Revista Contemporanul nr. 05 / 2015

---

Revista Contemporanul nr. 05 / Mai 2015

Din sumar:

■ Nicolae Breban. O altă gravitate a prezentului

■ Bogdan Crețu · Sadoveanu interpretându-l pe Sadoveanu

■ Alexandru Surdu. Despre logica şi filosofia românească

■ Alex. Ştefănescu. Basarabeanul care a visat toată viața să treacă Prutul

■ Ioan Buduca · Nicolae Breban, președintele

Consiliului Consultativ al ICR

■ Pamflet. Nicolae Iliescu. Breban

■ Adrian Dinu Rachieru. Marin Preda între vocaţie şi aspiraţie

■ Aura Christi. Lumina imposibilă

■ Andrei Marga. Religia chineză?

■ Avanpremieră editorială: Jidi Majia.

În numele Pământului şi al Vieţii

Editorial

Nicolae Breban · O altă gravitate a prezentului

De aici şi formula clasicismului, a clasicului, cu acele celebre clişee ale armoniei sau echilibrului între fond şi formă, până s-a constatat – ca şi în cazul, să-i spunem scandalos, al teoriei luminii, care prezintă o dublă natură! – că există pur şi simplu fonduri fără o formă anume şi forme fără fond, pur şi simplu.

Istorie înseamnă nu numai o logică şi factuală înlănţuire de cauze şi efecte, dar, nu rareori, produce şi efecte de surpriză, să le spunem aşa, cu atât mai neaşteptate, mai buimăcitoare şi dezastruoase cu cât unele decenii paşnice, calme, previzibile şi raţionale ne fac să credem că… omenirea s-a liniştit, îşi acceptă propriile-i legi de organizare şi dezvoltare cucerite în secole şi cu atâtea sacrificii şi se pregăteşte, cum visa bătrânul Kant, spre o pace eternă. De la Descartes şi Darwin încoace, noi, europenii, trăim într-o lungă eră a raţionalului şi a unei anume logici a firescului, a ceea ce e bine, a ceea ce este normal şi, poate şi pentru acest lucru, întreaga ideologie nietzscheană, ca să-i spunem aşa, a trebuit să treacă prin valuri de opoziţie, contestare, tăcere organizată, pentru a se afirma plenar, în cele din urmă, abia după al doilea război, în universităţi şi conştiinţe.

Cronica literară

Bogdan Crețu · Sadoveanu interpretându-l pe Sadoveanu

Se insinuează, în ultimele decenii, senzația neliniștitoare că Mihail Sadoveanu începe să iasă din actualitate. Din actualitatea, vreau să spun, literară. Deși a rămas un autor obligatoriu în programele școlare, autorul Fraților Jderi pare a nu se mai număra printre prioritățile criticii: nici o monografie-eveniment nu is-a mai dedicat în ultimii 25 de ani, într-o perioadă de grație a noii critici, care a recitit și a recuperat sistematic foarte mulți clasici. Nu stau acum să mă întreb riguros cum se explică acest fenomen. În orice caz, faptul că imediat după căderea comunismului s-a manifestat o reacție de respingere față de cel care, prin cărțile angajate și prin funcțiile politice cauționase comunismul în perioada sa cea mai atroce, că a luat naștere un fel de vendetă extinsă asupra întregii sale opere – reprezintă doar o rezolvare parțială a problemei. E vorba și de o nouă sensibilitate, de un alt cod de lectură, cărora opera sadoveniană le va face față, fără doar și poate, dar cu imboldul unei recuperări hermeneutice la zi. Ion Simuț oferă, în Vămile posterității. Secvențe de istorie literară, o explicație plauzibilă: „Opera sadoveniană nu este o operă modernă, în înțelesul ultimei jumătăți a secolului XX – ceea ce nu e deloc o carență –, ci numai o situare istorică a unei concepții artistice impermeabile la inovațiile momentului; ea se adresează clasicismului și, îndeosebi, romantismului, permanente în noi ca vârste culturale și de sensibilitate, peste care s-au așezat neliniștile moderne de o cu totul altă coloratură și consistență. Dacă nu întotdeauna găsește acorduri, rezonanțe și afinități în actualitatea imediată, în posteritatea capricioasă, carența nu e, în mod obligatoriu, a operei sadoveniene; cauza unei eventuale inaderențe poate fi în noi, în deficiența noastră de receptare a poeziei arhaice, naturiste sau istorice. Regăsirea în imaginar a paradisului pierdut, a vârstei de aur, a mitului și a utopiei, întoarcerea la origini sunt nostalgii umane permanente – și pe această linie trebuie să citim actualitatea operei sadoveniene. Nu Sadoveanu este contemporan cu noi, ci opera lui ne cere să fim contemporani cu ea.”

Cronica literară

Ștefan Borbély · O reeditare

Polemice

Marian Victor Buciu · Temei erunciene

Lecturi

Iulian Boldea · Cioran şi vocaţia solitudinii

Una dintre aporiile ce au devenit aproape locuri comune în receptarea operei lui Cioran este raportul dintre integrare şi înstrăinare, dintre comunicabil şi incomunicabil, dintre identitate şi ruptură în opera gânditorului. Marele singuratic şi marele sceptic de serviciu al epocii noastre, Cioran a exprimat, în aforismele sale neputinţa funciară de a se ataşa unei identităţi naţionale ferme, într-o proiecţie afectivă deziluzionată, în care refuzul fixării se traduce într-o nevoie fundamentală de căutare a propriilor rădăcini, chiar dacă acestea se identifică adesea cu neantul ontologic: „Când te gândeşti la celelalte ţări mici, care n-au făcut nimic şi se complac în inconştienţă sau într-un orgoliu vid, nejustificat, atunci nu-ţi poţi reţine admiraţia pentru lucidităţile României, căreia nu-i e ruşine să-şi bată joc de ea însăşi, să-şi scuture neantul în autodispreţ sau să se compromită într-un scepticism dizolvant”. Foarte ilustrativ pentru această dialectică a identificării şi distanţării de imaginea identitară a patriei sale este volumul Mon pays (Ţara mea), apărut în ediţie bilingvă la Ed. Humanitas, in 1996. „Specialist al obsesiilor”, aşa cum se şi recunoaşte, Cioran mărturiseşte, în Mon pays, obsesia identitară românească, pasiunea pe care o nutrea, în acea perioadă, pentru propria sa ţară, cu destinul său marginal, cu geografia sa istorică deteriorată de vitregia unui hybris atemporal şi metafizic: „Eram departe de-a fi împlinit treizeci de ani, când s-a întâmplat să fac o pasiune pentru ţara mea; o pasiune disperată, agresivă, din care nu exista scăpare şi care m-a hărţuit ani de-a rândul. Ţara mea! Voiam cu orice preţ să mă agăţ de ea – şi nu aveam de ce să mă agăţ. Nu-i puteam găsi nicio realitate, nici prin prezentul şi nici prin trecutul ei. Plin de furie, îi atribuiam un viitor, i-l născoceam, îl înfrumuseţam, fără să cred o clipă în el. Am sfârşit prin a-l ataca, acest viitor, prin a-l urî: am scuipat pe utopia mea. Ura mea iubitoare şi delirantă era aşa-zicând lipsită de obiect; ţara mea se transforma în pulbere întâlnindu-mi privirea”.

Eseu

Constantina Raveca Buleu · Luminile din umbrele ezoterismului: vălul lui Isis

Povestea subteranei

Aura Christi · Lumina imposibilă

„Cum puteţi trăi voi, oamenii, cu o lumină atât de puternică?!” m-am auzit exclamând, în timp ce am dat buzna la propriu, cu sufletul la gură, în camera Mamei la prima oră a dimineţii. Ştiu că tot restul vieţii nu voi uita acea dimineaţă; nici uluirea Celei care mi-a dat viaţă nu am cum s-o dau uitării. Ochii miraţi ai Mamei mele ocupaseră o treime din suprafaţa feţei ei, brusc, înseninată şi amuzată, în egală măsură, în faţa unei întrebări imposibile puse de propriul copil ce nu mai este la cei circa cincizeci de ani de mult copil, despre care nu mai ştie ce să creadă şi, cu toate acestea, continuă să-l iubească de decenii cu o forţă şi inventivitate care îl reduc la tăcere. În acea dimineaţă ţinută în palme de Dumnezeu – „nici o vrabie de pe acoperiş nu cade fără ştiinţa lui Dumnezeu” susţine Goethe – am învăţat un lucru pe care nu cred să-l uit vreodată. Bucuriile mari pot avea forţa unui uragan; e nevoie de o enormă răbdare şi o înţelepciune pe măsură ca să accepţi şi, într-un târziu, să te obişnuieşi cu un dar fără de care ai fi fost probabil de tot pierdut. Pentru mine cecitatea este echivalentul unei catastrofe, sinonimă absolută a apocalipsei; riscul orbirii e viu, e la pândă, cu toate acestea – mi-a comunicat medicul meu, îngerul meu păzitor, Mircea Filip, într-un moment de caldă şi discretă bărbăţie – „vei continua să faci ceea ce îţi place, adică vei citi şi vei scrie”.

Lecturi

Florin-Corneliu Popovici · Underground-ul fiinţei

In memoriam · Valentin Rasputin

Mihai Ciucanu · Ultimul soroc

Ȋnmormantarea lui Rasputin ne mai arată ceva: noi românii, nu ne cinstim scriitorii așa cum fac rușii. Și nu pot să nu citez cu invidie cuvintele premierului rus Dimitri Medvedev despre Rasputin: ,,prin carțile lui, multe generații au învățat cum să traiască, cum să aprecieze frumusețea acestei lumi, cum să iubească”.

Se impune cât mai repede traducerea Operelor complete ale lui Rasputin în românește. Cu sau fără timbru literar!

Polemice

Magda Ursache · Ochiul din mijlocul frunţii

S-a pus în circulaţie ideea că orice, totul pus pe hârtie devine literatură. Ei bine, nu. Devine maculatură. Contraculturalii se bucură de promovare şi, pe cale de consecinţă, de succes comercial, ba chiar de nobelabilitate, spre a folosi vocabula lui Ion Simuţ.

Oscilam între două titluri de cronică, Văzutele şi nevăzutele sau Văzătorii şi nevăzătorii, când a apărut al treilea: Ochiul din mijlocul frunţii. Şi asta pentru că primul dintre cele 5 simţuri prezente în romanul Carmeliei Leonte este văzul. Îmi place să cred că nevăzătorii sunt necititorii speriaţii de Gutenberg, care nu citesc sau doar foiletează literatură de consum în metrou sau, la Iaşi, în tramvaiul de Baza 3.

Trebuie spus, de la începutul începutului, că autoarea se foloseşte meseriaş de vălul protector al ambiguităţii. Dacă nu aveţi drag de carte subtilă, mergând pe 7 feluri de ambiguitate chiar, nu cumpăraţi Văzătorul (Eikon, Cluj Napoca, 2014). Nu-i pe înţelesul oricui. E o lectură dificilă (ca şi poeta Carmelia Leonte), pentru cititori avizaţi şi complici. Nimic nu este ce pare a fi, de la titlul înşelător pentru amatoarele de cărţi de tarot: văzătorul nu-i rudă cu numerologul X, nici cu compilatorul de dicţionare de vise, ca doctoreasa în copy paste Noemi Bomher. Vreţi să aflaţi de ce iubesc bărbaţii femeile şi invers, atunci nu deschideţi cartea asta.

Editura Academiei Române ■ Avanpremieră editorială

Mihai Popa · Ştiinţa de a vedea

Literatura română după o revoluție

Alex. Ştefănescu · Basarabeanul care a visat toată viața să treacă Prutul

Eseu filosofic

Vasile Muscă · Nietzsche în exegeza lui Heidegger

Ne aflăm în aşteptarea neliniştită, îngrijorată a sosirii acestui nou Dumnezeu, care, odată cu venirea sa, poate aduce omenirii pierdute în „înserarea” istoriei sale, salvarea.

Exegeza pe care în deceniul patru al secolului trecut, începând cu 1936, Heidegger o întreprinde asupra lui Nietzsche, constituie un fapt hotărâtor pentru filosofia contemporană. Ea uneşte două din numele cele mai importante ale gândirii moderne: Nietzsche şi Heidegger.

* * *

Nietzsche este singurul mare filosof al cărui nume este pronunţat de Heidegger în discursul său de instalare ca Rector. Cu toate că nu face trimitere la celebra propoziţie nietzscheeană „Dumnezeu este mort”, Heidegger trimite aluziv la aceasta. Pentru el, în acel moment, profetul lui Zarathustra face parte din categoria căutătorilor pasionaţi ai lui Dumnezeu, care descind din tradiţia marilor mistici germani. Căci moartea lui Dumnezeu cel vechi constituie condiţia căutării unui Dumnezeu nou, a cărui venire Nietzsche însuşi o anunţă prin personajul său, Zarathustra. Ne aflăm în aşteptarea neliniştită, îngrijorată a sosirii acestui nou Dumnezeu, care, odată cu venirea sa, poate aduce omenirii pierdute în „înserarea” istoriei sale, salvarea.

Marginalii

Boris Marian · Saul Bellow · 100

Rondul de zi

Gelu Negrea · Marea şovăială naţională

Majoritatea timpului alocat culturii de perseverentul admirator al lui Mircea Cărtărescu a fost, desigur, consacrat, în primul rând, terminării cu succes a lecturii operei acestuia, Levantul. Iar dacă, în rândul patru, barca de la geam și următoarele, Băsescu se mai îndeletnicea printre picături (nici o aluzie…) și cu alte produse fine d-astea, d’ale spiritului…

Privind lucrurile, ființele și fenomenele naturii din punctul de vedere istoric și din punctul de vedere de drept, cel mai important eveniment petrecut în eterna și fascinanta Românie de la începutul anului de la Christos 2015 și până sfârșitul deceniului în curs este unul – mai e nevoie să precizez? – absolut deplorabil. Mai precis, o mizerie și o rușine – ambele de anvergură națională spre mondială. Vorbesc, după cum v-ați dat (sau nu v-ați dat) seama, despre faptul că Ioan Holender, remarcabilul om de muzică de talie continentală, și-a anunțat public decizia de a renunța la conducerea Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

Profil

Adrian Dinu Rachieru · Marin Preda între vocaţie şi aspiraţie

Clubul Ideea Europeană

Elena Solunca în dialog cu Alexandru Surdu

Despre logica şi filosofia românească

Norocul nostru a fost cu Mircea Vulcănescu şi Constantin Noica care au redescoperit tezaurul filosofic al limbii române, lămurind prin aceasta şi misterul reuşitelor noastre filosofice şi chiar posibilitatea unei filosofii româneşti a limbii române, căreia Noica i-a spus atât de frumos „rostirea filosofică românească”.

Spuneau cei de odinioară „primum vivere, deinde philosophari”. Acum deviza, pe urmele lui Horaţiu, îndemnul este „carpe diem”, „trăieşte-ţi clipa”. Se pare că omul contemporan nu mai are disponibilitate pentru filosofie. Oare timpul nostru nu este prielnic pentru filosofie?

Dimpotrivă, aş zice, cu cât vremurile sunt mai tulburi, cu atât mai favorizată este reflecţia filosofică. Aşa s-au născut, de altfel, şi sfinţii, tocmai în vremurile când creştinii erau hăituiţi. Ce-i drept, în vremuri de război sau de molime, riscul de a-ţi pierde viaţa este mai mare. Să nu uităm însă că Hegel scria la Fenomenologia Spiritului acompaniat de tunurile lui Napoleon Bonaparte. A scăpat de artilerie, dar a murit de holeră. Schopenhauer însă a scăpat şi de holeră, ascunzându-se în Pădurea Neagră. Oricum, amândoi au scris până la moarte.

Kantian vorbind, când lucrurile merg rău, filosoful are prilejul să mediteze la cum ar trebui să meargă bine. Şi prin „rău” nu trebuie să înţelegem numai situaţia economică sau politică, ci şi decăderea morală, de exemplu. Numai în Rai n-ar mai fi necesară filosofia, iar în Iad n-ar mai fi posibilă.

Poeme

Daniel Corbu

Lecturi

Carmen Duvalma · O poezie a cotidianului

Pamflet

Nicolae Iliescu · Breban

Gaşca asta care s-a suit pe toate organismele importante ale ţării – în primul rând CNSAS, ca să-şi ascundă propriile legături, dar şi alte grupuri de presiune! – trebuie să se obişnuiască şi cu alte opinii. Din păcate, li s-a spus doar adevărul

De douăzeci şi cinci de ani noi tot batem pasul pe loc şi nu putem ieşi din clişeele confortabile în care ne-am aşezat. Am smuls masca de pe epoca trecută, fără ca s-o înţelegem sau măcar s-o analizăm cumsecade şi am trecut cu arme, muniţii şi bagaje în aceeaşi barcă pneumatică, uitând de unde am plecat. Oameni simpli, un vaporean şi o recepţioneră cu liceul ca seral, nişte farfuze cu şcoli de trei ani într-unul singur, ca magazinul Victoria de mai an, ar fi trebuit să aibă ceva bun-simţ ţărănesc. Căci la noi dintotdeauna peştele de la cap se împute şi ăsta dă tonul. Dar asta e, ţăranul nostru nu mai este nici pe câmp, nici în cărţile de citire, nici pe scenă. El a devenit mahalagiu şi lucrează la salubrizarea marilor capitale ale Evropii, de unde învaţă cum să se poarte la televizorul din camera lui de bonă. El este o marfă exotică şi exoftalmică, trecută pe curat din maculatorul existenţei lui simple şi oneste.

Polemice

Ioan Buduca · Nicolae Breban, președintele

Consiliului Consultativ al ICR

Scriitorul și academicianul Nicolae Breban cunoaște ca pe propriul său stilou mediile culturale occidentale și mediile culturale românești. La ICR, această dublă competență este cheia tuturor problemelor de conducere, întrucât nu poți fi un bun exportator de valori culturale românești dacă nu ești familiarizat cu ele și, chiar dacă ești familiarizat cu ele, nu poți înțelege în ce afacere te afli dacă nu ești familiarizat la fel de bine cu exigențele piețelor culturale străine. Destinul său personal a vrut ca Nicolae Breban să fie un reprezentant de cel mai înalt nivel al culturii române de azi, fiind, totodată, familiar mediilor culturale din Franța și Germania, țări în care a fost prezent ani de zile prin conjuncturi de biografie și prin traducerea cărților sale.

Recenta numire a lui Radu Boroianu în funcția de președinte executiv al ICR a dus la o importantă schimbare în organigrama acestei instituții de importanță vitală pentru cultura românească. Până acum, președintele ICR ocupa și funcția de președinte al Consiliului Consultativ al ICR (un fel de parlament al instituției, care are datoria de a confirma sau de a infirma prin vot majoritar deciziile luate de președintele executiv, dar mai ales este dotat prin lege cu vocația de a propune eventuale modificări ale legislației după care funționeaza ICR). Radu Boroianu a hotărât, în premieră în istoria instituției, să separe cele două președenții și l-a numit pe academicianul Nicolae Breban în fruntea acestui „parlament” interior.  Este aproape o revoluție de mentalitate. Un conducător cu numire politică a simțit nevoia să-și asocieze, în rang egal, un conducător cu o autoritate culturală. Nu ar fi putut face o alegere mai inspirată. Nicolae Breban are maximum de autoritate legitimă în lumea culturii românești de azi. Poate că s-ar mai fi putut găsi un academician cu maximum de autoritate culturală (mă gandesc, de pildă, la matematicianul Solomon Marcus), dar, cu siguranță, nici un alt academician n-ar fi avut maximul adecvării de om potrivit la locul potrivit pe care o are Nicolae Breban în aces caz.

Scriitorul și academicianul Nicolae Breban cunoaște ca pe propriul său stilou mediile culturale occidentale și mediile culturale românești. La ICR, această dublă competență este cheia tuturor problemelor de conducere, întrucât nu poți fi un bun exportator de valori culturale românești dacă nu ești familiarizat cu ele și, chiar dacă ești familiarizat cu ele, nu poți înțelege în ce afacere te afli dacă nu ești familiarizat la fel de bine cu exigențele piețelor culturale străine. Destinul său personal a vrut ca Nicolae Breban să fie un reprezentant de cel mai înalt nivel al culturii române de azi, fiind, totodată, familiar mediilor culturale din Franța și Germania, țări în care a fost prezent ani de zile prin conjuncturi de biografie și prin traducerea cărților sale.

Multă vreme (prea multă), ICR a funcționat birocratic si subcultural, lăsând marile decizii de promovare a valorilor noastre pe seama unor proceduri așa-zis impersonale. Or, în materie de cultură nu conteaza impersonalitatea unor proceduri, ci onestitatea si curajul unor decizii asumate de marile personalități. Prea multă vreme deja, tot mediul politic românesc a uitat de acest principiu, lăsându-se târât în iluzia că orice funcționar de stat ar putea învăța niște proceduri prin care să identifice care ar fi diferența de valoare dintre pictorul Mirel Zamfirescu și caricaturistul Dan Perjovschi, ori dintre poetul Ion Mureșan și nu știu care epigramist. Nu, de o mie de ori nu. Valoarea culturală nu se oferă unei cunoașteri statice ori unor proceduri impersonale de recunoaștere. Iar dacă este vorba despre înțelegerea modului în care valorile autentice ar putea fi promovate pe piețele străine, desigur că, în esență, este vorba despre finanțarea acestui demers. Iar dacă finanțarea nu este încă suficientă, cu atât mai grav ar fi ca – în condițiile unui buget insuficient – să risipim acești bani pentru toate mofturile subculturale ori pentru cine știe ce snobisme de ultimă oră ( și de unică… folosință).

N-am a face aici o lautatio. Dar aș vrea să reiterez o propunere pe care i-am prezentat-o în trecut, fără succes, unui președinte ICR. Propunerea mea este atât de naturală încât nici azi n-am încetat să mă uimesc că n-a avut-o nimeni înaintea mea! Un sistem de burse ICR, în cadrul editurii instituției, care să finanțeze corespunzător documentarea unor autori români în diaspora, dar mai ales în comunitățile românești din Valea Timocului, din Ucraina, din Basarabia, din Ungaria. Și din Canada, SUA, Spania, Italia etc. Așadar, un sistem de burse de creație menit să aducă în planul editorial al ICR cărți despre comunitățile românești din afara țării. Ce fel de cărți? Reportaje. Studii sociologice. Istorie recentă. Studii de mentalitate. Studii genealogice. Studii economice. Toate genurile de studii care ar putea interesa autori români din țară și din străinătate, publicul românesc și… interesul național. Am lăsat în urmă interesul național în chip polemic: până acum, acest interes a fost ultimul în lista de priorități a ICR. Să sperăm că, iată, cei din urmă vor fi cei dintâi.

Inițiativele nemaipracticate de ICR ar fi, oricum, mai numeroase decât cele deja practicate. Un târg internațional de carte la București, la Palatul Parlamentului, de pildă, ar consolida poziția noastră pe harta culturală a lumii. La fel, o bienală de arte plastice (care ar putea purta numele lui Brâncuși). Nimic – în afară de cronica subfinanțare de azi a ICR – nu ne-ar putea opri să concurăm cu țările vecine (Ungaria, Polonia etc.) în materie de traduceri si de promovare a acestor traduceri. Cine se va fi uimit, oare, că nu ne-am îngrijit niciodată cum se cuvine de exportul unui mare poet cum este Blaga? Decât o mie de mici manifestări mai mai mult sau mai puțin relevante, trecerea unor astfel de poeți în limbi străine ar putea juca rolul pe care, din păcate, azi, nici ambasadele noastre nu-l pot juca pentru imaginea Romaniei. Căci imaginea țării o dau realitățile și cultura ei. Iar cu realitățile noastre nu prea ne putem lăuda.

P.S. Nu avem librării românești nicăieri în lume. Nu e o rușine? Ce altă dovadă de lipsă de viziune în activitatea ICR de până acum, birocratică, fals culturală, fară simțul realităților?

Antologiile Contemporanul

Jidi Majia

În numele pământului şi al vieţii

Prezentare de Françoise Roy şi Zolani Mkiva

Traducere de Maria-Ana Tupan

Jidi Majia, de naţionalitate yi, nuosu, este poet, scriitor chinez. S-a născut in anul 1961, in Munţii Marele Liang, provincia Sichuan. În 1982 a absolvit Secţia de limbă chineză din cadrul Institutului Naţionalităţilor din Sud-Vest. A fost secretar al Secretariatului Asociaţiei Scriitorilor din China, viceguvernator al Provinciei Qinghai. În prezent este membru al Comitetului Permanent al Comitetului Provinciei Qinghai, Şeful Departamentului de propagandă, Preşedintele Asociaţiei scriitorilor minorităţilor naţionale, Consilier al Asociaţiei de poezie a Chinei. Din anul 2007, organizează Festivalul internaţional de poezie Lacul Qinghai, fiind preşedintele Comitetului de organizare a festivalului, şi totodată preşedintele Comitetului de organizare şi preşedintele Comitetului de acordare a premiilor ale Festivalului internaţional de poezie Anvelopa Tibetană de Aur. A primit numeroase premii pentru poezie în China şi în străinătate. Opera sa a fost tradusă in engleză, franceză, germană, spaniolă, polonă, cehă, sârbă, coreeană, şi a fost publicată în mai bine de o duzină de ţări.

Citind aceste texte, ne putem uşor imagina, folosind o metaforă a lui Artaud, „o ţară în care clocotesc vibrante forţe subterane, unde aerul aburind de păsări vibrează pe un ton mai înalt decât oriunde altundeva”. E locul hărăzit pentru a visa la paradisul pierdut pomenit de Le Clézio cu referire la Artaud, care a mărturisit după călătoria în singuratecul pământ al Chihuahuei, că „s-a trezit la o viaţă în care, până atunci, se născuse strâmb”. Cu toate acestea, Jidi Majia nu ne dă niciodată impresia că s-a născut în mijlocul unui trib ancestral. Pare mai curând să se fi hrănit din cerul culturii căreia îi aparţine. În loc să se dezică de ea, el evocă în deplină luciditate, ca un om deopotrivă tradiţionalist şi modern, modul indigen de a privi lumea aşa cum îl descrie Le Clézio: „visul unui pământ nou, unde totul este posibil, unde totul este deopotrivă vechi şi nou; visul unui paradis pierdut unde se contopesc ştiinţa stelelor şi magia zeilor”. (Françoise Roy)

Istoria mentalităţilor

Andrei Marga · Religia chineză?

Se poate observa din această evocare că în China intelectualii de frunte au o nouă evaluare și interpretare a religiei. Religioși sau nu, mai curând adepți ai confucianismului, cum ei înșiși mărturisesc, ei dau o explicație mult mai complexă religiei decât cele istorizante, ce au fost multă vreme în uz, în Europa, din secolul luminilor încoace. Ei își asumă coextensiunea dintre dezvoltarea societății și religie

Pentru europeni, religia este un complex de idei, trăiri, acțiuni și instituții. Ea înseamnă cinci componente reunite: a) „revelație” din partea lui Dumnezeu, care se îngrijește ca ființele create după chipul și asemănarea sa să cunoască ceea ce au de făcut pentru a se împărtăși din fericirea existenței în care au fost plasate; b) „mântuire (redempțiune)” pentru cei merituoși, pe căi pe care cele trei religii monoteiste – iudaismul, creștinismul și islamul – le-au diversificat; c) „liturghie” – ceremonial de chemare a voinței divine să intervină în viața oamenilor spre a o favoriza; d) „organizare în societate” – sinagoga, biserica, moscheea – cu ierarhii specifice; e) „credință” – adică nu doar asumarea existenței lui Dumnezeu, ci și punerea soartei celui care crede în mâinile Sale.

■ Ştiri ■ Cărţi

■ Academia Română ■ Știri ■ Evenimente ■ Cărți

Grupaj realizat de Elena Solunca Moise

Feedback către un prieten

Constantin Lupeanu · Utopia

Tu nu știi, prietene, ce e vântul made in Siberia, cu șuier prelung, cu suflu de balaur. S-a rățoit la mine până a doua zi, neobosit, ținându-și răsuflarea numai pentru câte un minut-două, numai pentru a prinde puteri noi.

În anul 421, China era răvășită de lupte pentru putere. În politică, nimic nou nu se-arată sub soare. Cei cocoțați sus se ceartă, iar cei de jos suferă, de când e lumea lume sau cel puțin de când am părăsit matriarhatul! În semn de răzvrătire, poetul 陶渊明Tao Yuanming a întors spatele onorurilor mandarinale, s-a retras la țară și a trăit din rodul propriului ogor. Atunci a scris lungul poem narativ 桃花源记Tao hua yuan ji, Însemnări de la izvorul florii de piersic. O utopie, s-a comentat mai târziu.

În vizită în provincia Hunan, chiar în mijlocul Țării de Mijloc, pe locul unde, cu secole în urmă, Tao Yuanming găsise o lume curată. Dealuri molcome, ca la noi la Breaza și peste tot piersici. În sezonul acesta, piersicii sunt în floare. Urmez o potecă abia conturată, care se oprește spre vîrful dealului. Beau ceai într-o colibă acoperită cu stuf, construită după desenele rămase din vechime, încercându-se a surprinde atmosfera din acele vremuri. Țăranii nu-mi dau atenție, pesemne că sunt la fel de munciți și singuri în inima lor. Fetele sprâncenate se întrec cu pomii în floare. Tao Yuanming recomandă în versuri traiul în armonie cu natura, în spiritul filosofiei taoiste. Prin 世外桃源Shi wai tao yuan, La piersici, la margine de lume, el descria viața calmă de dincolo de lumea zgomotoasă. Pledoarie pentru a-ți vedea de propriile-ți îndeletniciri și a trăi dezinteresat de lumea mare. Expresia de mai sus circulă astăzi cu sensul de frumusețe sălbatică, nealterată de intervenția omului. Beau ceai, iar prietenii care mă însoțesc recită pasaje lungi din carte. Mă văd la Izvorul Florii de Piersic. Îmi place să cred că e glasul poetului, recitând, înainte de a nota cu pensula caracterele care au în ele linia domoală a dealurilor, silueta persicilor, delicatețea fetelor. Rămân aici, într-un spațiu al propriei regăsiri.

Marginalii

Luiza Barcan · Întâlniri în Levantul ceresc

Asupra creaţiei lui Ion Atanasiu Delamare voi mai reveni, aşa cum mi-am propus să nu las uitării nici creaţia altor mari artişti care şi-au găsit în altă parte pacea şi odihna. Dar mă folosesc de prilejul acestei pseudocronici plastice pentru a sugera Uniunii Artiştilor Plastici din România că atelierul lui Ion Atanasiu Delamare de pe strada Şelari trebuie să devină un atelier memorial. Cred că vreunul dintre sculptorii prieteni îi va face o efigie şi va marca acel loc al boemei bucureştene de la graniţa dintre milenii. Iar atelierul va rămâne aşa cum l-a lăsat Ion, cu lucrările lui minunate, cu colecţia de obiecte vechi, de cărţi, albume şi afişe mărturie ale unei roditoare treceri prin lume. Îmi place să cred că Ion Atanasiu Delamare a plecat să se întâlnească cu alţi prieteni dragi, într-un Levant ceresc unde să poată visa fără grija zilei de mâine, fără angoase, privind un cer pur veşnic luminat de Lumina cea neînserată.

Film

Festivaluri de primavară

Dana Duma. Despre un cinema minoritar

Neobișnuita intensificare a ofertei festivaliere de primăvară a făcut ca cinefilii bucureșteni să frecventeze intens sălile de cinema (mai ales, Studio și Elvire Popesco) aproape zi de zi, de la mijlocul lui martie, când a început One World Romania, până la începutul lui mai când, după NeXT și Festivalul de Film București a urmat Cinepolitica. Pentru spectatorii atrași de forme ale cinema-ului minoritar (documentar, scurtmetraj, filme independente sau de nișă) aceste ocazii de umplere a unor goluri de informație devin de neratat, deși exercițiul urmăririi lor e o probă de voință. O reconfigurare a calendarului festivalurilor de primăvară ar trebui să reunească organizatorii în jurul unei mese de discuții pentru inserarea unor pauze necesare „procesării” noutăților. Deocamdată, despre două dintre ele.

Călin Căliman · A IX-a ediție a premiilor GOPO

Tabăra de poezie

Ciprian Chirvasiu · Poezia Vie la Vama Veche

Câteva cifre. Japonia – 12 miliarde de euro, cifra anuală de afaceri, în industria cărții. Germania – 7 miliarde. Italia – 1 miliard. Ungaria – 250 de milioane. În România – cam 100 milioane. Adică fiecare român „sparge” pe lectură circa 5 euro pe an. Dar deține supremația europeană la privitul la televizor, cu peste cinci ore zilnic, în timp ce nemții nu rezistă mai mult de un ceas și jumătate în fața micului ecran. În țara noastră, funcționează 260 de librării. În trei județe, nu există nici una

Film

Adriana Teodorescu · Despre Alzheimer, inclusiv de bine

Bref

România la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, ediția 2015

Lecturi

Constantin Cubleșan · Generaţia ’60 şi D. R. Popescu

Prozatorul operează cu un „instinct al caricaturalului și al grotescului”, pericolul turbării din Vânătoarea regală arată, sugerează Cornel Ungureanu, că ne aflăm „într-o lume de animale bolnave”

Perspectiva din care Cornel Ungureanu panoramează generația șaizecistă, evident într-o selecție ce îi cuprinde numai pe acei scriitori care s-au particularizat la modul superlativ în cadrul unui angajament estetic ce deborda (cu vehemență) metoda realismului socialist (suverană în deceniile patru și cinci ale secolului trecut, având susținere oficială din partea noului regim politic), fără a etala însă vreo platformă programatică, special elaborată teoretic în acest sens, este un demers de real interes căci, criticul timișorean o așează (metodic) în structura amplului său proiect de rescriere a istoriei literaturii românești (din vechime și până azi), pe coordonatele unei geografii literare („Puțină geografie literară”), la care lucrează de mai mulți ani și din care a elaborat deja câteva volume incitante, nici vorbă, dacă ar fi să amintesc doar acea Istorie secretă a litraturii române și încă ar fi deajuns de elocventă. A fost o generație care „a cochetat cu ezoterismul” fiind „tentată de secrete, de religie, de zonele interzise” – „participarea lui Marin Sorescu la «meditația transcendentală» arăta o curiozitate deschisă către arcane”.

 

Știri Evenimente

Lista propunerilor făcute la ședința de preselecție

Premiile Brâncoveanu, ediția a II-a, un eveniment cultural de excepție

• PREMIILE BRÂNCOVEANU

Marți dimineața, în decorul elegant al Salonului Regina Maria de la Hotelul Athenee Palace-Hilton din Capitală s-au întâlnit academicieni, profesori universitari, scriitori, artiști plastici, arhitecți, critici, istorici literari și muzicali, cercetători și ziariști. Cu toții au răspuns invitației lansate de Fundația Alexandrion de a participa la o ședință de propuneri ce vor fi analizate ulterior de noul juriu al Premiilor Brâncoveanu și care urmează să fie decernate spre sfârșitul anului.

Cu acest prilej, au fost consemnate următoarele propuneri: 

Secțiunea MUZICĂ: 1. Beatrice Rancea, manager al Operei din Iași. 2. Gigi Căciuleanu, coregraf, personalitate de excepție a dansului contemporan.3. Dan Dediu, compozitor, rectorul Universității de Muzică din Capitală (Grigore Constantinescu, critic muzical, membru al Juriului, ultima propunere a fost susținută și de prof. Al Petrovici, Oana Andra). 4. Angela Gheorghiu, una dintre cele mai celebre soprane din lume. 5. Marin Cazacu, violonist (Alexandru Petrovici, lector universitar). 6. Maria Slătinaru Nistor, soprană celebră. 7. Viorica Cortez, celebră mezzosoprană română (Oana Andra, mezzosoprană, solistă a Operei Române din București). 8. Valentin Gheorghiu (Gabriel Croitoru, violonist, Orchestra Națională Radio); 9. Răzvan Suma. 10. Dana Borșan (Toma Popovici). 11. Alexandru Tomescu, violonist (Aura Christi, poet). 12. Formația Anton Pann (Petru Romoșan, scriitor și editor). 13. Gabriel Croitoru, violonist (Dan Mircea Cipariu, scriitor). 14. Cristian Mandeal, dirijor (Grigore Constantinescu).

Secțiunea ARHITECTURĂ au fost propuși următorii: 1. Firma 4-B (arh. Silvia Oostven, gen. manager, care a anunțat că ulterior va pune la dispoziția juriului dosare ale unor realizări arhitecturale ale unor arhitecți de excepție) 2. Marius Marcu, arhitect. 3. Augustin Ioan, arhitect (Vlad Ciobanu, sculptor).

Secțiunea ARTE PLASTICE: 1. Sorin Dumitrescu, pictor (prof. univ. Mircia Dumitrescu, grafician). 2. Florin Codre, sculptor (Ioan Bolborea, sculptor, realizatorul statuii lui Brâncoveanu ce se atribuie laureaților premiilor cu același nume). 3. Mircia Dumitrescu, grafician („Nu accept. Îl prefer pe Sorin Dumitrescu”, a replicat dânsul la propunerea făcută de scriitorul Dan Mircea Cipariu) 4. Dragoș Pătrașcu, grafician din Iași.5. Ioachim Nica, fost rector al Institutului de Arte Plastice din Cluj-Napoca. 6. ªtefan Râmniceanu, pictor (Aurelia Mocanu, critic plastic). 7. Vladimir Zamfirescu, pictor (Aura Christi, poet).

Secțiunea ISTORIE: 1. Volumul „1968: Din primăvară până în toamnă”, de Mihai Retegan (Constantin Hlihor, prof. univ.dr.) 2. Cartea „Istoria diplomației secolului XX”, autor Constantin Vlad, ambasador, prof.univ. (George G. Potra, prof.univ. dr., membru al AOªR; Ion Calafeteanu, prof. univ.)3. „1989-1992. Presa liberă. Presa în România post-comunistă”, de Matei Gheboianu; 4. Lary Watts – „Alianțe contra naturii”; 5. C. Hlihor, M. Badea, Gavriil Preda, Alex Purcăruș – „Revoluția română din 1989 și percepția ei în mentalul colectiv” (Mihai Retegan, prof. univ. dr.). 6. Fundația Magazin Istoric (Filaret Acatrinei, istoric, realizator TVR) 7. Constantin Corneanu „O istorie însângerată- decembrie 1989” (Vasile Buga, cercetător). 8. „Istoria Senatului României”- coordonator Gh. Sbârnea (Ioan Scurtu, prof.univ. dr.). 9. „Evoluția instituțiilor politice ale statului român din 1859 până azi”, de Sorin Liviu Damean ș.a (Ion Calafeteanu, prof. univ. dr).10. Laurențiu Constantiniu, istoric. 11. Ion Bulei, istoric. 12. Dorin Liviu Bâtfoi, istoric (Petru Romoșan).

Secțiunea LITERATURĂ: 1. D.R. Popescu – Opera omnia (Petru Romoșan, scriitor; Ioan Buduca, critic literar; Vlad Ciobanu, sculptor). 2. Volumul Mircea Malița, Convorbiri cu Dan Dungaciu (Petru Romoșan, Paul Cernat, scriitor). 3. Volumul „Cioran: o mitologie a nedesăvârșirilor”, de Eugen Simion (Dan Mircea Cipariu, Paul Cernat). 4. Ion Mureșan, poet. 5. Ion Es Pop, poet. 6. Liviu Ioan Stoiciu, poet. 7. Octavian Soviany, poet (Dan Mircea Cipariu). 8. Paul Goma, romancier. 9. Virgil Tănase, scriitor și regizor. 10. Ileana Mălăncioiu, poetă (Aura Christi, poet; Paul Cernat pentru Virgil Tănase; Liviu Ioan Stoiciu, pentru Paul Goma). 11. Traian Diaconescu, poet (Ionel Oprișan, istoric literar, editor). 12. Eugen Suciu, poet (Vlad Ciobanu, sculptor). 13. Ion Ianoși, scriitor și eseist (Dorin Liviu Bîtfoi, publicist). (www.cotidianul.ro)

Vă dorim lectură plăcută!

Doriți să citiți anumite articole din numărul curent dați (click aici)

Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)

Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)

Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)

Revista în format tipărit este distribuită de Editura Regală SRL (tel.: 021 317 90 81).

În format tipărit poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării:

InMedio, Relay

Cărturești – Verona București

Pasaj Universitate – București.

 

Abonamentele se pot face la sediul redacţiei sau prin:

Compania naţională „Poşta Romană” SA, Acta Legis SRL,

SC Orion Press Impex 2000 SRL, SC Manpres Distribution SRL.

 

Adresa redacţiei:

Asociaţia Contemporanul

CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780

Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.

E-mail: [email protected]; [email protected]

Salvează

Total 0 Votes

0

0