Actualități - Comunicate

Elena Solunca Moise: Academia Română – Ştiri – Evenimente – Cărţi

■ Academia Română ■ Ştiri ■ Evenimente ■ Cărţi

O personalitate exemplară a dreptului românesc

O sesiune ştiinţifică specială, organizată de Institutul de Cercetări Juridice (ICJ) „Andrei Rădulescu” al Academiei Române a fost dedicată lui Constantin Bosianu cu prilejul bicentenarului naşterii sale (1815-⁠1882). Personalitate complexă a vieţii politice româneşti, excelent jurist, magistrat de primă clasă, membru de onoare al Academiei Române, C. Bosianu a contribuit la adoptarea a mai multe legi în domeniul juridic. După absolvirea liceului „Sf. Sava”, C. Bosianu primeşte o bursă care îi permite să-⁠şi continue studiile la Anvers şi Paris, îşi dă licenţa în litere şi doctoratul în drept. Revenit în ţară, desfăşoară o bogată activitate unionistă, ajunge secretar al mişcării divanului ad-⁠hoc di Ţara Românească, l-⁠a votat pe Al. Ioan Cuza şi apoi se remarcă în procesul de modernizare a ţării. Apreciat de domnitor, C. Bosianu este numit judecător la Înalta Curte de Justiţie, pentru ca, din 1864, să fie vicepreşedinte al Consiliului de Stat, iar din anul următor preşedinte al Consiliului de Miniştri. În această din urmă funcţie, a avut un aport benefic în modernizarea statului român prin mai multe legi dintre care menţionăm doar legea organizării judecătoreşti, a lucrărilor publice, a regularizării şi canalizării Dâmboviţei. În anul 1879 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. De numele lui se leagă, aşa cum sublinia prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul ICJ, a contribuit la crearea Facultăţii Juridice, la care a fost Academiadecan timp de 13 ani: „Astfel se întemeia prima facultate, în sens modern din Bucureşti, facultatea de drept, punându-⁠se bazele învăţământului românesc de specialitate”. O altă contribuţie importantă a lui C. Bosianu la procesul de modernizare iniţiat de Al. Ion Cuza a fost coordonarea lucrărilor „de cercetare şi definitivare” a Codului Civil din anul 1864 şi intrat în vigoare la 1 decembrie 1865. Acest cod civil a coordonat viaţa cetăţenilor români timp de 146 de ani, până în octombrie 2011, când a intrat în vigoare actualul cod civil. Deşi ocupat cu funcţiile politice pe care le-⁠a îndeplinit, C. Bosianu nu a uitat o clipă de vocaţia sa de legiuitor şi a iniţiat mai multe măsuri cu caracter economic, social şi cultural. Ca împlinire a acestor activităţi reformatoare, C. Bosianu a iniţiat intensificarea preocupărilor de formare a unei culturi juridice şi astfel, după înfiinţarea învăţământului superior de specialitate, a susţinut înfiinţarea, în anul 1871, a Societăţii juridice. Scopul era de „dezvolta cunoştinţele juridice şi economice în România” şi avea ca preşedinte pe C. Bosianu, care avea înscris în program „publicarea unui ziar judiciar intitulat «Dreptul» precum şi cărţi juridice şi economice”. Convins că pentru acele vremuri „civilizaţia e pentru noi o chestiune de viaţă şi justiţia un fundament etern pentru oricare civilizaţie”, considera ca o datorie a generaţiei sale de „a contribui la buna administrare a justiţiei”, adăugând că pentru această nobilă misiune „nu trebuie cruţat nimic”. Cu o fire romantică şi-⁠a propus idealuri înalte şi nu s-⁠a cruţat pe sine, dedicându-⁠se cu aceeaşi dăruire realizării unor proiecte instituţionale, practicării avocaturii şi elaborării unor lucrări teoretice. C. Bacalbaşa îl considera cel mai mare avocat al timpului său. Reţinem pentru încheiere caracterizarea unui coleg: „Un model de ştiinţă, de probitate şi dezinteres. Nimeni nu s-⁠a ridicat atât de sus ca dânsul, într-⁠o epocă în care câştigurile erau aşa de mari şi, cu toate acestea el moare aproape sărac! În rândul avocaţilor, fără îndoială, posteritatea îi va acorda un loc strălucit. Cunoştinţe vaste, cercetare amănunţită a cauzelor, spirit pătrunzător, logică inexorabilă, argumentare solidă, precisă şi plină de claritate, însoţită de un gest simplu dar convingător.” Aşa a rămas în conştiinţa vremii şi aşa a fost evocat într-⁠un act de cuvenit respect ca un model de înaltă conştiinţă profesională şi civică.

Un impresionant tratat de paideutică

Recenta apariţie a „Tratatului de pedagogie universală”, coordonată de Ion Negreţ-⁠Dobridor răspunde unei reale necesităţi a literaturii de specialitate ca tematică şi, nu, deodată, ca modalitate de concepţie şi realizare. Necesitate, deoarece dacă au apărut numeroase studii tematice, bine documentate, se simţea nevoia unei lucrări ample, de sinteză, prin care pedagogia românească să intre în circuitul mondial. Cum apreciază acad. Al. Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, Tratatul este proiectat ca o „operă fundamentală, prin care se doreşte, înainte de orice, să se acopere toate marile achiziţii ale pedagogiei perennis şi temporalis”. Un asemenea tip de abordare permite o înţelegere mai cuprinzătoare a tendinţelor de evoluţie a pedagogiei, care s-⁠a despărţit prin veacul XX, din marele grup al disciplinelor teologi­co-⁠metafizice, şi, în timp, ea însăşi s-⁠a compartimentat în aria de investigaţie tematică de sine stătătoare într-⁠o evoluţie aproape explozivă. În acest noian al diversificărilor, autorii descifrează o tendinţă de reunificare, un fel de „paideutica universalis”, denumită „ştiinţa curricumului”. Tratatul este alcătuit din două volume – Fundamenta paedagogia subîmpărţit în fundamentele diacronice şi Fundamente sincronice – din cele douăsprezece câte sunt proiectate. Prof. univ. Mircea Dumitru, membru corespondent al Academiei Române, subliniază că „Noutatea Tratatului de pedagogie” constă în aceea că se doreşte „a fi «o rescriere» şi o reformulare în lumina noilor contexte sociale şi valorice la care educaţia, trebuie să le dea un răspuns, a tuturor marilor teme şi idei pe care pedagogia ştiinţifică le abordează de ceva timp încoace”. Totul este conceput şi elaborat în registrul lui „re”: reinterpretare, reformulare ş.a. şi din orizontul de azi ce mărturiseşte un trecut şi se deschide spre viitor pentru a-⁠i pregăti pe cei cărora le este dat să-⁠l facă istorie.

Tratatul conţine peste 1.200 de pagini, împărţite în două mari volume, fiecare subîmpărţit în câte două părţi şi începe cu o provocare, Ion Negreţ Dobridor intitulându-⁠şi studiul „Pedagogia ca ştiinţă, tehnologie şi artă”, mai precis „artă a educării şi tehnologie educaţională”. Provocarea este consecinţă a complexităţii mereu mai accentuate a ştiinţei educaţiei care se cuvine să valorifice din perspectivă paideică cunoştinţele Academia-1din domenii conexe. Partea bună este că avem o ima­gine mai exactă şi de fineţe a acestei ştiinţe, dar mai puţin bine este că integrarea cunoştinţelor pare din ce în ce mai dificilă iar dezbaterile capătă uneori accente contradictorii. Desigur, educaţia nu are cum sfida anumite limite, însă, cu siguranţă, deschide noi căi de depăşire a lor într-⁠o fugă a „limitelor care nu limitează” şi asta prin valorile „în care personalitatea îşi poate spori nelimitat dimensiunile”, într-⁠un ritm mai alert, cum şi-⁠a propus să convingă Ion Negre Dobridor. Volumul II, „Fundamente sincronice”, coordonat de Sorin Cristea rotunjeşte o unitate problematică pe două mari secţiuni – Teoria generală a educaţiei şi Schimbarea în educaţie şi condiţiile de reintegrare a ştiinţelor educaţiei. De observat aceeaşi orientare statornică spre viitor şi acelaşi ritm alert care să-⁠l aducă în prezentul, văzut ca unul perpetuu. Interesant că nu se pune problema adaptării în condiţiile în care sunt nu puţini gânditori care trag un semnal de alarmă. Ce evoluţie benefică poate fi, cu ce urmări, unde consecinţele se văd peste mai mult şi posibilităţile de retuşare sunt prea puţine. Ce te faci când vezi că aceste consecinţe nu sunt cele preconizate şi nici dorite? Răspunsul şi soluţiile optime şi eficiente pot veni cu ajutorul studiilor şi evaluărilor care se fac, dar se atrage atenţia că, din nefericire, Ministerul Educaţiei ignoră rezultatele. Totuşi, din toate aceste cercetări, se desprind trei recomandări: necesitatea unei noi reforme curriculare, odată cu o corelare armonioasă a învăţământului românesc cu tendinţele şi priorităţile educaţionale ale statelor ce fac performanţă şi reuşesc să satisfacă nevoia de forţă de muncă, aptă să-⁠şi desfăşoare activitatea în spaţiul economiei bazată pe cunoaştere. În consecinţă, noul construct curricular trebuie să se întemeieze pe formarea de competenţe. O ultimă cerinţă se raportează la faptul că noul proiect curricular trebuie să fie unul integrat, transdisciplinar, rolul disciplinelor fiind acela „de a contribui la formarea unor competenţe transversale”. Persistă o întrebare neliniş­titoare: Care dintre decidenţii politici, când şi cum vor traduce în programe şi acţiuni concrete aceste deziderate împărtăşite de toţi participanţii la actul educaţional? Altfel, discuţiile au farmecul lor teoretic şi sunt incitante, dar nu pot rămâne aici. Să nu uităm că, mai ales în procesul de educaţie actual şi de perspectivă rămâne adevărul: „fugit irreparabile tempus”. Cu atât mai mult cu cât, folosirea noilor tehnologii a făcut să apară un nou slogan: „Mâine a devenit acum”. În acest nou cadru, educaţia este una pentru schimbare, în afara căreia există riscul ieşirii din istorie.

Grupaj realizat de Elena Solunca Moise

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button