Cronologia vieţii literare româneşti: perioada postcomunistă (1990-1992)
Cronologia vieţii literare româneşti: perioada postcomunistă (1990-1992)
La Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române (2014) au apărut primele trei volume ale proiectului academic Cronologia vieţii literare româneşti: perioada postcomunistă (1990-1992). Coordonată de Acad. Eugen Simion, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, şi organizată redacţional de către Bianca Burţa-Cernat, lucrarea însumează aproximativ 1700 de pagini, conţinând informaţii extrase din principalele publicaţii de atitudine politică şi de profil literar-cultural din acel interval, printre care: România liberă, Dreptatea, România literară, 22, România mare, Adevărul de duminică, Adevărul literar şi artistic, Contrapunct, Contemporanul, Litere. Arte. Idei, Luceafărul, Viaţa românească, Literatorul, Cuvântul, Caiete critice, Apostrof, Familia sau Vatra. Această activitate de prezentare a unei panorame cât mai eficiente asupra peisajului literar continuă cele 10 volume din Cronologia vieţii literare româneşti: perioada postbelică (1944-1964), publicate tot la Editura MNLR (2010-2012), sub îndrumarea profesorului Eugen Simion şi coordonarea editorială a regretatului Andrei Grigor, recent dispărut dintre noi.
În echipa de lucru au participat: Paul Cernat, Lucian Chişu, Carmina Cojocaru, Teodora Dumitru, Stancu Ilin, Andrei Milca, I. Oprişan, Nicolae Bârna, Raluca Dună şi George Neagoe.
„Primii trei ani ai tranziţiei româneşti postcomuniste – corespunzători, nu întâmplător, primului ciclu electoral de după căderea regimului Ceauşescu – sunt marcaţi de o reconfigurare radicală a relaţiilor dintre actorii câmpului literar/cultural, precum şi a raporturilor dintre acesta şi contextul mai larg, socio-economic şi politico-ideologic, intern şi internaţional. Este momentul în care, după seismul din Decembrie 1989, Intelectualul, cu precădere intelectualul din zona umanistă, şi în particular Scriitorul, aflat în faţa unor bruşte schimbări de relief produse în câmpul cultural, este constrâns să-şi redefinească poziţia în ansamblul unei societăţi bulversate şi să-şi reevalueze obiectivele în orizontul, cu contururi nu tocmai clare, al unui nou proiect social, cerut de ieşirea din totalitarism. Iar una dintre primele constatări ce i se impun, cu forţa evidenţei, Intelectualului/Scriitorului român aproape imediat după prăbuşirea comunismului este aceea că libertatea de mişcare şi de expresie de curând obţinută nu-i garantează şi păstrarea «privilegiului», fie şi relativ înainte de 1989, al centralităţii.” (Bianca Burţa-Cernat).