Contemporanul » Ancheta Conte » Andrei Filotti: Transdisciplinaritatea şi gospodărirea apei

Andrei Filotti: Transdisciplinaritatea şi gospodărirea apei

Aplicând aceste principii la domeniul gospodăririi apelor se poate constata că, până la sfârşitul anului 1989, activitatea de gospodărire a apelor din România era axată în primul rând pe un amplu program de investiţii, ceea ce punea pe prim plan gospodărirea cursurilor de apă. Din punct de vedere filosofic, sistarea bruscă a investiţiilor după 1989 a creat o anomalie a cărei rezolvare impune definirea unei noi paradigme

În studiul diferitelor discipline tehnologice, un obiectiv esenţial îl constituie determinarea locului actual al disciplinei respective şi al direcţiilor în care disciplina urmează să se dezvolte în viitor. Cercetătorii evoluţiei tehnologice au arătat că dezvoltarea istorică a ştiinţei este discontinuă, în această privinţă fiind de remarcat studiile lui Alexandre Koyré despre revoluţiile ştiinţifice, dezvoltate şi sistematizate de Thomas Samuel Kuhn, care introduce în studiile de istorie a ştiinţei noţiunea de schimbare a paradigmei. Pe de altă parte, în analizele istorice, trebuie ţinut seama de faptul că dezvoltarea ştiinţifică este strâns corelată de mediul natural, economic şi social din momentul şi din locul în care are loc activitatea ştiinţifică studiată, fapt scos în evidenţă încă din 1931 de fizicianul Boris Mihailovici Gessen la cel de al doilea congres de istorie a ştiinţei de la Londra, punând bazele epistemologiei istorice. Acelaşi mod de gândire poate fi găsit şi în viziunea filosofică a lui Martin Heidegger care, analizează legătura dintre prezenţă şi temporalitate şi care introduce noţiunile filosofice de existenţă concretă şi de existenţă brută. În sfârşit, o contribuţie importantă pentru studiile istorice o constituie sociologia fenologică elaborată de Alfred Schütz.

Aplicând aceste principii la domeniul gospodăririi apelor se poate constata că, până la sfârşitul anului 1989, activitatea de gospodărire a apelor din România era axată în primul rând pe un amplu program de investiţii, ceea ce punea pe primul plan gospodărirea cursurilor de apă. Din punct de vedere filosofic, sistarea bruscă a investiţiilor după 1989 a creat o anomalie a cărei rezolvare impune definirea unei noi paradigme, în care să se pună un accent mai important pe toate tipurile de apă din natură şi pe întreaga suprafaţă a bazinelor hidrografice. Privite prin prisma viziunii lui Alfred Schütz, noile condiţii modifică radical raporturile dintre consociaţi şi contemporani. Dacă anterior, în ceea ce reprezintă acum lumea predecesorilor, întreaga activitate putea fi concentrată în organismele de gospodărire a apelor, care concepeau, executau şi exploatau lucrările hidrotehnice, cu minime constrângeri din exterior, noile condiţii impun să se ţină seama de corelaţiile strânse dintre ape şi activităţile de pe suprafaţa bazinului, precum şi de influenţele exercitate de ape asupra altor elemente ale mediului.

Dintre încercările de a găsi o soluţie, trebuie menţionată în primul rând „Directiva pentru stabilirea unui cadru privind măsurile comunitare în domeniul politicii apei”, adoptată de Parlamentul European în anul 2000. Directiva este un document politic care, fără îndoială, are importanţă pentru activitatea organizaţiilor care se ocupă de apele din ţările membre ale Uniunii Europene, dar care ignoră progresele recente în domeniul epistemologiei. În contrast cu această soluţionare birocratică, principiile care trebuie avute în vedere pentru găsirea unei noi paradigme care să ducă la rezolvarea anomaliei prezente din ramura gospodăririi apelor sunt: abordarea holistică, aplicarea teoriei sistemelor complexe adaptive şi metodologia transdisciplinară.

În bazinele hidrografice nu apar doar probleme legate de ape, ci şi probleme legate de ecologia zonei, de utilizarea teritoriului şi de cerinţele social-⁠⁠⁠economice ale populaţiei care trăieşte pe teritoriul bazinului, lista nefiind limitativă. Între toate aceste domenii există o interdependenţă, în sensul că fiecare activitate este influenţată de celelalte şi la rândul ei le influenţează pe acestea. De aceea, studiile privind bazinele hidrografice trebuie abordate în mod holistic, acceptându-⁠⁠⁠se punctul de vedere că proprietăţile unui sistem nu pot fi determinate şi explicate prin însumarea analizei elementelor componente şi că sistemul, în ansamblul său, determină modul de comportare a elementelor sale. Niciun element al unui întreg nu poate fi pe deplin înţeles, dacă nu se consideră legăturile sale cu întregul. Principiul, care derivă din entelehia lui Aristotel, a fost enunţat încă din 1924 de cercetătorul sud-⁠⁠⁠african Jan Cristiaan Smuts, şi a fost apoi dezvoltat filosofic de Adolf Meyer-⁠⁠⁠Abich, care, în 1940, a expus conceptul de holism dintr-⁠⁠⁠o persectivă ontologică şi epistemologică. Abordarea holistică a fost aplicată cu succes în domenii extrem de variate; importanţa acestei abordări în domeniul de care ne ocupăm, adică exclusiv de ape şi de mediu, este scoasă în evidenţă prin înfiinţarea, la Zagreb, a unei organizaţii internaţionale specializate, anume Asociaţia pentru Promovarea Abordării Holistice a Mediului Înconjurător care, începând din 2011, publică o revistă trimestrială dedicată exclusiv acestui domeniu.

În cazul unei abordări holistice, bazinele hidrografice trebuie încadrate în categoria sistemelor complexe adaptive şi trebuie studiate, făcând apel la metodologiile adecvate pentru analiza acestor sisteme. Sistemele complexe adaptive se bucură în prezent de atenţia a numeroşi cercetători, fiind de relevat, în mod special, studiile efectuate de Institutul Santa Fe din oraşul Santa Fe, statul New Mexico, Statele Unite, înfiinţat în 1984. Prezentând metodele de studiu specifice, Owen Barder arată că administrarea adaptivă a unor proiecte impune angrenarea a trei factori motori ai evoluţiei şi anume:

● Variaţia, care dă participanţilor libertatea de a experimenta,

● Funcţiile de conformitate care permit definirea unor obiective cuantificabile,

● Selectivitatea efectivă, care să asigure extinderea elementelor care duc la ameliorări sau sistarea celor care duc la rezultate defavorabile. Este important de scos în evidenţă că, în acest caz, prin element nu se înţeleg doar activităţile din cadrul proiectului, ci şi ansamblul de politici, reglementări şi instituţii care dirijează proiectul respectiv.

Pentru realizarea unei adaptări iterative, Lane Andrews şi colaboratorii săi recomandă patru etape, care sunt aplicabile nu doar în gospodărirea apelor anume:

● În primul rând, concentrarea activităţilor asupra unor probleme identificate şi definite la nivel local. (Această cerinţă este de o importanţă deosebită, şi pentru a da un exemplu concret, dacă se studiază bazinul Bahluiului, problemele acestui bazin nu trebuie definite la Bucureşti sau la Bruxelles, ci la Hârlău, Podu Iloaiei şi Iaşi).

● crearea unui mediu decizional pentru sistemul respectiv care să încurajeze experimentarea,

● includerea în experimentare a unor bucle de conexiune inversă care să faciliteze o corectare rapidă a erorilor şi o ameliorare progresivă a rezultatelor,

● în sfârşit, antrenarea în executarea proiectului a unor cadre cu specialităţi variate, care să asigure că modificările sau reformele studiate sunt viabile, legitime, relevante şi sustenabile.

În domeniul gospodăririi apelor toate studiile efectuate au arătat că nu se pot realiza asemenea rezultate doar prin organe administrative, ci este necesară înfiinţarea unor consilii în care să fie angrenaţi reprezentanţi ai tuturor activităţilor de pe suprafaţa bazinelor hidrografice, consilii a căror activitate să fie bazată pe principiile unei conduceri adaptive.

În sfârşit, transdisciplinaritatea reprezintă un semnificativ pas înainte în procesul de cunoaştere faţă de metodele de analiză utilizate anterior, cum sunt monodisciplinaritatea, aplicată în prezent aproape exclusiv în domeniul gospodăririi apelor în România, multidisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea. Pentru studiul unor sisteme de complexitate mare, în general, cele pentru studiul cărora trebuie avute în vedere criterii tehnice, naturale, economice şi sociale, este necesară realizarea unui salt calitativ, definit ca o integrare a procesului de cunoaştere. Această integrare este rezultatul redefinirii obiectului studiului în cadrul unei unităţi a tuturor formelor de cunoaştere, prin crearea unui meta-⁠⁠⁠limbaj care să permită exprimarea comună a noţiunilor specifice disciplinelor participante. Unul din cei mai importanţi cercetători care au studiat transdisciplinaritatea este fizicianul francez de origine română Basarab Niculescu, care este şi unul din principalii fondatori, în 1987, ai Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare de la Paris. În ultimii ani, metoda a generat interesul în numeroase ţări, unde au fost înfiinţate instituţii a căror activitate este îndreptată exclusiv spre aplicarea acestei metodologii, unele având denumiri ciudate cum este Institutul de Ecoalfabetizare şi Dialog al Cunoaşterii din Xalapa-⁠⁠⁠Enriquez, Statul Vera Cruz, Mexic, altele cu locaţii exotice cum este Institutul de Tehnologie Transdisciplinară din Nalcik, Republica Cabardino-⁠⁠⁠Balcară.

Aceste principii au fost aplicate în proiecte legate de ape din diferite ţări ale lumii, printre care Statele Unite, Africa de Sud, Israel, Tailanda, precum şi ţări în curs de dezvoltare ca Burkina Faso, Mali şi altele, demonstrând că aplicarea lor practică este posibilă şi poate duce la găsirea unor soluţii viabile în numeroase cazuri concrete. În ceea ce priveşte aplicarea metodelor specifice sistemelor adaptive în România, se poate face doar observaţia că „e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.

Expunerea făcută are rolul de a demonstra că, atât în sectorul gospodăririi apelor, ca şi în multe alte domenii ale economiei, devine absolut necesară utilizarea unor metode moderne de cercetare ştiinţifică. Se impune o schimbare radicală a activităţii tuturor organismelor implicate in gospodărirea raţională a resurselor de apă pentru a depăşi rămânerile în urmă care se înregistrează în prezent în România, ţară care să-⁠⁠⁠şi desfăşoare activitatea la nivelul ştiinţific mondial din prezent.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Theodor Codreanu

Theodor Codreanu (n. 1 aprilie 1945, Sârbi, jud. Vaslui). Critic şi istoric literar, prozator şi publicist, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Theodor Codreanu este autorul a peste patruzeci de cărţi, colaborând la numeroase publicaţii din ţară [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest