Contemporanul » Ancheta Conte » Declaraţia de la Paris. O Europă în care să credem

Declaraţia de la Paris. O Europă în care să credem

Adevărata Europă este o comunitate de naţiuni. Avem propriile noastre limbi, tradiţii şi graniţe. Cu toate acestea, am recunoscut întotdeauna înrudirea noastră, chiar şi atunci când am fost în conflict – sau în război. Această unitate în diversitate ne pare naturală.

1. Europa ne aparţine, iar noi aparţinem Europei. Aceste tărâmuri sunt casa noastră, nu avem alta. Motivele pentru care îndrăgim Europa depăşesc capacitatea noastră de a ne explica sau justifica loialitatea. Aceasta ţine de cutume, de încercările prin care am trecut şi de momente dureroase. Este vorba de însufleţitoare iniţiative de reconciliere şi de făgăduinţa unui viitor comun. Privelişti şi evenimente obişnuite au pentru noi înţelesuri aparte – accesibile nouă, nu şi altora. Casa este locul unde lucrurile ne sunt familiare şi unde suntem recunoscuţi, indiferent de cât de departe ne-⁠au purtat paşii. Aceasta este Europa, civilizaţia noastră preţioasă şi de neînlocuit.
Europa ne este casa.

2. Europa, cu toată bogăţia şi măreţia ei, este ameninţată de o falsă conştiinţă despre sine. Această falsă Europă se închipuie ca o culme a civilizaţiei, dar, în realitate, ne va răpi casa. Ea face caz de exagerările şi distorsiunile valorilor europene autentice în vreme ce rămâne oarbă la propriile vicii. Mulţumită de sine, această falsă Europă vehiculează imagini reducţioniste, caricaturale, ale istoriei noastre, fiind iremediabil prejudiciată împotriva trecutului. Corifeii ei sunt prin elecţiune orfani şi-⁠şi imaginează că a fi orfan – a nu avea casă – e o nobilă realizare. În felul acesta, falsa Europă se mândreşte a fi precursoarea unei comunităţi universale, care nu e nici universală şi nici comunitară.
O falsă Europă ne ameninţă.

3. Patronii falsei Europe sunt fermecaţi de superstiţiile progresului inevitabil. Ei îşi închipuie că Istoria e de partea lor, ceea ce îi face trufaşi şi dispreţuitori, incapabili să recunoască defectele lumii post-⁠naţionale şi post-⁠culturale pe care o construiesc. Mai mult, ei nu cunosc izvoarele valorilor umaniste pe care ei înşişi le respectă – aşa cum facem noi. Ei ignoră, ba chiar repudiază rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp, au mare grijă să nu-⁠i ofenseze pe musulmani, despre care îşi imaginează că îşi vor însuşi cu plăcere viziunea lor seculară, multiculturală. Cufundată în prejudecăţi, superstiţii şi ignoranţă şi orbită de zadarnice, suficiente proiecţii ale unui viitor utopic, falsa Europă înăbuşă implicit opoziţia. Aceasta se face, desigur, în numele libertăţii şi toleranţei.
Falsa Europă este utopică şi tiranică.

4. Ajungem într-⁠un punct mort. Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europei nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia musulmană. Europa adevărată este în pericol din cauza presiunii sufocante exercitate de falsa Europă asupra imaginaţiei noastre. Naţiunile noastre şi cultura noastră comună sunt pustiite de iluzii şi amăgiri privitoare la ceea ce este şi ar trebui să fie Europa. Promitem solemn să rezistăm acestei ameninţări pentru viitorul nostru. Vom apăra, susţine şi promova Europa reală, Europa căreia aparţinem toţi cu adevărat. Trebuie să apăram adevărata Europă.

5. Adevărata Europa aşteaptă şi încurajează participarea activă la proiectul comun al vieţii politice şi culturale. Ideea europeană este una de solidaritate întemeiată pe acordul asupra unui corp de legi cu aplicaţie universală, dar limitat în cerinţele sale. Acest consimţământ nu a luat întotdeauna forma democraţiei reprezentative. Formele noastre de loialitate civică însă reflectă un acord fundamental asupra tradiţiilor politice şi culturale, indiferent de regimul lor. În trecut, europenii au luptat pentru a deschide sistemele politice democraţiei participative şi suntem cu adevărat mândri de această istorie. Chiar dacă au realizat acest lucru uneori prin opoziţie făţişă, ei au afirmat cu căldură că, în ciuda nedreptăţilor şi eşecurilor, tradiţiile popoarelor acestui continent sunt ale noastre. Un asemenea angajament în sprijinul reformei face din Europa un loc unde se năzuieşte permanent către încă şi mai multă justiţie. Acest spirit de progres se naşte din dragostea şi loialitatea faţă de patriile noastre. Solidaritatea şi loialitatea civică încurajează participarea activă.

6. Un spirit european al unităţii ne permite să avem încredere în ceilalţi în sfera vieţii publice, chiar şi atunci când suntem străini. Parcurile, pieţele centrale şi largile bulevarde ale oraşelor europene exprimă spiritul politic european: împărtăşim viaţa noastră comună şi res publica. Presupunem că este datoria noastră să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul societăţilor noastre. Nu suntem subiecţi pasivi sub stăpânirea unor puteri despotice, fie ele sacre sau laice. dominaţia puterilor despotice, fie sacre, fie seculare. Şi nici nu îngenunchem înaintea unor forţe istorice implacabile. A fi european înseamnă a acţiona ca subiect politic şi istoric. Noi suntem făuritorii destinului nostru comun. Nu suntem nişte subiecţi pasivi.

7. Adevărata Europă este o comunitate de naţiuni. Avem propriile noastre limbi, tradiţii şi graniţe. Cu toate acestea, am recunoscut întotdeauna înrudirea noastră, chiar şi atunci când am fost în conflict – sau în război. Această uni-tate ⁠în ⁠diversitate ne pare naturală. Acest fapt este remarcabil şi preţios. Cea mai frecventă expresie politică a unităţii în diversitate este imperiul pe care regii războinici europeni au încercat să-⁠l recreeze în secolele de după căderea Imperiului Roman. Forma imperială a dăinuit, dar predominant a fost statul-⁠naţiune, care asociază identitatea naţională cu suveranittatea. Statul-naţiune a devenit astfel semnul distinctiv al civilizaţiei europene. Statul-⁠naţiune este un semn distinctiv al Europei.

8. O comunitate naţională se mândreşte să aibă propria guvernare, lăudându-⁠se adesea cu marile sale realizări în domeniul artelor şi ştiinţelor şi intrând în competiţie cu alte naţiuni, uneori pe câmpul de luptă. Acest fapt a rănit Europa, uneori grav, dar nu a compromis niciodată unitatea noastră culturală. De fapt, s-⁠a întâmplat tocmai pe dos. Pe măsură ce statele naţionale ale Europei au devenit mai stabile şi mai distincte, o identitate europeană comună s-⁠a conturat cu şi mai multă forţă. În urma cumplitelor vărsări de sânge cauzate de războaiele mondiale din prima jumătate a secolului trecut, am simţit şi mai acut hotărârea de a ne onora moştenirea comună. Acest lucru dovedeşte profunzimea şi forţa civilizaţiei europene care este cosmopolită la propriu. Nu căutăm unitatea imperială impusă cu forţa, în schimb, cosmopolitismul european recunoaşte că dragostea patriotică şi loialitatea ne introduc într-⁠o lume mai cuprinzătoare. Nu girăm o unitate impusă, forţată.

9. Adevărata Europă a fost marcată de creştinism. Imperiul spiritual universal al Bisericii a adus unitate culturală Europei, dar a făcut-⁠o în absenţa imperiului politic. Acest lucru a permis ca loialităţile civice naţionale să înflorească în contextul unei culturi europene comune. Autonomia a ceea ce numim societate civilă a devenit o caracteristică a vieţii europene. În plus, Evanghelia creştină oferă o lege divină cuprinzătoare şi, astfel, diversitatea legilor seculare ale naţiunilor a putut fi afirmată şi onorată fără a ameninţa unitatea europeană. Nu este întâmplător faptul că declinul credinţei creştine în Europa a fost însoţit de eforturi reînnoite de a stabili unitatea politică – un imperiu de bani şi reglementări, acoperit de sentimente de universalism pseudo-religios, construit de Uniunea Europeană.
Creştinismul a încurajat unitatea culturală.

10. Europa adevărată afirmă demnitatea egală a fiecărui individ, indiferent de sex, rang sau rasă. Acest lucru apare şi din rădăcinile noastre creştine. Virtuţile noastre blânde sunt o moştenire inconfundabil creştină: corectitudine, compasiune, îndurare, iertare, pace, caritate. Creştinismul a revoluţionat relaţia dintre bărbaţi şi femei, valorizând dragostea şi fidelitatea reciprocă într-⁠un mod fără precedent. Legătura matrimonială permite bărbaţilor şi femeilor să înflorească în comuniune. Cele mai multe dintre sacrificiile pe care le facem sunt de dragul soţilor şi copiilor noştri. Acest spirit de auto-⁠dăruire este încă o contribuţie creştină la Europa pe care o iubim. Rădăcinile creştine hrănesc Europa.

11. Adevărata Europă se inspiră, de asemenea, din tradiţia clasică. Ne recunoaştem în literatura antică a Greciei şi a Romei. Ca europenii, aspirăm către măreţie, coroana virtuţilor clasice. Uneori, aceasta a condus la o concurenţă violentă pentru supremaţie. Dar, în formele sale superioare, aspiraţia către excelenţă inspiră bărbaţii şi femeile din Europa să realizeze opere muzicale şi artistice de o inegalabilă frumuseţe şi progrese extraordinare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei. Virtuţile profunde ale romanilor stăpâni pe ei şi mândria participării la viaţa civică precum şi spiritul interogaţiei filosofice moştenit de la greci nu au fost uitate niciodată în adevărata Europă. Şi aceste moşteniri sunt de asemenea ale noastre.
Rădăcinile clasice încurajează excelenţa.

12. Europa adevărată nu a fost niciodată perfectă. Susţinătorii falsei Europe nu greşesc atunci când urmăresc dezvoltarea şi reforma şi există multe realizări ale perioadei de după 1945 şi 1989 pe care se cuvine să le preţuim şi onorăm. Viaţa noastră comună este un proiect în desfăşurare, nu o moştenire osificată. Viitorul Europei se bazează însă pe o loialitate reînnoită faţă de cele mai bune tradiţii, nu pe un fals universalism care pretinde uitare şi auto-⁠repudiere. Europa nu a început cu iluminismul. Casa noastră iubită nu va fi desăvârşită cu Uniunea Europeană. Europa reală este şi va fi întotdeauna o comunitate de naţiuni care sunt deopotrivă insulare, uneori cu îndârjire astfel, şi totuşi unite de o moştenire spirituală pe care, împreună, o dezbatem, dezvoltăm, împărtăşim şi iubim.
Europa este un proiect comun.

13. Adevărata Europa este în pericol. Realizările suveranităţii poporului, rezistenţa faţă de imperiu, cosmopolitismul capabil de dragoste civică, moştenirea creştină a vieţii umaniste şi demne, raportările vii la moştenirea clasică – toate acestea se pierd. Pe măsură ce patronii falsei Europe construiesc falsa lor creştinătate a drepturilor universale ale omului, ne pierdem casa.
Ne pierdem casa.

14. Falsa Europă se mândreşte cu un devotament fără precedent faţă de libertatea umană. Cu toate acestea, libertatea este unilaterală. Trece drept eliberare de toate restricţiile: libertatea sexuală, libertatea de exprimare, libertatea de a fi „tu însuţi”. Generaţia ‘68 priveşte aceste libertăţi ca pe nişte victorii preţioase faţă de un fost regim cultural atotputernic şi opresiv. Ei se văd pe ei înşişi ca pe nişte mari eliberatori, iar păcatele lor sunt apreciate drept realizări morale nobile, pentru care întreaga lume ar trebui să le fie recunoscătoare. Predomină o falsă libertate.

15. Cu toate acestea, pentru generaţiile mai tinere ale Europei, realitatea este pe departe mai puţin aurită. Libertinajul hedonist duce adesea la plictiseală şi la un profund sentiment al lipsei de finalitate. Instituţia căsătoriei a slăbit. Legănaţi de talazurile libertăţii sexuale, dorinţele intense ale tinerilor noştri de a se căsători şi a întemeia o familie sunt adesea frustrate. Libertatea care frustrează dorinţele cele mai profunde ale inimii noastre devine un blestem. Societăţile noastre par să cadă în individualism, izolare şi lipsă de sens. În loc de libertate, suntem condamnaţi la conformismul vid al unei culturi orientate spre consum şi manipulate mediatic. Este datoria noastră să rostim adevărul: Generaţia ‘68 a distrus fără să construiască ceva în loc. Au creat un gol ce s-⁠a umplut treptat cu reţele de socializare, turism ieftin şi pornografie. Predomină individualismul, izolarea şi lipsa de scop.

16. În timp ce auzim osanale la adresa libertăţii fără precedent, viaţa europeană este din ce în ce mai strict reglementată. Regulile – adesea confecţionate de tehnocraţi fără chip aflaţi în cârdăşie cu mari grupuri de interese – guvernează relaţiile noastre de lucru, deciziile de afaceri, calificările educaţionale, ştirile şi mijloacele de divertisment. Iar Europa caută să înăsprească reglementările existente privind libertatea de exprimare, o libertate europeană aborigenă – libertatea manifestărilor conştiinţei. Obiectivele acestor restricţii nu sunt obscenitatea sau alte atacuri asupra decenţei în viaţa publică. În schimb, guvernanţii Europei doresc să limiteze discursul cu vădită tentă politică. Liderii politici care rostesc adevăruri inconvenabile despre islam şi imigraţie sunt trimişi în justiţie. Corectitudinea politică impune tabuuri ferme în cazul atacurilor la adresa status quo-⁠ului, autorii lor fiind ţintuiţi la stâlpul infamiei. Falsa Europă nu încurajează cu adevărat o cultură a libertăţii. Promovează o cultură a omogenităţii dictată de piaţă şi a conformităţii impuse politic.
Suntem reglementaţi strict şi conduşi.

Cea mai frecventă expresie politică a unităţii în diversitate este imperiul pe care regii războinici europeni au încercat să-⁠l recreeze în secolele de după căderea Imperiului Roman. Forma imperială a dăinuit, dar predominant a fost statul-⁠naţiune, care asociază identitatea naţională cu suveranitatea. Statul-⁠naţiune a devenit astfel semnul distinctiv al civilizaţiei europene. Statul-⁠naţiune este un semn distinctiv al Europei

17. Europa cea falsă se mai mândreşte şi cu un militantism fără precedent în slujba egalităţii. Se pronunţă împotriva discriminării declarând că acceptă toate rasele, religiile şi identităţile. Aici s-⁠au făcut progrese reale, dar în condiţiile unei rupturi utopice de realitate. Ultima generaţie s-⁠a angajat într-⁠un grandios proiect multicultural. A cere sau chiar a promova asimilarea noilor veniţi musulmani la manierele şi moravurile noastre, mai puţin la religia noastră, a fost considerată drept o nedreptate grosolană. Principiul egalităţii, ni s-⁠a spus, cere să renunţăm la orice indiciu că noi credem în superioritatea culturii noastre. În mod paradoxal, proiectul multicultural al Europei, care neagă rădăcinile creştine ale Europei, se ocupă de idealul creştin al carităţii universale într-⁠o formă exagerată şi nesustenabilă. Se pretinde popoarelor europene o sfinţenie a lepădării de sine. Urmează să acceptăm colonizarea propriilor patrii şi prăbuşirea culturii noastre încununată de gloria a douăzeci şi unu de secole, un sacrificiu colectiv de dragul unei noi comunităţi globale a păcii şi prosperităţii care abia acum se naşte. Multiculturalismul este inoperant.

18. E multă rea credinţă în această gândire. Majoritatea celor aflaţi la guvernare consideră superioritatea culturii europene ca fiind de la sine înţeleasă – ceea ce nu trebuie afirmat în public în moduri care ar putea jigni imigranţi. Având în vedere superioritatea, ei cred că asimilarea se va întâmpla în mod natural şi rapid. Ca un ecou ironic al gândirii imperialiste a vechilor guvernanţi europeni, se presupune că, prin legile naturii sau ale istoriei, „ei” vor deveni neapărat asemeni „nouă” şi este de neconceput ca lucrurile să se petreacă şi invers. Între timp, multiculturalismul oficial a fost implementat ca un instrument terapeutic pentru gestionarea tensiunilor culturale nefericite, dar „temporare”.
Creşte reaua credinţă.

19. Există şi mai multă rea credinţă într-⁠o chestiune cu implicaţii grave. În intervalul de timp al ultimei generaţii un segment tot mai mare al clasei guvernante a ajuns la concluzia că propriul său interes constă în globalizarea accelerată. Ei doresc să construiască instituţii supranaţionale pe care să le poată controla fără inconvenientele suveranităţii popoarelor. Este din ce în ce mai clar că „deficitul democratic” al Uniunii Europene nu este o simplă chestiune tehnică ce trebuie remediată prin mijloace tehnice. Mai degrabă, acest deficit necesită un angajament fundamental şi este apărat cu zel. Fie că sunt legitimate de presupuse necesităţi economice, fie că dezvoltă în mod autonom o lege internaţională privind drepturile omului, mandarinii supra-naţionali ai instituţiilor UE confiscă viaţa politică a Europei, răspunzând tuturor provocărilor cu un răspuns tehnocratic: nu există alternativă. Aceasta este tirania blândă, dar din ce în ce mai reală cu care ne confruntăm.
Creşte tirania tehnocratică.

20. Hybris-⁠ul falsei Europe devine acum evident, în ciuda eforturilor uriaşe ale partizanilor săi de a o îmbrăca în iluzii confortabile. Mai presus de toate, Europa falsă este descoperită a fi mai slabă decât şi-⁠a imaginat cineva. Distracţiile populare şi consumul de materiale nu susţin viaţa civică. Văduvite de idealuri mai înalte şi descurajate să-⁠şi exprime mândria patriotică de ideologia multiculturalistă, societăţile noastre cu greu îşi mai pot mobiliza voinţa de a se apăra. În plus, încrederea civică şi coeziunea socială nu mai sunt stimulate de o retorică incluzivă sau de un sistem economic impersonal dominat de gigantice corporaţii internaţionale. Din nou, trebuie să fim cinstiţi: societăţile europene se erodează dramatic. Dacă deschidem ochii, constatăm o intensificare a puterii guvernamentale, a managementului social şi a îndoctrinării educaţionale. Nu este vorba doar de teroarea islamică ce aduce soldaţi înarmaţi până în dinţi pe străzile noastre. E nevoie să intervină jandarmeria pentru a potoli protestele violente împotriva autorităţilor şi chiar pentru a controla mulţimile de fani beţi ai fotbalului. Fanatismul loialităţii noastre faţă de fotbal este o manifestare disperată a nevoii profunde de solidaritate, o nevoie ce nu-⁠şi află satisfacţia în falsa Europă. Falsa Europă e fragilă şi neputincioasă.

21. Clasele intelectuale ale Europei sunt, din păcate, printre principalii partizani ideologici ai Europei false. Fără îndoială, universităţile noastre sunt una dintre gloriile civilizaţiei europene. Dar, în vreme ce odinioară ele căutau să transmită fiecărei noi generaţii înţelepciunea veacurilor trecute, astăzi majoritatea universităţilor echivalează gândirea critică cu o simplistă repudiere a trecutului. Steaua polară a spiritului european a fost disciplina riguroasă a onestităţii şi obiectivităţii intelectuale. Dar, la ultimele două generaţii, acest ideal nobil a fost transformat. Ascetismul care odinioară a căutat să elibereze mintea de tirania opiniilor dominante a devenit o rezervă suficientă şi necritică faţă de tot ceea ce este al nostru. Această poziţie de repudiere culturală funcţionează ca o modalitate ieftină şi facilă de a fi „critică”. În răstimpul ultimei generaţii, ea a fost repetată în sălile de curs, devenind o doctrină, o dogmă. Afilierea la acest crez este luată drept un simptom de iluminare, de superioritate spirituală. În consecinţă, universităţile noastre sunt acum agenţi activi ai necontenitei distrugeri culturale. S-⁠a instalat o cultură a repudierii.

22. Guvernanţii noştri promovează drepturile omului. Se ocupă de combaterea schimbărilor climatice. Dezvoltă o economie de piaţă mai integrată la nivel global şi armonizează politicile fiscale. Monitorizează progresul către egalitatea de gen. Fac atât de mult pentru noi! Ce contează prin ce mecanisme îşi exercită funcţiile? Ce contează dacă popoarele europene devin tot mai sceptice în privinţa magistraturii lor?
Elite arogante fac paradă de virtutea lor.

23. Scepticismul în creştere este pe deplin justificat. Astăzi, Europa este dominată de un materialism lipsit de finalitate ce pare incapabil să motiveze bărbaţii şi femeile să aibă copii şi să formeze familii. Cultură repudierii privează generaţia viitorului de sentimentul identităţii. Există în unele din ţările noastre teritorii în care musulmanii trăiesc ignorând legile locale, ca şi cum ar fi colonialişti, mai curând decât membri ai naţiunilor noastre. Individualismul ne izolează unii de alţii. Globalizarea transformă perspectivele de viaţă ale unor milioane de oameni. Când sunt luaţi la întrebări, guvernanţii spun că lucrează doar pentru a face faţă inevitabilului şi necesităţilor implacabile. Nici un alt curs nu este posibil şi e lipsit de sens să te opui. Lucrurile nu pot fi altfel. Celor care ridică obiecţii, se îndoiesc, le spun că suferă de nostalgie – pentru care merită să fie condamnaţi moral ca rasişti sau fascişti. Pe măsură ce diviziunile sociale şi neîncrederea civică devin mai evidente, viaţa publică europeană devine tot mai nervoasă, mai arţăgoasă şi nimeni nu poate spune unde se vor sfârşi toate acestea. Nu trebuie să continuăm pe această cale. Trebuie să răsturnăm tirania falsei Europe.

Există alternativă.

24. Lucrarea de reînnoire începe cu auto-cunoaşterea teologică. Pretenţiile universaliste şi universalizante ale Europei false o arată a fi un surogat de afacere religioasă, împănată cu felurite credinţe – şi anateme. Acesta este opiumul puternic care paralizează Europa ca organism politic. Trebuie să insistăm că aspiraţiile religioase sunt în mod firesc provincia religiei, nu a politicii, cu atât mai puţin a unei administraţii birocratice. Pentru a ne recupera calitatea de subiecţi politici şi istorici, este imperativ să re-⁠secularizăm viaţa publică europeană. Trebuie să refuzăm surogatul de religie.

25. Aceasta presupune să renunţăm la limbajul politicianist care evită responsabilitatea şi favorizează manipularea ideologică. Toată vorbăraia despre diversitate, incluziune şi multiculturalism este goală. Adesea, un astfel de limbaj este folosit ca o modalitate de a masca eşecurile noastre prezentându-⁠le ca realizări. Destrămarea solidarităţii sociale este „de fapt” un semn de întâmpinare, toleranţă şi incluziune. Acesta este un limbaj de marketing, o limbă menită să ascundă realitatea, mai degrabă decât să o lumineze. Trebuie să recuperăm respectul faţă de realitate. Limbajul este un instrument delicat şi este degradat când e folosit ca un ciomag. Ar trebui să fim patroni ai decenţei de limbaj. Recursul la denunţ oferă măsura decadenţei momentului pe care îl trăim. Nu trebuie să tolerăm intimidarea verbală, cu atât mai puţin ameninţările cu moartea. Trebuie să-⁠i protejăm pe cei care vorbesc cu sens, chiar dacă punctele lor de vedere ne par greşite. Viitorul Europei trebuie să fie liberal în cel mai bun sens, ceea ce înseamnă libertatea dezbaterilor publice de substanţă, fără ameninţări cu violenţă sau coerciţie.
Trebuie să restaurăm liberalismul autentic.

26. Pentru a risipi vraja falsei Europei şi a cruciadei sale utopice, pseudo-⁠religioase, menite să creeze o lume fără frontiere e nevoie să încurajăm un nou tip de guvernare şi un nou tip de om de stat. Un bun lider politic guvernează destinul unui anumit popor. Un bun om de stat vede moştenirea noastră europeană şi tradiţiile noastre naţionale distincte ca pe nişte daruri magnifice şi dătătoare de viaţă, dar şi fragile. El nu respinge acea moştenire, nici nu riscă să piardă totul de dragul unor vise utopice. Astfel de conducători îşi doresc onorurile acordate lor de propriul popor; nu tânjesc după aprobarea „comuni-
tăţii internaţionale”, care este, de fapt, aparatul de relaţii publice al unei oligarhii.
Avem nevoie de oameni de stat responsabili.

27. Recunoscând specificul naţiunilor europene şi pecetea lor creştină, nu trebuie să fim uimiţi în faţa pretenţiilor false ale multiculturaliştilor. Imigraţia fără asimilare este colonizare, iar aceasta trebuie respinsă. E firesc să ne aşteptăm ca imigranţii din ţările noastre să se integreze în naţiunile noastre şi să ne adopte modul de viaţă. Această aşteptare trebuie să fie susţinută de o politică temeinică. Discursul multiculturalist a fost importat din America. Dar imensa epocă a imigraţiei americane a fost la începutul secolului al XX-⁠lea, într-⁠o perioadă de creştere economică rapidă, într-⁠o ţară aproape lipsită de servicii sociale şi cu o conştiinţă foarte puternică a identităţii naţionale, în care imigranţii urmau să fie asimilaţi. După ce a admis un număr mare de imigranţi, America şi-⁠a închis uşile timp de două generaţii. Europa trebuie să înveţe din această experienţă americană mai degrabă decât să adopte ideologii americane contemporane. Această experienţă ne arată că locul de muncă este un puternic motor de asimilare, că un sistem generos de servicii sociale poate împiedica asimilarea şi că o conducere politică prudentă poate dicta uneori reduceri ale imigraţiei – chiar şi reduceri drastice. Nu trebuie să permitem unei ideologii multiculturale să ne deformeze judecăţile politice prvitoare la modul ideal de a servi binele comun, care cere comunităţilor naţionale suficientă unitate şi solidaritate pentru a-⁠şi vedea binele ca fiind comun.
Ar trebui să înnoim unitatea şi solidaritatea naţională.

28. După cel de-⁠al doilea război mondial, Europa de Vest a cultivat democraţii viguroase. După prăbuşirea Imperiului Sovietic, naţiunile din Europa Centrală şi-⁠au restabilit vitalitatea civică. Acestea sunt cele mai preţioase realizări ale Europei, dar ele se vor pierde, dacă nu ne vom ocupa de imigraţie şi schimbările demografice survenite în viaţa naţiunilor noastre. Numai imperiile pot fi multiculturale, ceea ce va deveni şi Uniunea Europeană dacă nu reuşim să facem din solidaritate şi unitate civică criteriile după care să evaluăm politicile privitoare la imigraţie şi strategiile de asimilare. Numai imperiile sunt multiculturale.

29. Mulţi cred în mod greşit că Europa este tensionată doar de controverse legate de imigraţie. În realitate, aceasta nu este decât o faţetă a unei degringolade sociale mai generale care trebuie inversată. Trebuie să recuperăm demnitatea unor anumite roluri în societate. Părinţii, profesorii şi lumea academică au datoria de a-⁠i forma pe cei încredinţaţi lor pentru a le fi tutori. Trebuie să rezistăm expertizei în detrimentul înţelepciunii, tactului şi căutărilor unei vieţi culturale. Nu poate exista o reînnoire a Europei fără respingerea hotărâtă a egalitarismului exagerat şi a reducerii înţelepciunii la cunoştinţe tehnice. Noi susţinem realizările politice ale epocii moderne. Fiecare bărbat sau femeie ar trebui să aibă un vot egal. Drepturile de bază trebuie protejate. Dar o democraţie sănătoasă necesită ierarhii sociale şi culturale care încurajează urmărirea excelenţei şi-⁠i onorează pe cei care servesc binele comun. Trebuie să reinstaurăm un sentiment al măreţiei spirituale şi să-⁠i oferim onoarea cuvenită, astfel încât civilizaţia noastră să poată contracara puterea tot mai mare a averii, pe de o parte, şi a divertismentului vulgar, pe de altă parte. O ierarhie autentică e izvor de bunăstare socială.

30. Demnitatea umană este mai mult decât dreptul de a fi lăsat în pace, iar doctrinele drepturilor universale ale omului nu epuizează exigenţele justiţiei, cu atât mai puţin binele. Europa trebuie să ajungă la un nou consens asupra culturii morale, astfel încât populaţia să poată fi îndrumată spre o viaţă virtuoasă. Nu trebuie să permitem o viziune falsă a libertăţii prin care să împiedicăm justiţia de la folosirea judicioasă a legii pentru a stârpi viciul. Europa nu poate înflori fără reafirmarea aspiraţiei comune la comportament corect şi excelenţă umană. O cultură a demnităţii izvorăşte din decenţă şi din îndeplinirea îndatoririlor ce ne revin în rostul nostru civic. Trebuie să restabilim respectul reciproc dintre toate clasele sociale în conformitate cu o societate care apreciază contribuţiile tuturor.
Trebuie să restaurăm cultura morală.

31. Deşi recunoaştem aspectele pozitive ale economiei de piaţă, ne opunem ideologiilor care încearcă să totalizeze logica pieţei. Nu putem permite ca totul să fie vândut. Funcţionale necesită statul de drept, iar domnia legii ar trebui să vizeze mai mult decât o simplă eficienţă economică. De asemenea, pieţele funcţionează cel mai bine atunci când sunt integrate în instituţii sociale puternice organizate pe principii proprii, nu în funcţie de politicile pieţii. Creşterea economică este benefică, dar reprezintă bunul suprem. Pieţele trebuie să fie orientate către scopuri sociale. În zilele noastre, gigantismul corporativ ameninţă chiar şi suveranitatea politică. Naţiunile trebuie să coopereze pentru a ţine în frâu aroganţa şi iraţionalismul forţelor economice globale. Susţinem exercitarea prudentă a puterii guvernamentale pentru susţinerea unor bunuri sociale lipsite de relevanţă economică.
Pieţele trebuie să fie orientate către scopuri sociale.

32. Considerăm că Europa are o istorie şi o cultură vrednice de a fi susţinute. Totuşi, universităţile noastre trădează adesea moştenirea noastră culturală. Trebuie să reformăm programele educaţionale pentru a stimula transmiterea culturii noastre comune, mai degrabă decât să indoctrinăm tinerii cu o cultură a repudierii. Profesorii şi mentorii de la toate nivelele au o datorie faţă de memorie. Ei ar trebui să fie mândri de rolul lor de mijlocitori între generaţiile trecute şi cele viitoare. De asemenea, trebuie să reînnoim cultura înaltă a Europei prin statuarea sublimului şi frumosului ca standard comun şi prin respingerea degradării artelor într-⁠un fel de propagandă politică. Acest lucru va necesita cultivarea unei noi generaţii de patroni. Corporaţiile şi birocraţia s-⁠au dovedit a fi slabi diriguitori ai artelor. Educaţia are nevoie de reformă.

33. Căsătoria este fundamentul societăţii civile şi izvorul armoniei dintre bărbaţi şi femei. Este legătura intimă organizată în jurul susţinerii unei gospodării şi al creşterii copiilor. Susţinem că rolurile noastre fundamentale în societate şi ca fiinţe umane sunt acelea de taţi şi mame. Căsătoria şi copiii sunt parte integrantă a oricărei viziuni a înfloririi umane. Copiii necesită sacrificii de la cei care îi aduc pe lume. Acest sacrificiu este nobil şi trebuie să fie onorat. Sprijinim politici sociale înţelepte pentru a încuraja şi consolida căsătoria, întreţinerea şi creşterea copilului. O societate care nu e bucuroasă de copii nu are viitor.
Căsătoria şi familia sunt esenţiale.

34. În Europa există astăzi o profundă îngrijorare în jurul termenului de „populism” – deşi sensul termenului nu e clar definit şi e folosit mai ales în sens peiorativ. Avem rezerve în această privinţă. Europa trebuie să recurgă la înţelepciunea profundă a tradiţiilor ei, în loc să se refugieze în sloganuri simpliste şi apeluri emoţionale de natură să creeze discordie. Totuşi, recunoaştem că acest nou fenomen politic poate reprezenta o răzvrătire sănătoasă împotriva tiraniei falsei Europe, care etichetează ca „antidemocratică” ori-ce ameninţare la adresa monopolului său asupra legitimităţii morale. Aşa-⁠numitul „populism” provoacă dictatura status-⁠quo-⁠ului, „fanatismul centrului”, şi pe bună dreptate. Este un semn că, în pofida culturii noastre politice degradate şi sărăcite, agenţia istorică a popoarelor europene poate renaşte. Populismul ar trebui să fie abordat.

35. Respingem ca falsă afirmaţia că nu există o alternativă responsabilă la solidaritatea artificială, lipsită de suflet a unei pieţe unificate, a unei birocraţii transnaţionale şi a divertismentului. Pâinea şi circul nu sunt suficiente. Alternativa responsabilă este adevărata Europă. Viitorul nostru este adevărata Europă.

36. În momentul de faţă, cerem tuturor europenilor să ni se alăture în respingerea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale fără frontiere. Ne iubim mult patria şi căutăm să predăm copiilor noştri orice lucru nobil pe care l-⁠am primit ca moştenire. În calitate de europeni, avem o moştenire comună, iar acest patrimoniu ne cere să trăim împreună în pace ca o Europă a naţiunilor. Să reînnoim suveranitatea naţională şi să recuperăm demnitatea unei responsabilităţi politice comune faţă de viitorul Europei. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea.

Philippe Bénéton (Franţa)
Rémi Brague (Franţa)
Chantal Delsol (Franţa)
Roman Joch (Cehia)
Lánczi András (Ungaria)
Ryszard Legutko (Polonia)
Pierre Manent (Franţa)
Janne Haaland Matlary (Norvegia)
Dalmacio Negro Pavón (Spania)
Roger Scruton (Anglia)
Robert Spaemann (Germania)
Bart Jan Spruyt (Olanda)
Matthias Storme (Belgia)

Traducere din limba engleză de
Maria-⁠Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest