbolizează, nu idolatrizează, nu face ierarhii, ci pune lucrurile în făgaşul lor normal. Domnia sa nu operează cu criterii de selecţie draconice, portretele din imediata sa vecinătate îi sunt la îndemână, în cascadă, ceea ce denotă un preaplin de prieteni (cu statornicia aferentă) şi de nume sonore ce se cer evocate. Cartea, un fel de ,,walk of fame”, o ,,alee a celebrităţilor”, este una de tip şantier, cu un final deschis, la care se pot adăuga oricând alte şi alte portrete de seamă, oameni ai binelui, lucru avut în vedere de scriitor.

Marius Sala cunoaşte, ca nimeni altul, valoarea, sensul, semnificaţia şi importanţa cuvintelor. Paradoxal însă, portretele conturate de acesta nu debordează de cuvinte mari, pompoase, meşteşugite, tocmai fiindcă cei evocaţi se recomandă de la sine: ,,Portretele mele descriu mai mult aspectul fizic, gesturile oamenilor.” (p.117) Invariabil, prietenii săi sunt şi prietenii limbii române şi reciproc. ,,Cultul prieteniei” (p.151), afectivitatea, implicarea emoţională profundă a scriitorului transformă Portrete şi evocări într-⁠un adagio, într-⁠o carte-⁠acoladă care înnobilează între paginile sale.

■ Marius Sala, Portrete şi evocări
Timişoara, Editura David Press Print, 2013, 478 p.

Fotografii realizate de Doina Bogdan-⁠Dascalu la lansările care au avut loc la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa şi la Filiala din Timişoara a Academiei Române

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest