Contemporanul » Antologiile Conte » Ion Buzaşi: Episcopul Ioan Suciu într-un interviu biografic

Ion Buzaşi: Episcopul Ioan Suciu într-un interviu biografic

Şi mai însemnate contribuţii biografice sunt „mărturiile” despre Episcopul Ioan Suciu, supranumit „episcopul tineretului” care şi-⁠a încheiat existenţa pământeană ca martir, în 1953, în sinistra temniţă comunistă de la Sighet şi-⁠şi doarme somnul de veci în „cimitirul fără cruci” de pe malul Tisei. Viaţa lui de „jertfă şi credinţă” a devenit aproape o legendă în Blaj, perpetuată prin relatările celor care au avut bucuria şi privilegiul să-⁠l cunoască, mulţi dintre ei supravieţuitori şi după 1990.

Cine a urmărit scrisul lui Ion Moldovan a observat cu uşurinţă două coordonate fundamentale, exprimând preferinţa art-nr-11-2014-pSAM_2965clară a autorului: viaţa cultural-⁠artistică (teatrală) şi trecutul istoric al Blajului, cu precădere al Mitropoliei blăjene şi al vrednicilor săi ierarhi. Cărţile sale despre actori cunoscuţi, realizate, de obicei, sub forma unor convorbiri sau evocări despre actori ca Adela Mărculescu, Daniela Vlădescu, Lucia Mureşan ş.a. aduc mărturii importante despre cinematografia şi teatrul contemporan.

Despre trecutul cultural şi religios al Blajului a scris mai multe cărţi, antologii, evocări literare, ediţii din autori blăjeni, fie singur, fie în colaborare. Dintre ierarhii Blajului a manifestat un interes aparte pentru Mitropolitul Vasile Suciu, fixând momentele biografice esenţiale, printr-⁠o inteligentă îmbinare de comentariu personal cu extrase din presa vremii, predicile şi pastoralele vlădicului ce a fost nu numai un păstor vrednic pentru arhidieceză, trăind cu bucurie şi entuziasm înfăptuirea Marii Uniri, ci şi un al doilea mare ctitor de şcoală blăjeană, edificiile şcolare de pe strada care-⁠i poartă astăzi numele, conferindu-⁠i Blajului renumele de urbe scolastică.

Şi mai însemnate contribuţii biografice sunt „mărturiile” despre Episcopul Ioan Suciu, supranumit „episcopul tineretului” care şi-⁠a încheiat existenţa pământeană ca martir, în 1953, în sinistra temniţă comunistă de la Sighet şi-⁠şi doarme somnul de veci în „cimitirul fără cruci” de pe malul Tisei. Viaţa lui de „jertfă şi credinţă” a devenit aproape o legendă în Blaj, perpetuată prin relatările celor care au avut bucuria şi privilegiul să-⁠l cunoască, mulţi dintre ei supravieţuitori şi după 1990. Pe unii dintre aceştia, Ion Moldovan i-⁠a invitat la evocarea Episcopului, a stat de vorbă cu ei stimulându-⁠le aduce­rile-⁠aminte.

Atras de ziaristică, pe care o practică nu numai cu pricepere ci şi cu pasiune, Ion Moldovan cultivă aproape toate genurile publicistice, de la ştirea sau notiţa culturală până la eseul literar. Trebuie să menţionez în treacăt, dar ca o plăcută revelaţie debutul său ca povestitor, în buna tradiţie a prozei ardelene, prin câteva pagini publicate în revistele „Blajul” şi „Acasă”.

Dintre genurile publicistice se pare că preferinţa sa se îndreaptă spre interviul literar. Situat undeva la graniţa dintre ziaristică şi literatură, interviul este o operă duală, realizată de către cel ce pune întrebările şi de cel care răspunde şi ar fi greu să spunem care are contribuţia cea mai însemnată. Fără să nedreptăţim pe cei intervievaţi, o să spunem că, în ce ne priveşte, o contribuţie mai însemnată o are cel care-⁠şi pune conlocutorii „sub semnul întrebării”, o condiţie esenţială a reuşitei interviurilor fiind calitatea întrebărilor, logica lor firească pentru o atrăgătoare, captivantă chiar, desfăşurare narativă a faptelor.

Sunt zece conlocutori ai lui Ion Moldovan, preoţi cu care a slujit uneori (Pr. Nicolae Lupea, Pr. Bernard Ştef A.A.), foşti elevi ai Blajului (scriitorul Ion Brad şi publicistul Lucian Petrescu), foste eleve care i-⁠au devenit „fiice spirituale” (Letiţia Banţa, Maria Bărbat, Viorica Lascu, Elena Moldovan, Sora Ernesta, Olimpia Stănculea). Se conturează din aceste convorbiri şi mărturii documentare un sugestiv portret biografic, după o tehnică apropiată de cea a romanului modern, a privirilor convergente: copilăria şi relaţiile familiale – evocate de Maria Bărbat, verişoara Episcopului, predicile din Catedrală, vizitaţiile canonice, urmărirea ierarhului de către Securitate etc.

Ion Brad îl vede nu numai ca un teolog, ci şi ca orator strălucit şi scriitor inspirat, citând un fragment din Rănile Domnului, un comentariu al psalmului profetic 22; toţi vorbesc despre urmărirea de către Securitate a ierarhului, arestarea sa şi sfârşitul său tart-nr-11-2014-pSAM_2964ragic „care au adus multă tristeţe şi jale în casele noastre” (Letiţia Banţa), d-⁠na Viorica Lascu concluzionează semnificativ pentru fiicele spirituale ale Episcopului că „era păstorul de care aveam nevoie în Vinerea Mare pe care Domnul ne-⁠a dat-⁠o”. Detaliul biografic, rememorat cu har de povestitor este întotdeauna semnificativ. Iată, numai două asemenea momente biografice evocate de Pr. Nicolae Lupea: în toamna anului 1948, când se înteţea prigoana împotriva Bisericii Greco-⁠Ca­tolice şi se prevestea iminenta ei trecere în ilegalitate, chiar unor preoţi le era frică să mai vină la Cate­dra­lă. Într-⁠o predică ţinută în acele zile, P.S. Ioan Su­ciu, îi mustră cu vorbele Mântuitorului că­tre Apostolul Petru, în grădina Ghetsi­ma­ni: „Simone, dormi? N-⁠ai putut priveghea cu mine un ceas”; o întâmplare revelatoare în mai 1948 când la Blaj s-⁠a sărbătorit centenarul Adunării de pe Câmpia Libertăţii. „În Catedrală, după un Te Deum, Episcopul a vorbit despre Blaj ca despre o vatră a neamului românesc. Când s-⁠a terminat, Petru Groza a ieşit cu ceilalţi din guvern… Între timp, Preasfinţitul s-⁠a dezbrăcat de ornate, apoi a ieşit din Catedrală. În faţa Catedralei era maşina lui Groza. Când l-⁠a văzut ieşind pe Preasfinţitul, a lovit cu degetul în geamul maşinii şi l-⁠a poftit înăuntru să meargă împreună spre Câmpul Libertăţii. Dar chiar atunci a sosit în faţa Catedralei, Nicolae Bălan, Mitropolitul Sibiului. Groza, când l-⁠a văzut, l-⁠a poftit şi pe el în maşină. Când să urce, a alunecat şi era cât pe ce să cadă. Preasfinţitul Suciu i-⁠a întins mâna şi Mitropolitul Bălan a zis: «Priviţi domnule prim-⁠ministru, i-⁠am prins mâna şi nu i-⁠o mai las…» Preasfinţitul Suciu i-⁠a spus: «Înaltpreasfinţite, v-⁠am întins mâna ca să vă ridic»”. Întrebat ce crede că ne-⁠a rămas mai de preţ ca învăţătură din viaţa de jertfă şi credinţă a Preasfinţitului Ioan Suciu, Pr. Ştef Bernard, spune în chip de concluzie: „Exemplu demn de cinste şi de urmat. Astăzi, poate mai mult ca oricând, cred că trebuie să urmăm exemplul lui de bun creştin, de iubitor de aproapele şi de Dumnezeu, de om al rugăciunii”.

Evocările sunt întregite de file de corespondenţă familială sau de scrisori adresate „fiicelor sale spirituale” care arată râvna duhovnicească a Episcopului şi talentul său epistolar, iar albumul fotografic, o veritabilă biografie în imagini, reconstituie momente de har şi sfinţenie ale unuia din marii ierarhi ai Blajului, aşa încât aceste pagini „emoţionante prin patetismul lor” (+ Cardinal Lucian) constituie un „memento al vieţii unui mare episcop patriot” (Emil Hurezeanu).

■ Ion Moldovan, Episcopul Ioan Suciu. Mărturii. Cuvânt înainte de + Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major. Postfaţă de Emil Hurezeanu, Editura Buna Vestire, Blaj, 2013

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest