Contemporanul » Actualități - Evenimente » Gala Premiilor Brâncoveanu

Gala Premiilor Brâncoveanu

Bucureşti, 1 octombrie 2015. Peste 300 de oameni au fost prezenţi joi, 1 octombrie, premiile-brancoveanu-1la Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, unde au fost decernate premiile celei de-⁠a doua ediţii a evenimentului care onorează valorile culturii române. Oameni de cultură, reprezentanţi ai Academiei Române, diplomaţi, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mass-⁠media au participat la Gala Premiilor Brâncoveanu şi au fost alături de cei nouă laureaţi şi de membrii juriului.

Cele şapte categorii premiate au fost Muzică, Arhitectură, Arte Plastice, Istorie, Literatură, Teatru şi Sculptură. Acestora li s-⁠au adăugat două premii speciale, acordate de Fundaţia Alexandrion unor oameni remarcabili, care au pus o amprentă importantă asupra domeniilor în care activează.

Astfel, premiul pentru Secţiunea Muzică a fost acordat domnului Marin Cazacu, muzician eminent, premiile-brancoveanu-3violoncelist, solist concertist al Filarmonicii George Enescu, membru al Trio-⁠ului Pro Arte, cu activitate concertistică în România, Europa, Asia şi cele două Americi.

Arhitectul şi profesorul universitar Emil Barbu Popescu este laureatul Secţiunii Arhitectură. La cei 77 de ani, este arhitect cu proiecte pe planşetă şi profesor şi are, în portofoliu, lucrări de reper în arhitectura românească: Academia de Fotbal de la Mogoaşoaia, Casa Olimpismului, Sediul Federaţei Române de Fotbal sau Stadionul Sportul Studenţesc.

Câştigătorul Secţiunii Arte Plastice este pictorul şi graficianul român Sorin Dumitrescu, discipol al părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Academia de Arte din Bucureşti şi membru corespondent al Academiei Românie, din 2006.

Fundaţia Magazin Istoric a primit premiul pentru categoria Istorie. Magazin Istoric este una dintre cele mai longevive reviste din România. Apărută în anul 1967, a împlinit 48 de ani şi a publicat 583 de numere.

Profesor, dramaturg, eseist şi poest, Dumitru Radu Popescu a fost laureatul Secpremiile-brancoveanu-4ţiunii de Literatură, în timp ce Mihai Măniuţiu a câştigat premiul la Teatru. Cea de-⁠a 7-⁠a categorie – Sculp­tura – l-⁠a avut drept câştigător pe cunoscutul sculptor Ştefan Râmniceanu.

Premii speciale au fost acordate de Fundaţia Alexandrion istoricului Ladislau Gyemant, pentru contribuţiile originale la dezvoltarea şcolii de istorie a Transilvaniei şi o carieră închinată cercetărilor istorice, dar şi col. (rtr.) ing. Dorin Petruţ, care a luptat în Irak şi s-⁠a sacrifcat pentru protejarea vieţii colonelului Allen Brown, şeful de stat major al NTM-⁠I (NATO Training Mission Irak).

„I-⁠am onorat, astfel, pe cei care cred în puterea minţilor strălucite şi a spiritelor înalte, aducând un tribut uriaşei moşteniri istorice lăsate de Constantin Brâncoveanu, una dintre figurile emblematice ale spiritualităţii noastre naţionale. Credem cu tărie că este datoria noastră morală să păstrăm acest model în lumina şi atenţia societăţii române şi de aceea ne-⁠am luat angajamentul de a organiza în fiecare an această Gală prin care onorăm valorile culturii române. Faptul că am avut alături de noi atât de muţi oameni este un semnal că există o şansă pentru cultură şi pentru cei care şi-⁠au pus viaţa şi cariera în slujba ei”, a declarat dl Nawaf Salameh, preşedintele Fundaţiei Alexandrion.

Ca şi anul trecut, nominalizările, selecţia listei scurte şi decizia asupra câştigătorilor finali au aparţinut unui juriu extern, independent, format din reprezentanţi ai Academiei Române şi condus de Acad. Dan Berindei, Ppremiile-brancoveanu-2reşedintele Academiei Române. Din juriu au mai făcut parte: Marina Constantinescu,    prof. univ. Dana Duma, prof. Filaret Acatrinei, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. arh. Dorin Ştefan, prof. univ. dr. Eugen Negrici, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, Magdalena Popescu-⁠Bedrosian şi Dumitru Constantin (secretarul juriului).

Premiile au constat într-⁠o diplomă onorifică şi o statuie care reprezintă imaginea lui Constantin Brâncoveanu, realizată de sculptorul Ioan Bolborea.

Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu a fost prezentată de actriţa Maia Morgenstern, iar momentele artistice au fost asigurate de ansamblul de copii Muguraşii Brâncoveni, Casandra Maria Hausi şi grupul Anton Pann.

■ Despre Fundaţia Alexandrion. Înfiinţată în anul 2003, Fundaţia Alexandrion şi-⁠a pus amprenta în susţinerea constantă a artei, culturii şi sportului românesc. Sute de proiecte din aceste domenii, dar şi sponsorizări punctuale s-⁠au concretizat cu sprijinul Fundaţiei. Printre aceste proiecte se numără refacerea unor lăcaşe de cult, lansări de cărţi, retipărirea, alături de Biserica Ortodoxă Română, a Bibliei de la Bucureşti, Premiile Constantin Brâncoveanu, sponsorizarea Olimpiadelor de la Atena, Beijing şi Londra, precum şi suţinerea mai multor echipe sportive de handbal şi fotbal.

Ana Călugăru
Alexandrion Grup România

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest