Contemporanul » Arhiva Contemporanul » Revista Contemporanul nr. 04 / 2015

Revista Contemporanul nr. 04 / 2015

contemporanul-sigla-buna-300x69

Citiți în nr. 04 / 2015 al revistei Contemporanul

Hristos a înviat!

Din sumar:

■ Nicolae Breban. Impostura la ea acasă

■ Gabriel Andreescu · Înscrierea la ora de religie.

Delirul care smintește Româniaaprilie_2015_reader-1

■ Bogdan Crețu. Cealaltă față a realității

■ Ștefan Borbély · Un înţelept

■ Marian Victor Buciu · Corectitudinea în neregulă naţională

■ Academia Română ■ Știri ■ Evenimente ■ Cărți

■ In memoriam Alexandru Vlad

Emilian Galaicu Păun · „Viaţă mai multă”

■ Irinel Popescu. „Nu trebuie reinventată roata”

■ Luiza Barcan. Crucea – viaţă

Editorial

Nicolae Breban · Impostura la ea acasă

Cronica literară

Bogdan Crețu · Cealaltă față a realității

Tânărul de atunci, lipsit de experiență, avea impresia că toate marile reforme (naționalizarea, reforma monetară, colectivizarea, electrificarea) se înnodau și desăvârșeau procesul de modernizare inițiat timid de pașoptiști. E nevoie de o mare doză de încredere, de naivitate și, poate, de stăpânire de sine ca să traduci tot ce se întâmpla în acei ani în acest mod extrem de optimist. Ai impresia că România despre care vorbește autorul este cea din gazetele vremii, care raportau cu aplomb marile realizări ale regimului, glosând pe marginea entuziasmului popular, obligatoriu, care rezulta de aici. Doar că exista și cealaltă față SAM_2702a realității, cea hâdă. Existau dușmanii de clasă, uzurpatorii, sabotorii, foștii exploatatori, existau intelectualii diversioniști. Și, cum aceștia erau foarte numeroși, revoluția se cerea permanent apărată. E adevărat, admite acum memorialistul, „aceste măsuri lezau totuși burghezia”, ba chiar „o determinau să se împotrivească, uneori prin acțiuni insidioase de blocare ori stânjenire a cursului în care se îndreptau lucrurile, ceea ce avea drept efect aruncarea a mii de oameni în temniță, era, bineînțeles, regretabil, dar până la urmă – îmi ziceam –, de neocolit.” Cui îi aparțin aceste comentarii: lui Paul Cornea cel de acum sau ele traduc perspectiva activistului de atunci? Un indicator („îmi ziceam”) mă îndeamnă să cred că celui de atunci. Pentru că a accepta că întemnițarea zecilor de mii de oameni care nu se făceau vinovați decât pentru că își apărau proprietatea sau dreptul la proprietate sau pentru că aveau alte idei politice decât cele oficiale este legitimă, mi se pare o mostră de cinism pe care doar credința oarbă, lipsită de luciditate o poate explica. Se intră în logica oribilă a „victimelor colaterale”; și totuși, au fost închiși zeci de mii de români, dintre care mulți au fost torturați cu sălbăticie și uciși meticulos, ceea ce este… „regretabil”; regretabil, dar inevitabil („de neocolit”). Pentru că, adaugă memorialistul, „în definitiv, repetam și eu, ca atâția alții, adevărul cinic, că «nu se poate face omletă fără a sparge ouă».” Teoretic, acceptarea acestui groaznic punct de vedere o fi posibilă; practic însă, cum o fi să știi că iei parte la edificarea unui regim care ucide sistematic, aplicat, mii de oameni? E o întrebare frontală, extrem de dură, la care Paul Cornea nu are de ce să caute răspuns. Pentru că, ne asigură el, deși admitea „cu mare ușurință” această explicație a „pagubelor colaterale”, ignora dimensiunile reale ale ororii: „Așa cum – am mai spus-o – în timpul războiului nu aflasem de lagărele de exterminare naziste, la fel n-au ajuns la mine, la începutul anilor 50, decât informații anemice ori irelevante despre ororile săvârșite în închisorile noastre ori la Canal”. Nu sunt suspicios, dimpotrivă: tind să îi acord încredere reputatului istoric literar. Dar firul logic nu mă lasă să-mi înghit o altă întrebare: era posibilă, la începutul „obsedantului deceniu”, omisiunea fricii generalizate; era posibil să nu faci legătura între zecile, sutele de persoane care se aflau în anturajul oricui, care dispăruseră în pușcării? Dintre acestea, multe erau figuri publice, scriitori, artiști, oameni politici de notorietate… Puse cap la cap, nu alcătuiau toate acestea „accidente” o imagine terifiantă? Întreb, mă întreb, fără să cutez să dau un răspuns și, mai ales, fără ca dilema mea să aibă ceva insinuant. Oricum, explicația e valabilă, după cum precizează chiar Paul Cornea, pentru începutul anilor ʼ50, când oamenii, probabil și cei aflați nu doar în grațiile, ci la vârful ierarhiei comuniste, nu se dumiriseră încă unde duce revoluția, care este prețul real. Deși era greu să nu fi aflat că Argetoianu, Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu muriseră în pușcării. Fie, aceștia erau dușmanii politici ai regimului, moartea lor putea părea justificată (ba chiar „necesară”, așa cum și rapida împușcare a cuplului Ceaușescu li s-a putut părea unora acceptabilă). Dar mai târziu, când, odată cu al doilea val de arestări de după revolta din Ungaria, lucrurile erau limpezi pentru oricine dorea să le vadă? Mai era atunci posibilă ignoranța? Te puteai preface că nu știi unde se află Vasile Voiculescu, Noica, Vladimir Streinu, Dinu Pillat? Cel mai probabil nu.

Cronica literară

Ștefan Borbély · Un înţelept

Polemice

Marian Victor Buciu · Corectitudinea în neregulă naţională

Avem – Doamne, nu ne feri de aşa ceva – nevoie de librari informaţi, dar n-o să cerem oricui să fie enciclopedist, atâta vreme când breslele critice de la noi sunt sectar-impostoare sau chiar vocaţional-ticăloase.

Ne-am contaminat, unii, de corectitudinea politică, la care noi, deşi nu toţi, reducem globalismul sau mondialismul? De ce? Poate ca să învăţăm, repetând şi greşelile altora, după care ne aliniem, marcând o paranteză istorică eşuată sistemic. Fatalitate sincronistă, spre panicata reacţie protocronistă. Resimţite ca un impas de netrecut, abisal.

Să fie la noi, în societatea României actuale, numai o bătaie de mână stânSAM_2743gă? Şi cum ar putea fi descrisă? O rupere a vechii stângi totalitare de o nouă stângă, cu miza unei politici aşa-zis corecte, într-o vie agonie antiliberală, fără asistenţa unei drepte – orribile dictu? – ciungite. Cenzură (uniformizare, inchiziţie, totalitarism) terminologică şi gestuală, comunicaţională (vulgaritate, discriminare de rasă, gen, religie), fără ameliorarea realităţii pe care o exprimă. O metaforită iluzorie, mediată de limba de lemn, gândirea unică, tiranică. Apărarea iniţială a devenit stupefiant atac final? Nimic nou: cea mai bună apărare e atacul; si vis pacem para bellum. Pe faţă. O altă „singură” cale: cine nu e cu noi e împotriva noastră. Înfricoşarea, culpabilizarea, iresponsabilizarea, colectivizarea, supravegherea fratelui cel mare, neo-sclavia, noile securisme: într-un mod îmblânzit, dar drastic cu realitatea neconvenţională.

Globalismul ofensiv, la greu, provoacă defensa, în fond autorecluziunea, naţionalist-regionalistă. Şi, cum nu putem trăi visul comprehensiunii şi compromisului în regim sinergic omenesc, etica are a rezita ideologiei care impune binele fie ca obligaţie, fie ca persecuţie, dincolo de răul ineludabil.

Încerc întâi să-mi limpezesc în această lumină obscurizată raportul dintre anti- şi pro-naţional, fără a ajunge aici la onto-retorica naţionalistă.

Folosesc termenul naţional aşa cum este el definit în lexicoanele actuale, prin proprietate şi apartenenţă. Naţional apare ca orice e propriu, orice aparţine unei naţiuni. Logica simplă enunţă ca atare că orice scriitor este, vrând-nevrând, naţional, indiferent de valoare, autoritate, popularitate. Ierarhizarea o face înscrierea sau calificarea (prin concursul câtorva factori autorizaţi, autocalificaţi, oricât de bizar ar părea numaidecât, din domeniu) în canonul literar, de ansamblu sau etapizat pe mai multe perioade. Spun scriitor canonic, reprezentativ, nu scriitor naţional. Atributul canonic este pur apreciativ, calificativul naţional este doar ori simplu integrativ. Dacă spun naţional (nu doar despre scriitor, dar şi despre muzician, plastician, savant, sportiv), discriminez sau, mai grav, deposedez de naţionalitate un cetăţean, indiferent de profesia ori meseria exercitată. Faptul nu implică deloc corectitudinea politică, ci sensul propriu, de apartenenţă directă, a termenilor ce nu maschează, din contra, iau vălul de pe realitate.

Lecturi

Iulian Boldea · Paradoxurile negativităţii

Eseu

Constantina Raveca Buleu · Despre Dracula (cultură şi mit)

Povestea subteranei

Aura Christi · Subterana unui profet disperat

Acestui proroc al supraomului nu-i rămânea decât să sape mai departe la rădăcina fiinţei şi a lucrurilor, fără care nu se poate trăi în adâncurile eului-subterană: adevărul, minciuna, masca, voinţa de putere, voinţa de adevăr, răul, binele, dreptatea, transvaluarea tuturor valorilor, veşnica reîntoarcere, lumina, muzica, grecii, Heraclit laolaltă cu ceilalţi presocratici, Apollo, Dionysos, Iisus, despre care fiul de pastor luteran scrie că este singurul creştin al omenirii şi tocmai pe acesta noi – oamenii – l-am răstignit pe Cruce.

Când înaintezi prin împărăţia care eşti tu însuţi pentru tine şi, odată ajuns neaşteptat de departe, pe terenuri necălcate de picior de om, te trezeşti cu faţa la zid, dezarmat şi, brusc, redus la muţenie, când eşti adus în situaţia de a constata că nu mai e nimic de făcut, în loc să ieşi de pe limita transformată în casă a fiinţei şi să-ţi tragi, firesc, sufletul, te-ai pomenit, oho, pe coama unei alte limite, unde aerul devine irespirabil; când nu mai cauţi ajutor dinafară, orice prieten – oricât de vechi, fidel şi apropiat – e la kilometri distanţă de subterana în care te-ai pomenit îmbrâncit şi simţi că toate drumurile duc într-un SAM_2706singur loc – da, într-acolo, spre subterana ta – unde răul cel mai mare devine – de voie, de nevoie – un bine aproape desăvârşit: eşti, mai eşti viu, chiar dacă, între timp, fără să fii întrebat, ai devenit – uimitor şi de necrezut, deci, adevărat – o jumătate de om; când nu ai decât o singură soluţie, irumptă în raza tremurândă a lipsei oricărei soluţii, şi anume: să stai strâns, ghemuit în tine însuţi, atent la tot ce ţi se întâmplă în umbra deasă şi obscură a eului tău, câteodată, privit şi tratat ca o stafie – singura fantomă vie din preajma ta – proiecţie a eului tău pierdut departe de orice speranţă, entitate, cu care începi, de la un timp încolo, să te identifici şi, treptat, înveţi să respiri din ce în ce mai rar, scazi ritmurile arderii lăuntrice, care, oricum, ar devasta mii, dacă nu milioane de oameni, arzi ca lemnul verde sau – cum zicea cineva familiarizat cu ritmurile mistice impuse de boală – arzi la temperatura reptilei; când dincolo de conştientizarea iadului în care eşti obligat să exişti, rar, din ce în ce mai rar, ieşi la suprafaţă şi faci efortul de a părea normal, aproape banal, dacă nu vesel, lipsit de griji şi fericit, îţi impui liniştea şi devii pozitivist de nevoie; când totul pare iremediabil pierdut, devastat şi fără orizont – atunci când ţi se întâmplă, aşadar, toate aceste grozăvii, în esenţă, de nedescris, nu-ţi rămâne decât un singur lucru: să faci teribilul şi aproape inumanul efort de a te apropia de tine însuţi din alt unghi în condiţiile în care vechiul tău eu, laolaltă cu vechea ta viaţă, îţi flutură de la o foarte mare distanţă batista în semn de rămas-bun. Cu sufletul la gură, învaţă imposibilul: învaţă să te bucuri de faptul că din absenţa oricărei aluzii la ceea ce numim îndeobşte sănătate înveţi, suferind, milimetric, să născoceşti – alimentându-i din abundenţă rădăcinile – o vitalitate puternică, greu de clătinat. Vitalitate, din care s-ar hrăni mulţi, dacă ar avea organ pentru uimire, iar în absenţa acestuia, l-ar inventa şi, într-un târziu, ar pricepe că din lumea din care ai norocul să ieşi, din timp în timp, la suprafaţă, nu e de înţeles nimic.

Ce simplu e! va exclama un spirit adunat în mare grabă din contemporaneitatea noastră care e vai de capul ei şi care a uitat în mersul ei poticnit spre niciunde cât de complicate, Doamne, sunt lucrurile simple, profunde şi adevărate, care ni se ascund clipă de clipă, iar tu – ghemuit înlăuntrul tău, ca într-o peşteră, ca într-o miraculoasă văgăună, atinsă în treacăt cu botul de monstrul pierzaniei, obişnuit cu lumina palidă, aproape obscură, şi cu lipsa cronică de aer, familiarizat cu pesimismul din ale cărui fântâni înveţi să-ţi potoleşti setea, în zdruncinatul din temelii for lăuntric – care întâmplător sau nu îţi aparţine – încerci să faci loc unui alt tip de durere; o laşi să te locuiască din politeţea renăscută pe ruinele furiilor şi ale revoltei, când suferinţele se calmează şi scad din intensitate şi, straniu, încet, treptat, te reapropii de rădăcinile acesteia, ale suferinţei adică, din alt unghi. Subit, descoperi, uimitor – da, de necrezut, mai ai resurse, iar dacă nu dispui de ele, le inventezi în albia unei fiinţe noi şi aparent cu totul străine de cea veche, ce se stinge fără preget, cu un abia scâncind regret; ce lucrare mare se desfăşoară în adâncuri, Doamne! – cum să nu, e în afara oricărei îndoieli faptul că te poţi împrieteni cu ea, împărăteasa, imberba, tirana, nemernica, salvatoarea durere!

LecturiSAM_2724

Florin-Corneliu Popovici · Puciul irealului

(Con)Texte

Maria-Ana Tupan · Casa, sufletul, rama

Aniversări

Tudor Nedelcea · Theodor Codreanu · 70

Polemice

Magda Ursache · „Gânduri albe” pe alb

Ernst Cassirer, o repet, considera că firele care-l ţes pe homo sapiens sunt „limba, mitul, arta şi religia”. Or, noi suntem din ce în ce mai indiferenţi la stricarea limbii, de-mitificăm, paradigma de/des face ravagii în culturosferă, de-sacralizăm. Dezinteresul faţă de imaginea sinceră a României ţine tot de non-moralia, ca şi ponegrirea a tot ce ţine de românesc/românitate

Au trecut câţiva ani de când a fost dată publicităţii (la sporirea căreia România a contribuit din plin) cifra dispariţiei într-un minut, pe glob, a 20 de hectare de pădure. Eu nu vreau să toc degeaba hârtie. Scriu doar ce sunt convinsă că merită scris, ascultând de singura cenzură pe care o respect: cenzura profesională; à rebours, deoarece Puterea literară uzează de BT-ul (pentru necunoscători, BT-ul era ştampila rotundă a cenzurii realist-socialiste, cu motoare turate în forţă) corect politic. Folosesc sinceritatea ca armă şi cred că literatura nu trebuie despărţită de epitetul sinceră, la fel ca istoria reputatului Florin Constantiniu. Sinceritatea se deschide spre adevăr integral, cel despre care etnosoful anonim spune că „umblă cu capul spart” sau „bătut ca mărul”, dar care adevăr trebuie mereu repetat, oricât de inconvenabil, de inconfortabil, de imprudent ar fi.

Editura Academiei Române ■ Avanpremieră editorială

Adrian Lesenciuc

Comunicare interculturală în satul românesc

Eseu filosofic

Vasile Muscă · D.D. Roşca şi principiile unei filosofii politice

„Naţiunile pătrunse de o justificată conştiinţă a drepturilor lor nu pot fi desfiinţate de nici o putere a pământului” – scrie el, ca într-un adevărat testament al gândirii sale politice. Forţa nu se poate substitui valorilor, adevărului şi dreptăţii când intră în conflict cu ele

De pe poziţiile atât de generoase dezvoltate pe paginile Existenţei tragice se pot deriva şi principiile ferme ale unei concepţii pe care D.D. Roşca însuși a numit-o „filosofia mea practică”. Ea este constituită, mai ales, din eseurile publicate în presă în preajma şi în timpul celui de-al doilea război mondial, şi adunate apoi, în parte, şi în volumul din 1943, Puncte de sprijin. „Ele constituie împreună – notează D.D. Roşca – ceea ce aş numi cu o expresie nemţească «meine praktische Philosophie». Diferitele teme ale acestor eseuri sunt gândite toate de pe poziţiile fundamentale ale Existenţei tragice.” Numitorul comun, liantul tuturor acestor eseuri pe care le putem considera drept politice, este dat, aşadar, de concepţia teoretică generală susţinută în Existenţa tragică. Scrise aceste eseuri cu mult curaj şi o demnă atitudine civică, într-un moment când ţara se zbătea sub dictatura fascisto-antonesciană, iar partea răpită a ei sub dictatura fascisto-hortystă, ele reprezintă pagini vibrând de un cald patriotism. „Cititorul poate constata că în anii de refugiu ai Universităţii clujene de la Sibiu, a existat cineva care a avut curajul să formuleze idei ce se opuneau ideologiei ei fasciste şi încercau să apere teoretic independenţa poporului şi a trăirii noastre. Şi acest cineva a avut şi norocul să-şi poată strecura, prin sita deasă a cenzurii fasciste, aceste idei.”

Aniversări

Boris Marian · Amos Oz · 75

Semnal editorial aprilie_2015_reader-2

Cristian Fulaş · Fâşii de ruşine

Rondul de zi

Gelu Negrea · Bea, Grigore, aghiasmă!

Polemice

Andrei Marga

Alternativele Europei actuale

Clubul Ideea Europeană ■ Polemice

Gabriel Andreescu · Înscrierea la ora de religie.

Delirul care smintește România

Clubul Ideea Europeană

Elena Solunca în dialog cu Irinel Popescu

„Nu trebuie reinventată roata”

In memoriam Alexandru Vlad

Emilian Galaicu Păun · „Viaţă mai multă”

Lecturi

Adriana Teodorescu · Un roman despre moarte

Carmelia Leonte · Frumusețe, groază și langoare

Constantin Coroiu · Epistolele unui singuratic incurabil

Românii de pretutindeni

Alina Cozan · Cum trăiește românul sărbătorile departe de țara lui

■ Academia Română ■ Știri ■ Evenimente ■ Cărți

Grupaj realizat de Elena Solunca Moise

Feedback către un prieten

Constantin Lupeanu · O lume în expansiune

Marginalii

Luiza Barcan · Crucea – viaţă

Film

Festivalul internațional al Filmului de la Valladolid

Dana Duma · Sublimi dinozauri ai filmului

Călin Căliman · Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan

Corespondenţă din Ţara Sfântă

Mosari. Incursiune în lumea românească

Salon du Livre ■ 2015

Cristian Fulaş · Călător prin Paris

Tu Nu Citeşti Poezie?

Număr ilustrat cu fotografii realizate de Aura Christi (Roma)

Vă dorim lectură plăcută!

Doriți să citiți anumite articole din numărul curent dați (click aici)

Doriți să citiți revista offline în format PDF (Click aici)

Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)

Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)

Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)


Revista în format tipărit este distribuită de Editura Regală SRL (tel.: 021 317 90 81).

În format tipărit poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării:
InMedio, Relay
Cărturești – Verona București
Pasaj Universitate – București.
Abonamentele se pot face la sediul redacţiei sau prin:
Compania naţională „Poşta Romană” SA, Acta Legis SRL, Zirkon Media,
SC Orion Press Impex 2000 SRL, SC Manpres Distribution SRL.
 
Adresa redacţiei:
Asociaţia Contemporanul
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: office@contemporanul.ro; contemporanul@yahoo.com

Salvează

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest