Contemporanul » Ancheta Conte » Gheorghe Păun: Apelul de la Paris

Gheorghe Păun: Apelul de la Paris

Europa, casa noastră, „preţioasa noastră civilizaţie, pe care nimic nu o poate înlocui”, se află sub ameninţarea unei false Europe, tiranică şi utopică, promovată de „patroni” vrăjiţi de superstiţia progresului cu orice preţ, care-⁠şi caricaturizează propria istorie, îşi repudiază rădăcinile creştine, înăbuşă orice discuţie şi dezacord, făcând apel la diversiunea corectitudinii politice, la mitul falimentar al multiculturalismului. Falsa Europă este fragilă şi neputincioasă

De fapt, documentul se numeşte The Paris Statement. A Europe We Can Believe In (Declaraţia de la Paris. O Europă în care putem crede) şi poate fi găsit la http://thetrueeurope.eu/a-europe-we-can-⁠believe-⁠in/. Am ales titlul de mai sus pentru că textul – lansat în octombrie 2017 – este parcă o detaliere şi extindere la nivelul întregului continent a Apelului din februarie 2017 al academicienilor români. La opt luni după Apelul nostru, avem o convingătoare confirmare la scara Europei care ar trebui să ne pună serios pe gânduri (din păcate, am avut deja atâtea confirmări interne, care şi ele ne-⁠au pus şi ne pun pe gânduri…): da, continentul nostru are probleme serioase, se îndreaptă (este îndreptat!) într-⁠o direcţie eronată, periculoasă, care îl îndepărtează de rădăcini şi îl împing spre dezastru. Spun asta, pe nouă pagini, în 36 de paragrafe dense, mergând de la constatări şi diagnostice la sugestii de îndreptare, treisprezece „filosofi conservatori”, aşa i-⁠am văzut numiţi undeva, nume sonore, cu multe cărţi la activ, din zece ţări europene: Philippe Bénéton, Rémi Brague, Chantal Delsol, Pierre Manent (Franţa), Roman Joch (Cehia), Lánczi András (Ungaria), Ryszard Legutko (Polonia), Janne Haaland Matlary (Norvegia), Dalmacio Negro Pavón (Spania), Sir Roger Scruton (Anglia), Robert Spaemann (Germania), Bart Jan Spruyt (Olanda), Matthias Storme (Belgia).

Declaraţia trebuie citită în întregime, dacă se poate, în original, pentru că traducerile care circulă pe internet nu sunt totdeauna fidele. Voi relua aici câteva idei, care, insist, pot fi aşezate fără ezitare sub triada-⁠subtitlu a Apelului nostru: Identitate, suveranitate şi unitate naţională.

Europa, casa noastră, „preţioasa noastră civilizaţie, pe care nimic nu o poate înlocui”, se află sub ameninţarea unei false Europe, tiranică şi utopică, promovată de „patroni” vrăjiţi de superstiţia progresului cu orice preţ, care-⁠şi caricaturizează propria istorie, îşi repudiază rădăcinile creştine, înăbuşă orice discuţie şi dezacord, făcând apel la diversiunea corectitudinii politice, la mitul falimentar al multiculturalismului. Falsa Europă este fragilă şi neputincioasă. („Nu distracţiile populare şi consumul material susţin viaţa societăţii. Lipsite de idealuri mai înalte şi descurajate de multiculturalism să-⁠şi exprime patriotismul, societăţile moderne au dificultăţi în a-⁠şi găsi dorinţa de a se mai apăra.”) Suntem reglementaţi şi gestionaţi, iar multiculturalismul nu funcţionează, el duce la colonizarea ţărilor noastre şi la moartea culturii noastre. În acelaşi timp, creşte tirania tehnocratică: clasa guvernantă susţine globalizarea accelerată, care-⁠i favorizează interesele. („Vor să construiască instituţii supranaţionale pe care să le poată controla fără inconvenientele suveranităţii populare.”) S-⁠a instaurat o cultură a negării de sine, care privează generaţiile viitoare de identitate, cultură promovată, din păcate, de elita intelectuală europeană.

Trebuie, de aceea, apărată adevărata Europă.

Adevărata Europă este o comunitate de state-⁠naţiuni, emblema civilizaţiei europene este statul-⁠naţiune. Avem limba, tradiţiile şi graniţele noastre, dar suntem înrudiţi şi am recunoscut asta chiar şi atunci când am fost certaţi sau chiar în război. Patriotismul şi loialitatea civică nu ne împiedică să fim deschişi către ceilalţi, către lume, ci dimpotrivă. Adevărata Europă are rădăcini creştine. Universalismul pseudoreligios este doar o mască, impusă de imperiul banilor, iar emigraţia musulmană este, de fapt, colonizare. Moştenirea culturală este trainică şi preţioasă, ea încurajează excelenţa. Nivelarea globalizatoare, falsa libertate părtinitoare duc la individualism, izolare, lipsă de ţel, control şi reglementare, prin care clasa guvernantă a Europei doreşte să restricţioneze exprimarea politică.

Trebuie respinse pseudoreligia şi manipularea ideologică, trebuie restaurat adevăratul liberalism. Pentru aceasta, este nevoie de dezbatere publică solidă, liberă şi, mai ales, este nevoie de oameni de stat responsabili, care să lucreze pentru propriul popor, nu pentru aprobarea unei oligarhii internaţionale.

Trebuie să reînnoim unitatea şi solidaritatea naţională, fără a mai fi intimidaţi de pretenţiile multiculturalismului. Numai imperiile pot fi/ sunt multiculturale.

Trebuie respins egalitarismul exagerat şi reducerea înţelepciunii la cunoştinţe tehnice. Trebuie restaurată cultura morală. Piaţa trebuie orientată spre scopuri sociale. Nu totul este de vânzare. Creşterea economică nu este singurul criteriu. „Astăzi, gigantismul corporatist ameninţă inclusiv suveranitatea politică.”

Este nevoie de o reformă a educaţiei, pentru a „încuraja transmiterea culturii noastre comune, nu îndoctrinarea tinerelor generaţii cu o cultură a negării de sine. Profesorii şi mentorii de la fiecare nivel au datoria memoriei. Ei trebuie să fie mândri de rolul lor, ca punte între generaţiile trecute şi cele viitoare. Trebuie înnoită cultura înal­tă a Europei, alegând sublimul şi frumosul ca standard al nostru comun, respingând degradarea artelor într-⁠un soi de propagandă politică. (…) Corporaţiile şi birocraţii s-⁠au dovedit a fi slabi ges­tionari ai artelor.”

„Căsătoria este fundamentul societăţii şi baza armoniei dintre bărbat şi femeie. Este legătura intimă centrată pe susţinerea familiei şi creşterea copiilor. (…) O societate care nu promovează naşterea copiilor nu are viitor. Căsătoria şi familia sunt esenţiale.”

Noţiunea de populism este folosită acum mai ales ca o invectivă, dar avem rezerve faţă de acest lucru. „Europa are nevoie să se sprijine pe înţelepciunea adâncă a tradiţiilor ei şi nu pe sloganuri simpliste sau pe chemări emoţionale care învrăjbesc. (…) Acest nou fenomen politic [populismul] poate reprezenta o rebeliune sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe, care etichetează drept nedemocratică orice ameninţare la adresa monopolului ei asupra legitimităţii morale.” Populismul pune sub semnul întrebării dictatura sistemului şi fanatismul centrului, şi bine face. Aceasta este o dovadă că, „în contextul culturii noastre politice degradate şi sărăcite, identitatea istorică a popoarelor europene poate renaşte. Populismul trebuie reconsiderat şi pus la lucru.”

„Viitorul nostru este adevărata Europă.”

Am reluat până acum fragmentar, în rezumat, dar ultimul paragraf îl reproduc în întregime:
„36. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea. În acest moment, le cerem tuturor europenilor să ni se alăture în respingerea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale fără frontiere. Suntem îndreptăţiţi să ne iubim patriile natale şi să dorim să le transmitem copiilor noştri fiecare lucru nobil pe care noi înşine l-⁠am primit ca moştenire. Ca europeni, avem şi o moştenire culturală comună, iar această moştenire ne cere să trăim împreună în pace, ca o Europă a naţiunilor. Să reînnoim suveranitatea naţională şi să ne recuperăm demnitatea unei responsabilităţi politice comune pentru viitorul Europei!”

Cuprinzător, realist, bine formulat, dătător de speranţe.

Lucruri similare s-⁠au spus de mai multă vreme, mai apăsat sau mai voalat, dar totdeauna până acum sub semnături individuale. Este, cred, prima dată când apare un asemenea Apel colectiv; fac, iarăşi, comparaţia cu Apelul academicienilor, şi acela o surpriză pentru suporterii globalizării-⁠multiculturalismului-⁠corectitudinii politice de la noi, care au reacţionat atunci atât de zgomotos-⁠neprofesionist (neprofesionist ca intelectuali, nu ca mercenari media), însă nu i-⁠am văzut exprimându-⁠se şi în cazul de faţă (sau poate nu i-⁠am auzit eu). Să sperăm (iluzie?) că de data asta ilustrează şi ei zicerea cu „mintea de pe urmă a românului”…

Mai sper şi ca urmările Declaraţiei de la Paris să fie cele scontate, spre „sănătatea” continentului. Vorbeam şi altădată despre faptul că trăim un punct de inflexiune în evoluţia Europei, a lumii chiar, de revenire la normalitatea tradiţiei, identităţii, la naţionalismul bun. Declaraţia de la Paris este un indiciu şi un pas în această direcţie.

…Cu atât mai folositor pentru noi, pentru că se suprapune peste starea de graţie a Centenarului Marii Uniri.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest